În Egiptul Antic se practicau operaţii ortopedice de genul celor din prezent

În Egiptul Antic se practicau operaţii ortopedice de genul celor din prezent

În Egiptul Antic se practicau operaţii ortopedice de genul celor din prezent FOTO Shutterstock

O analiză de rutină efectuată pe o mumie cu vechime de aproximativ 3.000 de ani a scos în evidenţă faptul că medicina din Egiptul Antic era mult mai avansată decât se credea până acum, scrie „Daily Express”, citat de Agerpres. Mai exact, s-a descoperit că se foloseau tehnici perfecţionate, cu şuruburi metalice şi răşini, pentru a vindeca fracturile osoase.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câţiva cercetători de la Universitatea Brigham Young din SUA au constatat cu uimire că mumia unui bărbat pe care o supuneau unui test ADN avea în genunchi un şurub ortopedic de aproximativ 23 de centimetri. Acesta fusese fixat cu o răşină cu calităţi similare cimentului utilizat în prezent la intervenţii chirurgicale pe os. 

Se pare că egipteanul a cărui mumie a suscitat interesul specialiştilor a trăit între secolul al XVI-lea şi al XI-lea î.Ch. Cuiul din genunchiul mumiei care a trăi între secolul al XVI-lea şi al XI-lea î.H. „are designul pe care îl utilizăm în zilele noastre pentru a obţine o bună stabilizare a osului”, a explicat Richard Jackson, chirurg ortoped la Brigham Young University. Este pentru prima dată când se găsesc la o mumie indicii ale unei asemenea intervenţii chirurgicale, similare celor efectuate în ziua de astăzi. Întrebarea care rămâne fără răspuns, deocamdată, este cum au ajuns vechii egipteni la această performanţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: