Editorialul îl găsesc uşor. L-am inclus în volumul doi de culegere de proză politică, „Mascarada de la Cotroceni“. Scris ca un eseu reportaj, îmi aminteşte la relectură c-am făcut rost, pentru 26 aprilie 1992, de un loc la fereastra unui bloc care dădea spre Piaţa Sfântul Gheorghe.

Anunţând-o  pe Simona Ionescu de acest editorial, îi zic că textul, peste hotarele unui material obişnuit, ar trebui ilustrat în varianta tipărită a Evenimentului zilei. Din câte ţin minte, dedicasem întâmplării cu valoare de eveniment patru pagini în numărul din 29 aprilie 1992 al Expres Magazinului, săptămânal pe care-l conduceam.

Harnic cum mă ştiu, a doua zi, ajuns la BAR, fac fişă pentru Expres Magazin, colecţia pe 1992. Simpla răsfoire mă îndeamnă să fac ceea ce nu-mi place: să mă laud, Dumnezeule! Ce revistă bună făceam! Nu degeaba avea 600.000 de exemplare săptămânal. De fapt, nu mă laud pe mine cel de acum, ci pe Ion Cristoiu tânăr. De câte ori îmi revăd vreun produs din tinereţe – text, gazetă făcută – mă mohorăsc, dându-mi seama cât de talentat era la vremea respectivă, faţă de acum, când am îmbătrânit scriind două editoriale zilnic şi un eseu săptămânal.

Scanând cu iPad-ul cele 6 pagini – coperta, paginile 2-5 şi ultima, rezervată editorialului, îmi reamintesc cum am acoperit noi evenimentul numit vizita Regelui Mihai la Bucureşti. Dacă aş fi profesor la Jurnalistică, aş dedica un seminar studierii cu studenţii din motive didactice a celor şase pagini din Expres Magazin. Ceea ce sare în ochi la grupaj (pentru că e vorba de un grupaj) rămâne operaţiunea unei echipe redacţionale iniţiate şi coordonate, după modelul comandamentului de oşti, de directorul gazetei. Azi, venirea Regelui ar fi fost descrisă într-un reportaj, lung cât un drum prin deşert, ilustrat cu fotografii fără nicio explicaţie.

Cine se uită la cele patru pagini de descriere efectivă a evenimentului din aprilie 1992,  descoperă surprins că un material nu sare de cel mult o pagină şi jumătate de manuscris. Multe materiale din text practicau informaţia disparată  după formula a ceea ce noi numeam „bumbi“. Un eveniment precum vizita Regelui cerea din punct de vedere jurnalistic o strategie stabilită cu mult înaintea începerii evenimentului, bazată pe repartizarea reporterilor în diferite puncte ale bătăliei. Potrivit strategiei discutate şi aprobate în redacţie (întotdeauna am pariat pe inteligenţa colectivă), Constantin Fugaşin s-a dus la Versoix şi l-a însoţit pe Rege până la Aeroport.  Reportajul său a purtat titul „Corespondenţă specială de la Geneva. Regele, la volan“.

Mirel Curea a fost repartizat în Garda Regelui. Pentru asta, el a obţinut aprobarea Generalului Suceavă, cel care răspundea din partea Poliţiei de vizita Regelui. Mirel Curea l-a luat pe Rege de la Aeroport şi l-a însoţit până în Biserica Sfântul Gheorghe. Alţi reporteri au fost plasaţi în diferite puncte de pe traseu. Expres Magazin a cultivat documentul, publicat sub semnul unei ostentative operaţiuni de spionaj. Astfel revista publică „Suita regală potrivit documentelor oficiale“. Grupajul nu se rezumă la publicarea listei celor din suită. El reproduce datele Regelui şi ale suitei, aşa cum scrie în documentele de călătorie.

Tot sub semnul unei rubrici căreia noi îi spuneam „Am pus mâna pe…“,  în pagina 3, sunt publicate fragmente din Contractul de prestări servicii încheiat între Societatea de pază şi protecţie bunuri şi persoane Protguard şi Casa regală. Prin publicarea acestui document loveam dintr-un foc două ţinte:

1) Prezentam aspecte de culise ale vizitei.

2) Ne puneam bine cu cei care asigurau paza Regelui pentru ca reporterii noştri să aibă acces rapid peste tot, spre deosebire de reporterii celorlalte publicaţii, care n-aveau pila noastră.  

Se vede limpede că acoperirea Evenimentului a luat în calcul toate aspectele. Mircea Suciu a răspuns de Prinţul Nicolae. Era un subiect de maxim interes, deoarece Prinţul, deşi mic la vremea respectivă, trecea drept cel pe care paria Majestatea Sa ca succesor la tron.  Un reporter s-a ocupat de „Bătălia gazetarilor”. Ce voia să spună asta? Că la fel de interesantă ca vizita era bătălia gazetarilor pentru a avea un loc cât mai eficient din punct de vedere al meseriei. Chiar de pe prima pagină, o casetă îi avertizează pe cititori:

Vizita Regelui văzută de Reporterii noştri

Relatări de la Suceava, Putna, Rădăuţi, Bucureşti, Curtea de Argeş

Corespondenţe de la Paris şi Geneva

Titlul uriaş de pe prima pagină trimitea tot la nevoia de tiraj:

Un Paşte trist pentru preşedintele Iliescu

Bucureştiul a făcut o primire triumfală Regelui Mihai

Prin aceasta, ne satisfăceam cititorii, mai toţi anti-Iliescu, şi dădeam vizitei o evidentă notă de conflict între două personalităţi. Ce învăţăminte gazetăreşti se pot trage din paginile dedicate vizitei? Următoarele:

1) O gazetă ca lumea e imposibil de făcut fără un director care s-o conducă zi de zi, asemenea vaporului de cursă lungă un căpitan.

2) Fără credinţa redactorilor că tot ceea ce fac stă sub semnul importantului, o gazetă nu există. Frenezia e dată şi întreţinută însă de şeful gazetei. Mai ales lucrând cot la cot cu ei.

3) Nu există acoperire a unui eveniment  în sine. Ea trebuie pusă sub semnul unei tensiuni.

În cazul vizitei Regelui, tensiunea e dată de insistenţa noastră pe conflictul dintre Ion Iliescu şi Rege.

4) Se spune că televiziunile de ştiri omoară presa scrisă prin rapiditatea cu care înhaţă un eveniment. Da, aşa e, dacă presa scrisă se mulţumeşte să concureze televiziunile pe terenul acestora: descrierea a ceea ce se vede.

Articolele din grupajul nostru se citesc şi azi cu plăcere. De ce?

a) Conţin amănunte de culise, străine transmiterii în direct la tv.

b) Sunt scrise cu talent.

Ele rezistă în timp la lectură. Cititorul le parcurge azi ca pe bucăţi de proză fără a-l interesa să ştie despre ce eveniment e vorba. Alături de idei, proza conferă gazetăriei rezistenţa în timp.