Andrei Pleşu a picat testul de inteligenţă al lui Liiceanu

Andrei Pleşu şi-a amintit, la lansarea audiobookului "50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu", apărut la Humanitas Multimedia, cum a picat un test simplu de inteligenţă, la emisiunea de la TVR.

Ştiri pe aceeaşi temă

Humanitas Multimedia a lansat un audiobook cu 10 emisiuni din cele 16 înregistrate de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu la Televiziunea Română.

Andrei Pleşu a spus că el şi Gabriel Liiceanu chiar au muncit la acele emisiuni: "Lumea îşi imaginează că scoatem panglici pe gură şi e de ajuns ca un interlocutor să ne pună o întrebare decisivă, cum ar fi <<Ce este omul?>> şi noi să începem să clămpănim".

Ironic, Pleşu a admis că munca cea mai grea a făcut-o Gabriel Liiceanu, care a avut rolul de moderator, şi a trebuit să fie, simultan, un fel de Răzvan Dumitrescu, Dana Grecu sau Alessandra Stoicescu.

Pleşu şi-a amintit că s-a făcut de râs atunci când Gabriel Liiceanu l-a întrebat pe ce loc este, dacă, atunci când aleargă la un maraton, îl depăşeşte pe cel de pe locul al doilea.

"Pe primul loc!, m-am grăbit eu să răspund. Lucrul ăsta a rămas ca o dovadă că sunt idiot", a spus Pleşu, care a spus că nu trece niciodată cu bine testele de inteligenţă.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: