Vera Atkins, cel mai important agent secret originar din România, în al Doilea Război Mondial

Vera Atkins, cel mai important agent secret originar din România, în al Doilea Război Mondial

Vera Atkin ( 6 iunie 1908, Galaţi − 24 iunie 2000, Hastings, Marea Britanie)

Volumul „Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din România din al Doilea Război Mondial“, scris de canadianul William Stevenson şi publicat de Editura Polirom, va fi de săptămâna viitoare în librării.  Adevarul.ro vă prezintă, în exclusivitate, fragmente din acest volum.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născută în România în 1908, la Galaţi Vera Maria Rosenberg era foarte tînără când a fost recrutată de serviciile de informaţii britanice. În acea perioadă frecventa înalta societate bucureşteană şi devenise o apropiată a ambasadorului german Friedrich Werner von der Schulenburg.

Vera şi-a schimbat numele pentru a-şi ascunde originea evreiască, iar după stabilirea în Marea Britanie a participat la numeroase misiuni secrete, în care s-a remarcat prin curaj şi inteligenţă. A avut o ascensiune rapidă, ajungînd în fruntea SOE, serviciul de operaţiuni speciale creat de Winston Churchill. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, agenţii săi s-au infiltrat în spatele liniilor inamice, au sprijinit luptătorii din mişcările de rezistenţă, au distrus obiective vitale, i-au ajutat pe piloţii aliaţi să evadeze şi au transmis informaţii Londrei. 

William Stevenson, pe care Vera Atkins l-a autorizat să-i scrie biografia, a studiat documente desecretizate recent şi i-a intervievat pe cei care au cunoscut-o, pentru a reconstitui cît mai fidel viaţa şi personalitatea celei care continuă să fie şi astăzi un model pentru servicii.

Autorul a fost spion aviatic

William Stevenson (1924-2013) a fost jurnalist şi scriitor canadian, născut în Marea Britanie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luptat ca pilot de vînătoare pentru Marea Britanie, fiind instruit în spionajul aviatic. A fost corespondent de război şi a publicat 16 cărţi, între care: A Man Called Intrepid (1976), 90 minutes at Entebbe (1976), Intrepid’s Last Case: The Super Spy Who Helped Take Down the Nazis Tackles the KGB (2002), Operations Management (2006) şi Past to Present: A Reporter’s Story of War, Spies, People, and Politics (2012).

Volumul care are peste 400 de pagini va apărea în Colecţia de istorie, Hexagon, a Editurii Polirom. Cartea va costa 37.95 lei.

FRAGMENT

"Prima misiune a Verei într un război deschis


Vera a plecat din nou spre Polonia cu şase zile înainte de invadarea ei. O echipă de stînga a fost formată în grabă de Gubby, ehipată cu mijloace de comunicaţii ale serviciilor secrete şi autodenumită Misiunea Militară Nr. 4 (MM 4) pentru a preveni intervenţia din partea Brigadei Cailor Bine Crescuţi, condusă de un prim ministru încă îngrijorat să nu l provoace pe Hitler. Ofiţeri de armată tineri îşi înghesuiau uniformele în valize şi purtau costume de oameni de afaceri. „

Arătau ca nişte agenţi de vînzări în delegaţie”, îşi amintea Vera. „Eu nu aveam nici o problemă cu hainele. Eram doar o secretară traducătoare umilă.”

MM 4 nu putea să o ia direct prin Europa, nici să treacă prin Scandinavia. Nu exista oficial. Dacă era demascată, ar fi putut să nu fie recunoscută. Lui Gubby i se spusese să „inspire încredere în rîndul Statului Major polonez”, chiar în timp ce Comitetul de Apărare Imperială al Marii Britanii era instruit de şefii lui de stat major că „reducerea presiunii asupra Poloniei nu era în nici un fel o prioritate”. Vera avea impresia că se intenţiona discreditarea exponenţilor luptei neconvenţionale prin eşecul acestei misiuni imposibile. Şefii de stat major deplînseseră public „metodele viclene” care nu respectau autoritatea lor foarte conservatoare. În Varşovia aştepta sir Adrian Carton de Wiart, intransigentul general cu un singur ochi şi un singur braţ. Acesta îşi petrecuse ani de zile în Polonia şi formase un nucleu de „grupuri retrase”, alcătuite din oameni de afaceri britanici şi specialişti din ambasada britanică, rezidenţi în Varşovia, care să intre în acţiune în caz de urgenţă cînd porneşte războiul. Tot ce trebuia să facă MM 4 era să găsească o modalitate de a ajunge la el.

Pe 24 august 1939, Vera s a alăturat echipei MM 4 la Paris, pentru a se urca într un tren obişnuit de pasageri spre Marsilia, unde îi aştepta o navă de război britanică. Cinci dintre membrii echipei veneau de la o misiune militară poloneză aflată deja în Londra. Călătorind prin Franţa, Vera a văzut că aceasta era pe picior de război, în contrast izbitor cu calmul netulburat din Anglia. Urgenţa trenurilor cu trupe franceze le dădea prioritate faţă de restul traficului pe calea ferată. Asta însemna că trenul Verei era tras pe linii laterale atît de des, încît a ajuns la Marsilia cu 36 de ore întîrziere. Căpitanului crucişătorului HMS britanic Shropshire, care aştepta, nu i se spusese nimic despre această mică echipă dezordonată formată din 30 de civili, în afară de faptul că trebuiau să ajungă în Egipt. Pentru căpitan era mai important să şi ducă încărcătura mai importantă de oficiali coloniali, plus soţiile, în India britanică. A fost cît pe ce să plece fără echipa întîrziată. Încartiruirea MM 4 era atît de înghesuită, încît doar Vera şi doi ofiţeri superiori aveau cabine. Ceilalţi dormeau pe punte. Polonezii s au înghesuit posomorîţi cu documentele secrete într o barcă de salvare.


În ultima săptămînă de pace, Sidney Cotton a pilotat pentru compania falsă înfiinţată în Paris şi a aşteptat pe pista de decolare a aeroportului Tempelhof din Berlin, cu cele două motoare ale avionului său Lockheed Electra pornite. Aflase că mareşalul de aviaţie Hermann Göring i se va alătura ca să meargă cu avionul la Londra şi să discute despre pace cu Chamberlain. Dintr odată, o maşină a oprit alături scrîşnind, iar din ea au sărit ofiţeri Luftwaffe care au clătinat flapsurile de pe aripi ca să atragă atenţia pilotului. Cotton a deschis o uşă laterală. Un pilot Luftwaffe, care ştia despre Cotton că, deşi era îmbrăcat civil, făcea parte şi din RAF, l a avertizat prietenos. Göring nu mai venea. Dar venea poliţia secretă. Cotton a decolat imediat, fără să se mai deranjeze să se orienteze cu vîntul în faţă. Göring nu intenţionase niciodată să zboare la Londra. Misiunea lui de pace era încă un truc pentru a i păcăli pe britanici. Trucurile murdare dădeau tonul politicii externe a lui Hitler, şi trucuri murdare aveau să declanşeze războiul cu o înşelăciune căreia naziştii i au dat numele de cod Conserve Alimentare. Ea a fost anticipată de Elizabeth Wiskemann, o jurnalistă britanică din Berlin, dar avertismentul ei nu a fost luat în serios la Londra. Aceasta avea să lucreze ulterior ca agent în Elveţia.
 

Hitler i-a telegrafiat ducelui de Windsor, acum aflat la Paris: „Depinde de Marea Britanie dacă dorinţele mele pentru viitoarea dezvoltare a relaţiilor germano britanice vor putea fi realizate”. Ducele i a telegrafiat lui Hitler pe 27 august, într o duminică, asigurîndu l de intenţiile paşnice ale Marii Britanii.
 

Pe 1 septembrie 1939, într o vineri, Churchill, lipsit de funcţie şi căzut în dizgraţie, a primit un telefon de la prietenul lui Gubby, ambasadorul polonez la Londra, contele Raczyński. Germania invadase Polonia.


Printre cei revoltaţi împotriva prim ministrului Chamberlain se numărau acum unii membri ai propriului său cabinet, care au dat năvală în Downing Street nr. 10 în timpul unei furtuni teribile din seara de 2 septembrie şi au anunţat că nu aveau să plece pînă cînd Chamberlain nu jura să abandoneze orice intenţie de a negocia cu Hitler. Abia la miezul nopţii rebelii, în număr de şapte sau opt, au reuşit să l facă pe Omul Umbrelă să vadă lucrurile la fel ca ei.
Nouă ore mai tîrziu, ultimatumul lui Chamberlain era trimis la Berlin: dacă Germania nu oprea atacul asupra Poloniei pînă la prînz, ora Londrei, Marea Britanie va intra în război. Germanii nu au dat nici un răspuns. Chamberlain a transmis un mesaj sumbru că începuse starea de război. Sirenele antiaeriene au răsunat. Era duminică şi trupele de cercetaşi din 25th East Ham defilau spre biserică pe străduţele înguste ale cartierului care avea să sufere mult de pe urma bombardamentului german care urma să vină. Sora mai mică a unui viitor pilot de vînătoare al Royal Navy, Kenneth Boardman, avea să şi vadă părul negru şi des albit după ce ceilalţi membri ai familiei ei au fost ucişi. Boardman, unul dintre băieţii de la acea defilare de duminică, avea să i spună Verei mai târziu: „Noi, copiii, ştiam cu toţii de un an că războiul era inevitabil. Am simţit uşurare şi un fel de seninătate”.


(Copyright Editura Polirom, „Vera Atkins, Povestea celei mai importante agente secrete originare din România din al Doilea Război Mondial“, de William Stevenson, Editura Polirom)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: