Alina Cojocaru, „o viaţă pe poante“

Celebra balerină de la Covent Garden povesteşte, în revista „Varsity“, cum a ajuns „de la Bucureşti în Ţara Minunilor“. În 2009, pentru  rolul din „Giselle“ de la Royal Opera House, balerina s-a clasat pe locul 10 în topul celor mai bune dansatoare ale deceniului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alina Cojocaru a acordat un interviu, vineri, revistei britanice „Varsity" cu puţin timp înainte de începerea spectacolului „Alice în Ţara Minunilor", reprezentat la Paul Hamlyn Hall din Londra, în care balerina română are rolul principal. Interviul a fost intitulat „O viaţă pe poante - de la Bucureşti în Ţara Minunilor" şi urmăreşte un impresionant parcurs, în care talentul şi profesionalismul se îmbină cu o extraordinară dăruire, putere de muncă şi modestie.

„Când mi-am început cariera de balerină profesionistă, după o zi de muncă «mă prăbuşeam» pentru o oră, iar apoi mă antrenam până la ora unu noaptea. Plecam de acasă la ora 7.30", a povestit Alina Cojocaru, considerată una dintre cele mai bune balerine din lume. Pentru  rolul din „Giselle" de la Royal Opera House, balerina s-a clasat în 2009 pe locul 10 în topul celor mai bune dansatoare ale deceniului.

La vârsta de 9 ani, a fost printre primii copii care au primit un paşaport şi dreptul de a ieşi din România postcomunistă, pentru a merge să studieze baletul la Kiev Ballet School.  „Balerinii ruşi au un fel al lor de a se mişca, îi recunoşti imediat. Baletul rusesc rămâne inconfundabil", mărturisea Alina.

În urma câştigării unui Premiu Lausanne, balerina a primit în 1997 o bursă de studiu la Royal Ballet School din Londra, unde a avut şansa de a lucra tot cu profesori ruşi. A devenit prim-balerină la Royal Ballet din Londra la vârsta de doar 19 ani, dansând pe scene celebre ale lumii, de la Mariinsky Ballet din Rusia şi până la New York.

Alina şi Johan Kobborg, şi el prim-balerin la Covent Garden, s-au întâlnit pe scenă în 2000, când au dansat împreună în „Romeo şi Julieta". A fost dragoste la prima vedere: „Ne completăm, ne simţim, ne sincronizăm perfect", declară Alina, într-un interviu.

De alt­fel, cei doi au dansat de câteva ori împreună şi în România. În urmă cu doi ani, Alina Cojocaru a suferit o accidentare care i-a pus cariera în pericol. „La început m-am simţit pierdută", a declarat Cojocaru, citată de Mediafax.  „Însă am descoperit că în viaţă există multe alte lucruri", a subliniat ea. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările