Acolo unde copacii nu au crengi: Vukovar. Povestea primului război transmis live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin 1991-1992, mass-media din întreaga lume privea spre Iugoslavia, spre evenimentele care se desfaşurau cu o repeziciune nemaivăzută până atunci. Pentru românii ieşiţi recent din bezna celor două ore de televiziune, era primul război transmis „live” în imagini şi la radio, primul război în care ştirile de dimineaţă apăreau diferite total faţă de cele din seara precedentă.

În transmisiuni needitate de la faţa locului, având în fundal ruine fumegânde sau coloane de refugiaţi, se menţionau nume precum: Slavonia, Croaţia, Franjo Tudjman, Krajna, Osjiek, JNA, Slobodan Miloşevici, Vojislav Šešelj, Arkan, Tigrii şi, ulterior, Sarajevo, Mostar, Srebreniţa, Bosnia… Nume despre care poate mai auziserăm în şcoală, dar care păreau la fel de îndepărtate precum Mauritania sau Noua Zeelandă. Puţini realizam atunci că unele ştiri se refereau la locuri aflate la 140km depărtare de România, cam cât de la Bucureşti la Predeal. Adică de la Jimbolia la Vukovar.

Vukovar, nemenţionat în nicio ştire importantă timp de 50 de ani, acest oraş liniştit cu cei 65.000 de locuitori de pe malul drept al Dunării, în Iugoslavia, s-a găsit dintr-odată în centrul atenţiei lumii. Aici, între august şi noiembrie 1991, s-a desfăşurat cea mai mare bătălie din Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial, soldată cu distrugerea completă a oraşului şi cu evacuarea întregii populaţii non-sârbe.

Premisele conflictului

Menţionat pentru prima dată în 1231, în decursul istoriei, Vukovar – parte din Slavonia de Est – a aparţinut succesiv Regatului Croaţiei, apoi Regatului Ungariei, pentru ca între 1526-1687 să fie sub stăpânire otomană, alături de restul Serbiei – Belgradul căzând turcilor în 1521. Krajina – zona militarizată de frontieră, ca limită a Imperiului Otoman – apare menţionată pentru prima dată în această perioadă.

Tot de atunci se pare că se identifică Vukovar ca fiind parte din Krajina sârbească, în timp ce croaţii au ca referinţă apartenenţa acestuia la Slavonia. Dupa tratatul de la Karlowitz din 1699, Vukovar apare în regiunea Slavonia din Imperiul Habsburgic.

După Primul Război Mondial, Vukovar intră în Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, ulterior numita Iugoslavia, începând cu 1929, ca parte din regiunea sârbească Srijem (Syrmia). În Al Doilea Război Mondial este parte din Statul Independent Croaţia, după 1945 fiind din nou inclus în Iugoslavia.

Deci unde se află Vukovar, în estul Slavoniei (croate) sau vestul Krajinei (sârbe)?

Dacă cineva ar fi adresat această întrebare în oraş prin 1990, ar fi obţinut răspunsuri împărţite, 43%-37%, aceasta fiind, în acea vreme, distribuţia populaţiei croate şi sârbe, restul fiind etnici germani, maghiari, ruteni, slovaci.

Un lucru e cert: memoria colectivă a ambelor populaţii, sârbă şi croată, păstrează amintiri dureroase a acestor schimbări de autoritate, oricare administraţie instalându-se în oraş făcând viaţa amară celeilalte părţi a populaţiei. De remarcat în acest context epurările populaţiei sârbe de către ustaşii croaţi în Al Doilea Război Mondial, când Croaţia şi Serbia s-au aflat în tabere opuse.

Echilibrul populaţiei din zonă a fost alterat după Al Doilea Război Mondial, când germanii (saşii) din satele din jurul Vukovarului au plecat urmând administraţia germană în retragere sau, ulterior, au fost deportaţi de autorităţile comuniste, similar cu situaţia populaţiei germane din Banatul românesc. În locul germanilor plecaţi sau deportaţi, începând cu 1945-46 autorităţile comuniste au încurajat instalarea sârbilor din alte regiuni ale Iugoslaviei, făcând astfel să apară sate în întregime locuite de populaţie sârbă, un exemplu fiind Borovo Selo din nordul Vukovarului. Populaţia germană din Vukovar a scăzut în procente de la 26% în 1931 la 0,3% în 1971, în timp ce populaţia sârba a crescut de la 16% la 33% în acelaşi interval de timp.

image

24 noiembrie 1991: o bătrână croată părăseşte Vukovarul, sub supravegherea unei puşti sârbe

În 1988-1990, în întreaga Iugoslavie se făceau simţite tensiunile naţionaliste între diversele popoare. Pe acest fond, Slovenia îşi declară independenţa la 25 iunie 1991, urmată imediat de Croaţia. Guvernul central de la Belgrad, condus pe atunci de Slobodan Miloşevici, priveşte aceste evenimente ca pe nişte ameninţări teroriste la adresa statului iugoslav şi intervine cu Armata Populară (Naţională) Iugoslavă (JNA – Jugoslovenska Narodna Armija). JNA, care are în mână întreaga infrastructură militară naţională: unităţi militare, armament greu şi uşor, depozite de muniţii, tancuri, transportoare blindate, aviaţie şi marină, nu va ezita să folosească aceste efective în faţa noilor create state independente Slovenia şi Croaţia.

În contrast, statul embrionar croat (re)înfiinţat în vara anului 1991 dispunea de foarte puţin armament greu şi uşor împreună cu muniţia aferentă. În primele zile de după declararea independenţei, principala sursă de echipament militar au fost unii croaţi din JNA, care răspundeau în unităţile militare de depozitele de armament şi muniţie. Cu ajutorul acestora, care ulterior au şi dezertat din JNA, au fost subtilizate materialele atât de necesare în contextul conflictului care se preconiza.

Această discrepanţă între dotările celor două armate a fost foarte vizibilă în bătălia pentru Vukovar.

Asediul

În vara anului 1990, populaţia sârbă din Krajina, organizată în cadrul unor miliţii locale, sprijinite mai mult sau mai puţin vizibil de Belgrad, îşi declară secesiunea faţă de Croaţia, în cadrul statului iugoslav, formând Republica Sârbă Krajina. Până în luna mai a anului următor, tensiunile nu s-au manifestat vizibil în zonă, ambele populaţii aflându-se în aşteptare, coordonându-se în secret cu liderii naţionalişti de la Zagreb şi respectiv Belgrad. Iniţial, în primăvara anului 1991, sârbii din satele din jurul Vukovarului încep să ridice primele baricade în jurul oraşului, blocând drumurile principale de acces din şi către oraş.

În Borovo Selo, la nord de Vukovar, se instalează un grup paramilitar sârb condus de Vojislav Šešelj, care se alăturase JNA. Primele focuri de armament sunt trase pe la jumătatea lunii aprilie din Vukovar către câteva case din Borovo Selo, fără a face victime. Două săptămâni mai târziu apare şi primul conflict soldat cu victime – o ambuscadă în Borovo Selo – în care au fost prinse două autobuze cu poliţişti croaţi. Incidentul se soldează cu 12 morţi şi încă 20 de răniţi. Ecoul acestui incident se face resimţit imediat în întreaga Slavonie, escaladând acţiunile ostile dintre cele două populaţii.

Guvernul tot mai vocal de la Zagreb, condus de Franjo Tudjman, declarativ se arată foarte puţin tolerant faţă de populaţia sârbă, ceea ce face să confirme temerile acestora, care vedeau în declaraţiile de independenţă reinstaurarea Statului Croat din 1941. Pe acest fond, în luna mai 1991, se exportau practic la vest de Dunăre, în noua Republică Sârbă Krajina, conflictele care deja izbucniseră în alte părţi ale Iugoslaviei, armata JNA intervenind în favoarea sârbilor.

În cursul lunii mai, unităţi ale armatei JNA se instalează în Borovo Selo, iniţial şi formal pentru a aplana conflictul dintre sârbi şi croaţi. Aceştia din urmă au remarcat imediat că acţiunile poliţiei proprii împotriva paramilitarilor sârbi sunt împiedicate de JNA, instituind practic o blocadă împotriva oraşului. Participarea activă a JNA în favoarea uneia dintre părţi va bascula rapid balanţa conflictului, agravându-l.

Toate şoselele importante care legau Vukovar cu exteriorul sunt blocate, oraşul fiind accesibil numai pe câteva drumuri peste câmpuri, spre sate locuite majoritar de croaţi.

În interiorul oraşului croaţii efectuează şi ei schimbări în conducerile unor instituţii, cei de origine sârbă fiind îndepărtaţi; de asemenea, sârbii sunt hărţuiţi, chiar cu violenţă.

Punctul culminant al tensiunilor îl constituie data de 19 mai 1991, când guvernul de la Zagreb organizează un referendum pe întreg teritoriul Croaţiei pentru declararea independenţei, boicotat de populaţia sârbă. Imediat după referendum se înregistrează numeroase acte de violenţa între cele două populaţii. Numeroşi cetăţeni non-sârbi sunt expulzaţi din satele majoritar sârbe, aceştia găsindu-şi adăpost în Vukovar.

În decursul lunilor iunie şi iulie începe bătălia pentru Vukovar; zilnic se înregistrează focuri de artilerie din satele locuite predominant de sârbi către periferiile oraşului. Accesul către oraş este tot mai dificil, pe măsură ce efectivele JNA în zonă sporesc, acoperind zone tot mai întinse în jurul oraşului. În această perioadă, totalul trupelor sârbe aflate în zona din jurul Vukovarului se estima la 36.000 soldaţi, 110 tancuri şi numeroase piese de artilerie. În comparaţie, efectivele apărătorilor oraşului par total anemice, câteva mii de combatanţi civili, fără experienţă militară şi dotaţi cu armament uşor, organizaţi în nişte unităţi simbolice.

Practic, începând cu luna august, Vukovar este un oraş asediat în adevăratul sens al cuvântului, dar fără totuşi a fi încercuit complet. Abia la sfârşitul lunii septembrie, cercul se va închide, până la capitularea oraşului, în 18 noiembrie.

JNA începe să utilizeze întreg armamentul din dotare, folosind cu preponderenţă tirurile de tunuri şi mortiere. În 23 august, la rândul lor, croaţii doboară două avioane de luptă JNA folosind lansatoare de rachete portabile.

O zi din oraşul asediat

La 14 septembrie, pe întregul teritoriul Croaţiei se lansează o ofensivă împotriva unităţilor militare ale JNA, în vederea capturării de echipament militar. În destule locuri din Croaţia acţiunea a avut succes, dar nu şi la Vukovar, unde cazarma JNA, întărită de unităţi militare sosite în zonă încă din vară, a rezistat. Strada din faţa unitaţii militare a fost scena unor lupte acerbe, pierderi importante înregistrându-se de ambele parţi ale combatanţilor. Imposibilitatea cuceririi cazărmii JNA a făcut ca aceasta să fie o permanentă ameninţare pentru apărătorii oraşului, pe toată perioada bătăliei. Din cazarma JNA se ajungea relativ uşor direct pe străzile oraşului, o ofensivă putând avea loc oricând. Croaţii au trebuit să imobilizeze în permanenţă efective importante de apărători pentru supravegherea continuă a acesteia.

Viaţă cotidiană în oraşul asediat: bere şi grenade în septembrie 1991, într-un bar din Vukovar

Astăzi, în unitatea militară este organizat un muzeu al bătăliei de atunci, unde, pe 87 de scânduri formând un gard simbolic, reprezentând fiecare zi a asediului, sunt aşezate câte o fotografie semnificativă din data respectivă, însoţită de o scurtă povestire a întâmplărilor din acea zi. „În maşina asta a murit vărul meu…”, îmi spune pe un ton relativ neutru interlocutorul meu. Eram la scândura cu nr. 2 – 25 august 1991. M-a făcut sa tresar. Neutralitatea tonului nu se potrivea cu descrierea evenimentului. Nu mai eram în muzeu; eram în familia lui.

„Bătălia a început la 8:45 AM. Convoiul de camioane JNA a părăsit unitatea militară pentru a ajunge în Borovo Selo. Când au ieşit de pe drumul care duce la Borovo Selo au intrat în câmpul de mine, iar un camion a lovit o mină. Acesta a fost pretextul pentru JNA de a trimite tancuri şi transportoare blindate din unitatea militară către străzile din Vukovar şi Borovo Naseljie….”

„…După cinci ore de luptă a intervenit un armistiţiu şi s-a agreat retragerea tancurilor JNA către unitatea militară. Comandantul JNA a promis că încetează atacurile şi a cerut liber acces către cele două tancuri lovite pe drumul dintre Vukovar şi Bogdanovci…”

„…La 3:10 PM, două avioane JNA au tras în zona Opatovac...”

„…La 5:45 AM a avut loc un alt raid aerian, trăgându-se rachete asupra silozului Dergaj… S-au tras 30 de rachete aer-sol. Silozul conţinând grâu a fost distrus”

În ziua a 14-a a asediului se înregistrează lupte puternice în zona centrului, unul dintre simbolurile oraşului, turnul vechi de apă, fiind atins.

…Şi cele 87 de scânduri se închid, formând un gard simbolic în jurul privitorului captiv, precum au fost înconjuraţi şi locuitorii oraşului acum exact 22 de ani.

Citiţi continuarea articolului pe www.historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite