Învăţătura lui Vintilă Brătianu pentru toate Guvernele româneşti - de ieri, de azi şi de mâine

6 mai 1928. Peste 100.000 de inşi sunt aduşi de PNŢ la Alba Iulia pentru a forţa demisia Guvernului PNL, condus de Vintilă Brătianu, în cadrul a ceea ce în anii interbelici i se spunea Campania de dărâmare a Guvernului.

Că era pe vremea lui Carol I sau pe vremea lui Ferdinand, la un moment dat, principalul partid de  Opoziţie  PNL sau PNŢ, n-avea importanţă,  declara solemn şi răsunător, ca s-a trezit dintr-un somn bun: „— Gata! Începem campania de dărâmare a Guvernului!“.

Românii de azi, obişnuiţi doar cu campaniile electorale, care nu se întrerup niciodată şi cu campaniile mediatice, şi ele fără odihnă,  vor fi niţel nedumeriţi de asemenea formulă absentă din Istoria  politică postdecembristă.

Campania pentru dărâmarea Guvernului îşi are resorturile în realitatea Constituţională dinainte de Cel de-al doilea Război Mondial, care permitea Monarhului să demită un premier înainte de încheierea mandatului şi să desemneze un altul, pentru a forma un Guvern  zis şi de alegeri.

Guvernul cu pricina dizolva Parlamentul, indiferent de majorităţi, şi organiza ceea ce s-ar numi alegeri anticipate. Dată fiind natura şuie a democraţiei româneşti, cine organiza alegerile le şi câştiga şi nu oricum, ci la un scor incredibil.

În aceste condiţii, gestul arbitrar al Suveranului însemna în chip fatal plecarea de la putere a unui Guvern şi aducerea altuia, de regulă din Opoziţie.

Pentru a-l face pe Monarh (sau în cazul lui 1928, Regenţa) să demită Guvernul, partidul de Opoziţie declanşa o serie de manifestări de stradă, anunţate ca paşnice, în realitate gândite ca violente, prin care se încerca forţarea mâinii Monarhului.

Nu întâmplător, sub domnia lui Carol I, astfel de acţiuni zise şi contestarea Constituţiei de jos în sus, prevedeau trecerea la un moment dat de la contestarea Guvernului la contestarea Monarhului.

Se paria pe grija Regelui ca nemulţumirea populară să nu treacă de Guvern pentru a ajunge, asemenea unui curent electric printr-o siguranţă arsă, la Porţile Palatului Regal.

Înaintea manifestaţiei de la Alba Iulia sunt semnalate unele bâlbâieli ale naţional - ţărăniştilor, concretizate în amânarea Întrunirii pentru 6 mai 1928. Acestor bâlbâieli le consacră Tudor Arghezi tableta La Alba Iulia, tipărită  în „Bilete de papagal“, 11 aprilie 1928. Amânarea Protestului e decisă de Iuliu Maniu.

Prilej pentru Tudor Arghezi să ia peste picior felul de a fi al politicianului Iuliu Maniu:

„S-au dat diferite explicaţii, din care reţinem pe aceea că domnul Maniu chibzuieşte totdeauna mai mult decât timpul rezervat chibzuirii. Domnul Maniu a chibzuit opt ani până să se hotărască să ceară guvernul manu militari şi suntem sigur, dacă i s-ar oferi, pe neaşteptate, guvernul, cugetând dacă trebuie să-l primească sau nu, i-ar trece termenul guvernării“.

Puterea e şi ea comică în reacţia faţă de intenţia ţărănistă. Publicistului nu-i scapă prilejul de a o şfichiui satiric:

„Dacă preparativele Opoziţiei i se par lui Cocò (Papagalul pe care Tudor Arghezi îl foloseşti în multe dintre tablete ca personaj ajutător n. n.), în unele puncte, voioase, nu mai puţin veselă i se pare teama guvernului. Unii membri ai majorităţii se tem de o fugă, de o dezmembrare, ca şi cum Ardealul, rupându-se cu întreg Partidul Naţional de la însăilătura tare a Carpaţilor, ar face o ţară aparte, numită Mania, care ar declara război de îndată Munteniei.

Domnul Stelian Popescu de două săptămâni cugetă zi şi noapte asupra acestei negre eventualităţi şi nici senatorul său, domnul M. Mora, din fire optimist, nu izbuteşte să-l însenineze“.

Potrivit scrisului arghezian, Vintilă Brătianu, premier după moartea fratelui său celebru, Ionel Brătianu, se deosebeşte de ceilalţi stâlpi ai Puterei în poziţia faţă de Larma PNŢ: „Se pare că e singurul care pledează în guvern în favoarea întrunirii de la Alba Iulia“.

De ce? „Domnia sa ştie din veche experienţă parlamentară că pe român la necaz să-l laşi să vorbească. După ce a vorbit, se-mpacă singur“.

Tudor Arghezi îi atribuie lui Vintilă Brătianu această învăţătură despre firea românilor. Eu cred că învăţătura e a lui Tudor Arghezi şi nu a politicianului. Prin urmare, ea poate fi sugerată tuturor politicienilor români de azi când vine vorba de proteste în stradă sau la TV: lăsaţi-l pe român să-şi verse necazul.

După ce-i trece prin trăncăneală, se linişteşte.