Antena 1 - "Magnificii" la treaba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iata ce si-a zis Antena 1 si bine a facut. Frumoasele vedete de ambe sexe ale telejurnalelor, prezentatorii unor emisiuni au devenit actori, cantareti, dansatori in toata legea, cu o buna intuitie a

Iata ce si-a zis Antena 1 si bine a facut. Frumoasele vedete de ambe sexe ale telejurnalelor, prezentatorii unor emisiuni au devenit actori, cantareti, dansatori in toata legea, cu o buna intuitie a dozajului din care se hraneste parodia. Aparitiile lor au persiflat poncife culese chiar din gradina casei. Alessandra Stoicescu, Gabriela Vranceanu-Firea, Mircea Radu s-au jucat de-a "Milagros", invitandu-ne sa mai si radem de nefericirile bietelor femei si ale damboviteanului Ion Antonie. Timp de ore bune, chiar si cei care nu se dau in vant dupa "Academia vedetelor" sau "Noaptea tarziu" i-au iertat pe autori din moment ce i-au vazut cat de dispusi sunt sa se ia peste picior. Macar de nu si-ar pierde cheful. Cu forte proprii, postul a trantit usa in nas vulgaritatii si stupiditatii ce pareau, de multa vreme, fatalitati ale trecerii la un nou an. Poate vor lua aminte si altii, mai ales vedetele cu sclipiciuri de doi bani ale muzicii. Cine stie, poate ca baietilor de la "Bosquito", cei care au terfelit un vechi cantec latino-american, "Pepita", li se va face rusine de bancurile lor "virile" acum, dupa ce simpaticii interpreti improvizati de la Antena 1 le-au aratat ca se poate si fara glume de militari in termen.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite