În decembrie 2014 vom avea o majoritate unionistă în Republica Moldova

În Republica Moldova nu au existat niciodată campanii reale de informare cu privire la adevărul istoric şi la avantajele reale pe care unirea cu România le va aduce fiecărui cetăţean în parte. Cu o presă pro rusă foarte puternică şi cu o succesiune de guvernări comuniste, societatea civilă a fost foarte puternic afectată de propaganda antiromânească.

Alternanţa politică din România cu rotirea periodică a cadrelor aflate în fruntea diverselor instituţii care se ocupă de românii din afara graniţelor, a dus la inexistenţa unor politici clare cu privire la identitatea naţională a românilor. Fiecare venire şi plecare aduce oameni fără experienţă care atunci când au înţeles mecanismul de lucru trebuie să plece deoarece guvernarea s-a schimbat.

A devenit evident pentru cei din societatea civilă care se ocupă de românii de pretutindeni, că doar din această parte poate veni o politică coerentă şi constantă, neafectată de interese politice (adică din societatea civilă). 

Aşa a luat naştere şi Acţiunea 2012, care şi-a propus promovarea mesajului unirii pe cele două maluri ale Prutului. Acţiunile de informare susţinute au dovedit că o politică constantă şi cu oameni  care acumulează experienţă poate genera efecte pozitive considerabile. Dacă statul alege să şi conlucreze cu pârghiile sale, cu atât efectul este mai mare.

S-a discutat despre Unire în ultimii 2 ani cât nu s-a discutat în ultimii 20 de ani. Un gol informaţional a fost umplut şi s-a ajuns la situaţia în care 3 din 4 români vor unirea şi 1 din 4 crede că acest lucru se va întâmpla. Asta s-a întâmplat în România.

În Republica Moldova campaniile de informare au început cu un decalaj de câţiva ani datorită faptului că până în 2009 accesul a fost blocat de către comuniştii pro ruşi aflaţi la putere. Acolo informaţia a venit dintr-un singur sens, adică dinspre Moscova. În 2009, nici nu se putea vorbi de Unire dincolo de Prut, ca să mai vorbim şi de a o vrea, sau mai mult, de a crede în ea.

În momentul de faţă aproximativ 35% din moldoveni îşi doresc reunirea, aproximativ acelaşi număr se opune, iar aproximativ 30% nu este interesată de subiect sau nu este încă hotărâtă. Aceste valori nu ţin cont, însă, de aportul pozitiv pe care îl aduce votul diasporei, care în marea ei majoritate trăieşte în Europa, integrată în comunitate românească.

Nucleul celor 35% care îşi doresc unirea este unul dur şi intangibil. Cine îşi doreşte acest deziderat nu renunţă niciodată la el, ba mai mult, se radicalizează în promovarea lui. Sub această cifră nu se va putea scădea indiferent de dezinfomările care vor apărea. Cei care au luat legătura cu realităţile de dincolo de Prut ştiu că se simte mult mai bine româneşte decât la Bucureşti, iar aşteptările sunt mai mari.  Este foarte important că această categorie este formată din intelectualitatea de la Chişinău, de către tinerii educaţi şi de către cei cu venituri superioare.

Există o cotă de 35% din societate care se opune unirii. Am spus cotă şi am evitat cuvântul nucleu deoarece aceştia nu sunt organizaţi şi nu acţionează. De fapt ei spun Nu, uneori mai şi ţipă în faţa televizorului sau al calculatorului, dar cam atât. Dacă unioniştii ies constant în stradă şi informează lumea, aceştia nu reuşesc să antameze activişti pentru astfel de activităţi. Ba mai mult, cota respectivă este uşor influenţabilă şi ea poate scădea. Şansele să crească în următoare perioadă nu există deoarece informaţia vine acum din două direcţii, iar cea din vest se dovedeşte mai credibilă.

Mulţi pro comunişti au devenit unionişti în timp ce fenomenul invers nu are loc niciodată.

Această categorie este, în general, slab educată şi automat de aici reiese şi uşor influenţabilă. În general, este formată din etnicii ruşi şi ucrainieni, care nu depăşesc 20% împreună. O bună parte din ei sunt reprezentanţi de cei de vârstă mijlocie din mediul rural, o categorie de populaţie care nu a fost niciodată ţinta propagandei pro româneşti. Mai adaug că o bună parte din elita vorbitoare de limba rusă este tot unionistă, deoarece priveşte avantajele imediate, iar distanţa faţă de Rusia îi determină să spere la ce e mai bine.

Cea mai mare migraţie va fi însă din partea celor care nu au o părere sau sunt nehotărâţi. În cazul unei campanii reale de informare, în momentul în care se va pune pe agenda publică problema unirii iar ei vor fi forţaţi să se pronunţe, majoritatea va spune da. Acest lucru nu se va întâmpla neapărat din consideraţii de identitate ci din cele subiective, personale, care ţin de un trai mai bun. Dreptul la liberă circulaţie, dreptul de a munci oriunde în Europa, dreptul la un salariu mai bun, dreptul la o piaţă de desfacere mai mare, dreptul la o informaţie liberă pe model occidental îi va determină să urmeze calea corectă.

Acestea fiind spuse, ce legătură au cele de mai sus cu anul 2014? Păi este simplu. Anul viitor va fi unul al alegerilor în Republica Moldova, lucru care va forţa identitatea naţională să apară ca temă principală de discuţie. Ca să fiu mai precis, se va încerca forţarea unei astfel de dezbateri, care de altfel este foarte intensă în mass media de la Chişinău.

În 2014, vor exista campanii reale de informare asupra avantajelor Unirii şi asupra drepturilor pe care românii basarabeni le au, dar care le sunt suprimate de politicieni şi propaganda antiromânească. Un ajutor important vine acum din partea mass media de limbă română care câştigă un teren important ca urmare a seriozităţii şi a profesionalismului. Ziarul „Adevărul” se află deja acolo de ceva timp, iar din acest an a venit şi un alt ziar important. Televiziunea naţională reprezintă un alt câştig cu atât mai mult cu cât informaţia din ţară va fi cenzurată, filtrată, astfel încât să se pună accent pe părţile pozitive şi mai puţin pe cele negative. Şi alte televiziuni preiau programe din România, acestea dovedindu-se de un real succes.

Pe lângă acestea o să vină şi acţiuni directe de informare, de la om la om şi alte elemente realizate de către societatea civilă. Libera circulaţie prin Europa va reprezenta de asemenea un element cheie, precum şi utilizarea titulaturii de limbă română, lucru care va genera identificarea moldovenilor cu cultura românească. Nu mai amintesc aici de faptul că numărul investitorilor români va creşte, precum şi deschiderea României pentru produsele realizate în Republica Moldova.

Nu luăm în discuţie şi altfel de situaţii excepţionale care ar putea duce la schimbări şi mai radicale. Aici punctez un exemplu simplu - excaladarea conflictului de pe Nistru sau presiuni asupra românilor de acolo, lucru care va îmbunătăţi brusc percepţia asupra României dacă ea va şti să lucreze cu o astfel de situaţie ( şi va şti să se folosească deoarece va fi societatea civilă în spatele ei).

Totul se reduce la a pune pe agenda publică o astfel de dezbatere iar lansarea apelului politic de la Bucureşti a reprezentat un semnal important. Odată introdusă pe agenda publică această temă vor avea loc schimbări majore.

Dinamica ultimilor doi ani a arătat că fenomenul este unul accelerat pro-unionist.

Din societatea civilă mesajul va ajunge şi la nivel politic, şi cel mai probabil o parte din partidele pro europene de la Chişinău vor susţine acest demers, dacă nu cumva un entuziasm public să ducă lucrurile pe mai departe (ţinta este 2018 dar contextul geopolitic extern poate împinge acest moment mai în faţă).

Fenomenul este similar cu cel al alegerilor politice. Se ştie că astăzi poate fi o direcţie, iar ulterior dorinţa populaţiei să fie alta. Totul ţine de abilitatea  liderilor ce promovează mesajul de a atrage de partea lor cetăţenii.

Acest lucru este ştiut şi de mediul politic de la Bucureşti, care nu se ascunde în spatele unor mesaje aparent demobilizatoare de genul: dar cei de dincolo ce doresc?

Vă spun eu: la sfârşitul lui 2014 va exista o majoritate unionistă. Să vedem după acel moment cum vor învăţa să conlucreze politicienii de pe cele două maluri ale Prutului.