Absenţa percepţiei pericolului extern creează mai multă lejeritate în guvernare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Armatei României, oameni politici au depus coroane de flori, acesta fiind singurul lor efort, simbolic, insignifiant, demagogic şi vetust, de semnalare publică a faptului că nu au uitat de cultul personalităţii lor liliputane, sub pretextul alinierii la Pavăza Naţională, faţă de care, mulţi dintre ei, se raportează ca la un mort...Încă viu. Ieri, ca şi azi.

Condiţia armatei române, în urmă cu şapte decenii, în octombrie 1944, a constituit tema dezbaterii iniţiate în studioul postului 6TV.

O discuţie difuzată la 24 de ore distanţă de concursul vorbelor goale rostite în preajma simbolicului monument de la Carei.

Cei care au ridicat mănuşa unei asemenea provocări la abordarea, fără fard, a unor adevăruri şi azi ignorate au fost un scriitor, un istoric şi un ex-consilier prezidenţial.

Au fost aduse în atenţie fotografii rare, situaţii inedite, precum aceea a militarului român care a comandat opt soldaţi germani, în punctul cel mai înaintat de pe Frontul de Est, unde a ajuns, purtat de soartă, conaţionalul nostru.

A fost evocat rolul Majestăţii Sale Regele Mihai I, în evenimentele derulate în vara şi toamna anului 1944, dar şi rosturile soldaţilor anonimi, în evoluţia luptelor din linia întâi.

A fost, cum remarca unul dintre cei trei invitaţi speciali, o dezbatere despre datoria la militari şi înţelegerea acesteia în societatea noastră.

A fost rostit adevărul şi azi ascuns, precum  realitatea că, în condiţiile existenţei unei republici socialiste, în România, sentimentul dominant, în rândul cadrelor militare, era unul antisovietic clar.

Devoalările din platou au vizat şi detalii necunoscute despre evenimentele anilor 1968 şi 1989.

Inserez câteva dintre afirmaţiile celor trei compatrioţi, dialogul integral fiind înregistrat şi postat la finalul acestei semnalări utile spiritelor lucide.

Scriitorul Dan Gîju:

@ România nu mai lupta împotriva ruşilor pentru că, practic, ocupaseră ţara.

@ În 1944 am pierdut, în primul rând, din nou, Basarabia. Apoi au fost bombardamentele masive ale aliaţilor, asupra noastră. Al treilea moment, al aceluiaşi an, a fost cotitura, cum i s-a spus, de la 23 august. Stalin a folosit prima oară această formulă, când l-a decorat pe Regele Mihai I. Şi a mai fost eliberarea ultimei brazde de pământ românesc, la 25 octombrie, care este şi nu prea este aşa. Asta pentru că ultima brazdă de pământ românesc nu este liberă nici acum, practic. Pentru ce ne-am aruncat noi în războiul acesta devastator? Ca să eliberăm pe rând, brazdele de pământ românesc. Şi le-am eliberat pentru câţiva ani...

@ Armata română, de câte ori a luptat până la limita imposibilă, a câştigat.

@ Viaţa foştilor militari, care au luptat pe toate fronturile, şi în Est, şi în Vest, este un roman.

@ Puterile mari mai cresc, mai descresc...

@ Eroii acestor două cărţi (din imaginea de mai sus) sunt camarazi de liceu militar şi de şcoală în Germania. Sunt promoţia 1942 a liceelor militare române, licee desfiinţate de ruşi imediat şi apoi reînfiinţate cu greu. Cei doi fiind printre primii cinci din liceele militare, fac parte din a doua promoţie trimisă de Antonescu să se instruiască după cele mai moderne metode, nemţeşti atunci, şi să vină apoi şi să împărtăşească, din experienţa lor, camarazilor de pe front. Practic au fost 250 de elevi plecaţi din România, aleşi pe sprânceană, repartizaţi la toate armele posibile, inclusiv la submarine.

Istoricul Constantin Corneanu:

@ Mareşalul Ion Antonescu a dorit să facă un 23 august în manieră proprie, în care armata de rezervă făcea parte dintr-un plan strategic, în ideea că dacă nu se înţelegea cu Germania nazistă şi nu avea agrementul naţiunilor unite pentru a declara război Germaniei, după două săptămâni de la semnarea unui armistiţiu formal, cu naţiunile unite, atunci mareşalul mergea pe ideea unei lupte împotriva germanilor, sutele de mii de militari, din armata amintită însemnând foarte mult, în ecuaţia strategică.

@ Putem să-i spunem şi noi LA MULŢI ANI! Majestăţii Sale Regele Mihai I al românilor. Este un personaj istoric. Respectăm trecutul. Dar nu putem uita. Există nişte răspunderi, istorice. Pe care noi istoricii le comentăm. Opinia publică va hotărî dacă aplaudă. În ce priveşte adevărul acelui timp istoric, în condiţiile în care armata română a fost silită şi pusă într-o situaţie umilitoare privind cooperarea militară româno-sovietică, persoana regelui a însemnat foarte mult, în acel octombrie 1944.

@ Atunci, pentru mulţi români, Mihai I a însemnat speranţa. Monarhia şi oamenii politici din jurul monarhului au însemnat mult în sufletele românilor.

@ Regele Mihai I este ultimul şef de stat din Europa, care a supravieţuit acelui război. Se poate vorbi foarte mult, dar pentru că azi este un domn respectabil, putem să îi spunem LA MULŢI ANI!, dar personal nu uit niciodată…

@ Preşedintele Putin poate spune orice, contează pe teren ce se întâmplă.

@ Rusia se află azi într-o situaţie delicată.

Generalul Constantin Degeratu:

@ Este doar butada aceea:” Nu mi-e frică de viitorul Rusiei, ci doar de istoria ei, care, de fiecare dată se rescrie.”

@ Sunt câteva lucruri pe care nu trebuie să le uităm. Cum a apărut, în această zonă, statul în care trăim noi astăzi, România? Aproape întotdeauna fiind parte a problemei, nu participant la decizii.

@ Ne-am temut de războaiele mici şi am plătit preţul pentru războaiele mari.

@ Statul român nu a fost capabil să se pregătească pentru apărarea Basarabiei şi a cedat politic. Şi plătim şi acum preţul acestei cedări.

@ Statul român nu a fost capabil nici să se opună presiunilor Germaniei, Ungariei, în vest, a pierdut...Din fericire, această chestiune a putut fi corectată.

@ Nu există în istoria europeană o situaţie în care o armată, întreagă, trece, în 24 de ore, dintr-o tabără, în alta. Şi acţionează ca şi cum ar fi în continuarea unei acţiuni, de până atunci.

@ Lecţie de învăţat: cum trebuie să fii pregătit, cu forţe proprii, indiferent ce alianţă militară ai la un moment dat, ca să îţi îndeplineşti obiectivele naţionale în condiţiile de maxim posibil.

@ Lecţie de învăţat pentru 2014, când, din nou, acelaşi tip de politică agresivă se manifestă în această zonă, când aproape în aceleaşi locuri se declanşează acţiuni militare, când se vede clar că tipul de politică agresivă a Rusiei nu s-a epuizat istoriceşte.

@ Alianţele sunt necesare, dar nevoia de a avea propria armată pregătită pentru multe tipuri de acţiuni, în primul rând pentru apărarea teritoriului naţional, sau pentru eliberarea unei părţi a teritoriului naţional, rămâne absolut lecţia cea mai importantă.

@ Absenţa percepţiei pericolului extern creează mai multă lejeritate în guvernare.

@ În profesia militară, cuvintele şi deciziile îşi au rostul lor. Etosul militar înseamnă, totuşi, ceva aparte.

@ Locul unde a început eliberarea Transilvaniei este unul pe care unii - nu ştiu cum să-i numesc, autişti, măscărici, revizionişti ai istoriei - încearcă acum să creeze probleme. Este vorba de zona ţinutului secuiesc.

@ Acum m-am întâlnit în America şi cu cetăţeni obişnuiţi, care nu sunt în funcţii publice şi ca urmare nu au răspunderi pentru politica americană. M-am întâlnit şi cu medii interesate. Am fost în două universităţi americane, în New York, unde am avut o dezbatere pe tema situaţiei geopolitice din zona Mării Negre, cu cadre universitare şi studenţi interesaţi de această realitate, şi în Washington.

@ Regimul de la Moscova nu este unul democratic. Este un regim clar agresiv, cu rădăcini specifice celor două trenduri istorice criminale ale perioadei interbelice.

@ Am văzut acolo, în Statele Unite, două lucruri interesante. Unul fiind că opinia publică, în ansamblul său, şi ca urmare clasa politică americană, NU prea este interesată de această zonă, a Mării Negre. Deci au probleme mult mai complicate. Este limpede că sunt alte pericole care sunt mai de interes pentru opinia publică şi cum democraţia americană este una reală, în sensul că acei aleşi depind de voturile celor care îi aleg, clasa politică din SUA răspunde, în mare măsură, acestui tip de preocupare.

@ Trebuie să retrezim interesul american pentru această zonă, în condiţiile în care Statele Unite se confruntă cu mult mai multe probleme decât se confruntau acum 15 ani, când am reuşit să obţinem acest acord de cooperare specială cu SUA. 

@ Avem de făcut acum două lucruri fundamentale:

1. Aducerea capacităţii de apărare a României la un nivel de credibilitate reală. Şi asta înseamnă investiţii majore în partea de echipament şi în cea de instrucţie. Cred că în partea de moral nu este nevoie, pentru că armata română este cea pe care o ştim, o armată capabilă să îşi îndeplinească misiunile în condiţii grele.

2. Apoi trebuie să recucerim interesul Congresului SUA pentru securitatea acestei zone, care, după cum ştim, din punct de vedere strategic, a trecut pe locul trei. Ea trebuie să redevină pentru anul acesta şi anul următor prioritară pentru legislativul american. Altminteri nu vom putea să trăim liniştiţi în contextul în care suntem acum. Membri ai unei alianţe, dar în condiţiile unei agresiuni care nu s-a încheiat încă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite