7 acte de bunătate în momente de iad din partea celor pe care istoria i-a aşezat de partea răului

7 acte de bunătate în momente de iad din partea celor pe care istoria i-a aşezat de partea răului

FOTO Arhivă

Chiar şi în cele mai întunecate momente şi locuri, istoria este plină de exemple de adevăraţi eroi. Partizanii din Rezistenţa franceză, civilii care au adăpostit populaţia Tutsi în Rwanda, oamenii care au ieşit în stradă în anii 60 pentru drepturile omului, cu toţii sunt azi aşezaţi în Panteonul celor care au făcut din lumea în care trăim un loc mai bun.

Totuşi, nu toate actele de eroism au venit doar de la „băieţii buni” ai istoriei. Uneori şi cei pe care vremurile i-au aşezat în tabăra celor răi au dat dovadă de caracter şi de adevărat eroism.
 

7. Nazistul maghiar care a salvat vieţile multor evrei

 
Pe hârtie, Zoltan Kubinyi pare mai mult un personaj fictiv decât o fiinţă umană. Un ofiţer nazist maghiar care s-a întâmplat să fie adventist de ziua a şaptea, el a refuzat să poarte o armă chiar şi atunci când supraveghea detaşamente de muncă forţată.  În timp ce povestea s-ar fi putut încheia cu răsturnarea lui Kubinyi de către prizonierii săi, viaţa reală a avut ceva mult mai emoţionant de prezentat.

 
Din momentul în care a preluat lagărul de muncă din localitate, Kubinyi a lăsat umanitatea să strălucească prin el. În timp ce alţi ofiţeri nazişti au abuzat de privilegiile lor, provocând prizonierilor şi mai multe chinuri decât erau impuse de regimul lui Hitler, Kubinyi le-a permis evreilor din lagărul său de muncă să îşi ţină tradiţiile şi sărbătorilor, unele ţinându-le alături de ei.  Kubinyi a mers până la suplimentarea raţiilor de hrană, în timp ce în alte lagăre comandanţii le tăiau. Povestea devine şi mai interesantă în momentul în care Kubinyi primeşte ordine directe de a trimite evreii la camerele de gazare. În timp ce cel de-al Treilea Reich se dezintegra, Kubinyi împreună cu oamenii săi au încercat să se ascundă cât au putut de bine în Ungaria. Nu a fost uşor, mai ales că la un moment dat o parte dintre evrei au fost prinşi de poliţia maghiară hortystă. Kubinyi a mers cu multe sticle de alcool şi a reuşit să îi adoarmă pe poliţişti şi apoi să fugă împreună cu oamenii săi. În cele din urmă i-a dus pe cei pe care îi supraveghease într-unul dintre oraşele ocupate de Armata Roşie, salvându-le viaţa astfel. El în schimb a fost arestat şi deportat în Siberia unde a şi murit, fiind îngropat într-o groapă comună. Astăzi, numele său apare pe lista celor Drepţi între Popoare pentru că a permis umanităţii sale să triumfe.
 

6. Anonimii sârbi care şi-au salvat de la moarte vecinii musulmani

 
În iulie 1995, trupele bosniaco-sârbe au intrat în Srebrenica, o mică enclavă multiculturală de pace în coşmarul războaielor balcanice. Ce a urmat a fost cel mai grav masacru civil în Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Peste 7.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani au fost executaţi, în vreme ce supravieţuitorii fugeau fiind urmăriţi de bombele armatei sârbe. Chiar şi în acest coşmar au existat urme de umanitate şi moralitate. Un asemenea act a fost făcut de un soldat sârb, care a fost trimis să aducă bătrânii dintr-un grup de femei pentru a fi executaţi. El a dat în acel grup de femei peste doi vecini ai săi care îl trataseră cu multă amabilitate în copilărie. Astfel el a sfidat ordinul direct al comandantului săi şi i-a lăsat pe cei doi să stea cu femeile, fapt ce le-a salvat viaţa.
 
Astfel de intervenţii nu au fost limitate la Srebrenica. În oraşul Brcko, un ofiţer de poliţie sârb a salvat o familie de musulmani pe care o cunoştea dintr-un lagăr de concentrare cu acte false. El nu a făcut acest lucru o dată, ci chiar de două ori şi după ce familia sa a plecat din ţară s-a retras din forţele armate sârbe. Poveştile locale vorbesc de mulţi sârbi care şi-au sacrificat propria viaţă pentru prietenii şi vecinii musulmani.
 

5. Stăpânul de sclavi care a devenit un pionier al emancipării

 
Plantaţiile din sudul SUA au fost inumane. Scalvii au fost torturaţi, abuzaţi, şi de multe ori lăsaţi să moară de foame. Însă nu toţi propietarii de sclavi au fost la fel. Printre miile de ticăloşi, au fost şi câţiva care au înţeles că modul lor de viaţă este greşit. Unul dintre ei a fost Robert Carter III. Acesta era un bogat proprietar de plantaţie din Virginia, care avea foarte muţi sclavi. Pe neaşteptate, în 1770, el şi soţia lui au decis spontan să-şi elibereze sclavii. A fost o decizie imposibilă şi ciudată pentru acea vreme, iar Carter a părut să recunoască acest lucru.
 
 
Din cauza presiunii ginerilor şi a vecinilor săi, el elibera doar 15 sclavi pe an. Chiar şi aşa, unii dintre ei ar fi trebuit să aştepte 50 de ani pentru a beneficia de această graţiere. Cu toate că procesul de eliberare a fost unul foarte lent şi că a făcut totul într-un mod care să nu îi complice situaţia, Carter este un exemplu de decenţă. Mai mult chiar el nu i-a încărcat pe cei eliberaţi de tot felul de datorii pentru ca aceştia să fie liberi doar cu numele. Chiar dacă nu a trăit până la eliberarea ultimului său sclav, el a prevăzut în testamentul său acest fapt pentru ca urmaşii săi să nu poată opri procesul. El nu a fost singurul. În Carolina de Sud, în 183, Rev. William Henry Brisbane, din motive religioase, s-a mutat de Nord şi şi-a eliberat toţi sclavii. Mai mult el a devenit unul dintre cei mai mari luptători împotriva sclaviei.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: