30 de ani de la Revoluţie. Ultimele ore ale Ceauşeştilor şi sentinţa de Crăciun

30 de ani de la Revoluţie. Ultimele ore ale Ceauşeştilor şi sentinţa de Crăciun

Luni, 25 decembrie 1989, a avut loc procesul-fulger şi execuţia soţilor Ceauşescu, sub supravegherea generalului Stănculescu, despre care aceştia credeau că le este un apropiat. S-au prăbuşit în regimul strâmb pe care l-au creat, sub o rafală de gloanţe trase cu spaimă, după planurile celor pe care i-au ajutat să se ridice. Justiţia a fost nedreaptă – dar istoria?

Pe 25 decembrie 1989, la prima oră a dimineţii, generalul Victor Atanasie Stănculescu avea de lucru: aduna oamenii pentru un complet de judecată, cu tot cu avocaţi, şi selecta câţiva soldaţi alături de care avea să plece spre Târgovişte. În vechea cetate voievodală erau ţinuţi prizonieri soţii Ceauşescu, la Unitatea Militară 01417.

Nicolae şi Elena Ceauşescu fugiseră, de pe acoperişul Comitetului Central, pe 22 decembrie, în jurul orei 12.06, după ce revoluţionarii spărseseră uşile CC şi intraseră în clădire. În elicopterul pilotat de Vasile Maluţan şi Mihai Ştefan, luaseră doar doi tovarăşi de drum de încredere – Emil Bobu, Secretar al CC al PCR în perioada 1982-1989, şi Manea Mănescu, membru al Comitetului Politic Executiv la vremea respectivă –, precum şi doi ofiţeri de Securitate: maiorul Florian Raţ şi căpitanul Marian Rusu.

Ultimul drum al dictatorilor a fost cam anevoios. După o scurtă escală la vila din Snagov, elicopterul a decolat, la 12.47, spre Târgovişte. Din cauză că Armata le-a comunicat piloţilor să aterizeze, elicopterul a fost abandonat în apropiere de comuna Boteni, Argeş. Pentru a-şi continua călătoria, ofiţerii de Securitate au oprit maşina unui cetăţean, doctorul Nicolae Deca, pe care Nicolae Ceauşescu l-ar fi informat că e pe cale să organizeze la Târgovişte rezistenţa în faţa celor care au dat lovitura de stat. Dacia roşie a doctorului a fost abandonată, după ce şoferul ar fi acuzat probleme tehnice. Era ora 14.15 când, din comuna Văcăreşti, soţii Ceauşescu au luat o Dacie neagră, a cetăţeanului Nicolae Petrişor, oprit şi el tot la drumul mare. Pe la 15.30, au ajuns în Târgovişte, de unde au fost preluaţi de trei miliţieni. Pentru că sediul Miliţiei din oraş fusese ocupat de revoluţionari, grupul s-a îndreptat spre Răţoaia, un sat aflat la vreo 25 de kilometri de Târgovişte. Nici trei ore mai târziu, după lăsarea serii, au fost arestaţi la sediul Miliţiei din Târgovişte, de unde au fost transportaţi la sediul garnizoanei din oraş, unde au rămas în aşteptarea procesului.

„Ăsta e ministrul tău!“

Acolo, în garnizoană, Nicolae Ceauşescu a fost mai vorbăreţ decât a devenit ulterior, la proces. Într-un interviu realizat de „Jurnalul Naţional“, în 2009, cu Andrei Kemenici (foto dreapta), care era în decembrie 1989 comandantul garnizoanei din Târgovişte, acesta povestea: „Îmi spunea: «Colonele, fii atent. Moldova o iau ruşii, Transilvania o iau ungurii, Banatul îl ia Iugoslavia, Dobrogea o iau bulgarii. România va fi numai Muntenia de odinioară. Ăsta e planul americanilor şi al ruşilor, la care i-au atras şi pe unguri». El nu a crezut niciodată că poporul nu-l mai vrea. A crezut că el este mai mult decât divin şi că el este singura «cale» pe care trebuie s-o urmeze românii“.

Kemenici a relatat că Nicolae Ceauşescu s-a bucurat când a auzit că generalul Victor Atanasie Stănculescu se ocupa de Armată, căci îl considera un apropiat de încredere: „M-am prezentant şi m-au întrebat cui mă subordonez. «Comandantului Armatei». «Şi mai cui?» «Ministrului Apărării Naţionale.» «Care ministru?» «Păi, tovarăşu’ Ceauşescu, nici eu nu mai ştiu, la gălăgia care e în Bucureşti...» I-am spus că în documentele mele scrie că atunci când ministrul Apărării Naţionale nu poate să-şi exercite funcţiile, locul i-l ia şeful Marelui Stat Major, care era generalul Guşă. «Cum, mă, ăla pe care l-am trimis la Timişoara şi nu a rezolvat problema?! Ăla e cu ruşii.» «Aşa scriu actele, dar eu nu am vorbit cu el deloc.» «Şi cu cine ai vorbit?» «Vă informez că ordinele care se dau comandanţilor de armată sunt date de generalul Militaru.» Ceauşescu a zis că ăsta-i spion sovietic, e KGB-ist, că l-a scos afară din armată. «Mie mi s-a spus de generalul Militaru că toate problemele dumneavoastră – nu mai ştiu exact cum m-am adresat atunci – vor fi soluţionate de generalul Stănculescu.» Atunci, Ceauşescu şi-a pus mâna pe mâna mea şi a zis: «Să ştii că ăsta e ministrul tău! Eu, azi-dimineaţă la 10:00, l-am numit în locul lui Milea, care a trădat. E bine, numai ordinele lui să le asculţi»“.

O misiune specială

În dimineaţa de Crăciun, Victor Atanasie Stănculescu deja avea alcătuit plutonul de execuţie: căpitanul Ionel Boeru, plutonierul Dorin Cârlan, sergentul-major Octavian Gheorghiu – cei trei erau paraşutişti în regimentul de la Boteni, însă la proces au asistat şi alţi cinci colegi de-ai lor (plutonierul Constantin Bărănguţă, sergentul-major Laurenţiu Ştefănescu, sergentul-major Teodor Gheorghe, sergentul-major Marian Forjan şi sergntul-major Dumitru Iliescu). Conform declaraţiilor ulterioare ale lui Boeru, militarii nu au ştiut precis despre finalitatea misiunii lor, comunicându-li-se doar că e una „specială“. Mărturia lui e completată de cea lui Dorin Cârlan: „Am urcat în elicoptere pe la ora 8.00. Ne-au pregătit puţin piloţii şi mecanicii de bord. Ne-au arătat cum funcţionează mitralierele de 12,7 milimetri, care erau instalate pe elicoptere. Nu ni s-a spus încotro ne îndreptăm şi nici ce misiune avem“.

În jurul orei 13.00, două elicoptere au aterizat în curtea garnizoanei din Târgovişte. Zece minute mai târziu, generalul Stănculescu a ordonat ca soţilor Ceauşescu să li se verifice starea de sănătate – chestiune de care s-au ocupat medicul militar căpitan Liviu Verdeş şi doctorul garnizoanei, Florin Olteanu.

«Să începem şi dăm termene, vedem», cu gândul ăsta ne-am dus,
nu că mergem să-l împuşcăm pe Ceauşescu.

Dan Voinea, fost procuror militar

Ceauşescu nu recunoaşte

Procesul a început la ora 13.20. Completul Tribunalului Militar Excepţional, constituit prin decret al CFSN pe 24 decembrie, sub semnătura lui Ion Iliescu, era format din: judecătorul militar colonel Gică Popa (preşedintele completului) şi judecătorul militar Ioan Nistor, asesorii populari căpitan Corneliu Sorescu, locotenent-major Daniel Candrea şi locotenent Ion Zamfir. Plutonierul-major Jan Tănase era grefier, iar acuzarea era reprezentată de procurorul militar Dan Voinea. Avocaţii Constatin Lucescu şi Nicolae Teodorescu asigurau apărarea.

„Până pe 25 decembrie, am pus la dosar stenogramele din datele de 17 şi 19 şi declaraţia lui Postelnicu (n.r. – pe care i-o luase în CC, pe 22 decembrie). I-am spus judecătorului Popa Gică că n-am un dosar, iar el mi-a răspuns: «Mă, tu crezi că stă cineva după tine să faci dosarul? Moare lumea. Dă-i mandat». I-am arătat lui Popa Gică stenograma. Mi-a răspuns: «Uite, numai pentru asta putem să începem procesul». Important era să începem pentru că era strada inflamată şi manifestanţii strigau: «Ceauşescu judecat pentru sângele vărsat». «Să începem şi dăm termene, vedem», cu gândul ăsta ne-am dus, nu că mergem să-l împuşcăm pe Ceauşescu“, spunea Dan Voinea într-un interviu recent pentru „Weekend Adevărul“, subliniind că „noi am mers în ideea că se dă termen – nu ne judecam, cum ar veni“.

Foto: Inculpaţii Elena şi Nicolae Ceauşescu n-au vrut să recunoască legitimitatea Tribunalului Militar Excepţional, din 25 decembrie 1989

La procesul din ziua de Crăciun, în 1989, Dan Voinea a rostit capetele de acuzare: genocid; subminarea puterii de stat; infracţiunea de acte de diversiune; infracţiunea de subminare a economiei naţionale. Dialogul cu soţii Ceauşescu s-a făcut cu greu, a devenit un teatru absurd, hilar şi grotesc. Iată câteva fragmente de conversaţii, în care fostul dictator se ambiţiona să repete obsesiv că nu recunoaşte autoritatea Tribunalului, ci doar pe a Marii Adunări Naţionale şi că, dacă vorbeşte, face declaraţii de simplu cetăţean:

Judecătorul: – Acum discut cu inculpatul Ceauşescu Nicolae. Din ordinul cui s-a făcut genocidul de la Timişoara? Inculpatul refuză să răspundă.
Ceauşescu: – Răspund în faţa Marii Adunări Naţionale.
Judecătorul: – Lasă placa asta veche. Am auzit-o şi ştim încăpăţânarea de care ai dat dovadă până în prezent.
Ceauşescu: – Refuz să răspund la întrebarea cine este autorul genocidului de la Timişoara.

* * *

Judecătorul: – Dânsa este vorbăreaţă, dar am văzut-o de mai multe ori că nu mai citea. Savantul, inginerul, academicianul care nu ştia să citească. Analfabeta ajunsese academician.
Elena Ceauşescu: – O să te audă intelectualii din ţara asta şi toţi colegii mei. O să te audă colegii mei! O să te audă!

* * *

Ceauşescu: – Însă tot pentru informarea dumneavoastră, că am scăpat atunci, mi-aţi spus că eu mâncam numai mâncăruri din străinătate, că există de ani de zile lista cu ce mănânc eu, or 1.100-1.200 de calorii pe zi şi numai legume.
Judecătorul: – Şi poporului îi dădeai numai 3.600 de calorii, îmbuibat acest popor.
Ceauşescu: – Şi 60 de grame pe zi de carne.

* * *

Judecătorul: – Aveţi de pus întrebări?
Teodorescu: – Vă rog să întrebaţi pe inculpata Elena Ceauşescu dacă a fost sau este bolnavă psihic?
Elena Ceauşescu: – Ce este?!
Teodorescu: – Dacă a fost sau este bolnavă psihic. Şi vă rog şi consemnaţi răspunsul.
Judecătorul: – Ai suferit vreo boală psihică? Sau dacă suferi acum?
Elena Ceauşescu: – Ce provocare ordinară!...
Teodorescu: – Nicio provocare, este în favoarea dumneavoastră, că dacă sunteţi iresponsabili atunci e o apărare, dacă nu e altă apărare.
Elena Ceauşescu: – E o provocare, se poate să spui aşa ceva?!
Ceauşescu: – Nu ţi-am recunoscut dreptul...

După o discuţie de fond în tuşe de bâlci provincial, a venit rândul apărării. Au luat cuvântul atât avocatul Teodorescu, cât şi Lucescu. Alocuţiunea celui din urmă a fost întreruptă scurt de Elena Ceauşescu: „Nu plecăm noi de aici. Aici murim noi“.

Ultimul cuvânt i-a fost acordat lui Nicolae Ceauşescu: „Nu sunt inculpat, sunt preşedintele României, comandant suprem şi voi răspunde în faţa Marii Adunări Naţionale şi reprezentanţilor clasei muncitoare şi cu asta am terminat. Totul este minciună de la un capăt la altul, celor care au dat lovitura de stat, trăgând poporul, mergând până la distrugerea independenţei României“, a spus nervos dictatorul.

Procesul a luat sfârşit în jurul orei 14.30, pentru ca zece minute mai târziu să fie gata deliberarea. Sentinţa a fost pedeapsa capitală pentru toate capetele de acuzare.

Trei salve

În jurul orei 14.50, a fost executată sentinţa Tribunalului Militar Excepţional. Legaţi la mâini, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost duşi de militari la zidul Corpului de Gardă, locul fiind deja ales de Victor Atanasie Stănculescu. S-a tras la foc automat. În volumul „După execuţie a nins“, Ionel Boeru spunea că a tras 29 de gloanţe, din 30 câte avea, în trei salve: „Prima salvă, la picioare, l-a îngenuncheat. A doua salvă l-a lovit în piept şi a căzut pe spate. Următoarea salvă a fost pe ea. Şi a picat undeva lateral, în dreapta“. Ceilalţi militari n-au acţionat ca el: Gheorghiu a tras o singură rafală, iar Câlan, un glonţ, pentru că a uitat să seteze pistolul-mitralieră în poziţia „foc automat“.

Procurorul Dan Voinea îşi amintea momentul execuţiei, pe care l-a privit ascuns după nişte copaci: „Când să ies afară, în timp ce mergeam pe culoar, au trecut pe lângă mine cu ei legaţi. Doi îl ţineau pe el, doi pe ea. Pe ea o legaseră cu mâinile la spate şi o luaseră pe sus. Când au ieşit din clădire, s-au dus direct spre un zid pe care l-a indicat Stănculescu. I-au lipit de zid şi, fără să aştepte ordin de la el, în timp ce se retrăgeau, au început să tragă. Cred că la Ceauşescu au tras la glezne prima dată, că a sărit în sus din reflex şi a venit flexat pe spate, cu picioarele sub el. Iar ea cred că a leşinat, că au tras când era căzută jos. Eu eram la 10-15 metri, pe o alee, mă băgasem după un plop. Apoi Stănculescu i-a pus pe nişte militari să aducă nişte foi de cort, i-au învelit în alea, i-au dus în elicopter şi au plecat“.

Foto: Zidul garnizoanei din Târgovişte păstrează încă urmele gloanţelor trase la executarea soţilor Ceauşescu; Sursa: George Călin/Inquam Photos

La scurt timp de la execuţie, la televiziunea publică, a fost citit comunicatul prin care poporul era anunţat de moartea dictatorilor. Până la difuzarea filmului execuţiei, în aceeaşi zi, s-a produs o psihoză a neîncrederii, iar aşteptarea şi nerbădarea cetăţenilor au devenit sufocante, înroşind liniile telefonice de la TVR. După difuzare, ca până în prezent, unii s-au bucurat cu lacrimi în ochi, alţii au văzut injusteţea actului. Însă suspiciunile nu s-au oprit, căci din filmare lipseşte momentul începerii execuţiei, soţii Ceauşescu fiind surprinşi când erau deja prăbuşiţi la pământ. Dincolo de speculaţii, rămâne Dosarul Revoluţiei. În acesta, procurorii susţin că execuţia cuplului, după supunerea la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare „a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vârfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri“.

 

Duşmanul a murit. Trăieşte duşmanul?!

Foto: Revoluţia la Craiova a adunat pe străzi mulţi oameni; Sursa: Remus Badea/Mediafax

În perioada 22-25 decembrie, cât au fost arestaţi soţii Ceauşescu, ţara a continuat să fie invadată de zvonuri, de psihoze, de frică şi de haos. Deşi arestarea dictatorilor ar fi trebuit să calmeze spiritele, numărul incidentelor violente şi al victimelor a continuat să crească. În volumul „Teroriştii printre noi“ sunt adunate o parte dintre aceste poveşti care surprind lupta cu forţele imaginare ale Revoluţiei: „teroriştii“.

La Constanţa, situaţia a fost grea pentru Marina Militară. Contraamiralul Constantin Iordache, comandantul Marinei Militare şi al Garnizoanei Constanţa, a ordonat, pe 24 decembrie, ca toate navele de luptă să fie scoase în larg. „Pe mine, în acele zile, m-a interesat mai mult ce se întâmpla pe apă, unde ne-au apărut zeci de ţinte pe radare, decât ceea ce era în oraş“, declara acesta. Ulterior, s-a dovedit că acele ţinte erau false, create prin bruiaj electronic, însă în acele zile au existat situaţii confuze, care s-au soldat cu victime. „În noaptea de 24 spre 25 decembrie, în zona Mangalia, o şalupă de patrulare a fost percepută ca aparţinând teroriştilor. S-a deschis focul de la bordul mai multor nave. Maistrul militar Dumitru Stan a fost împuşcat mortal, iar alţi doi militari aflaţi la bord au fost răniţi“, se arată în volmul „Teroriştii printre noi“.

La Brăila, chiar şi gesturile normale au adus moartea: „Cea mai tânără victimă a Revoluţiei din acest oraş a fost Adriana Chiriţă (13 ani), care nici măcar nu era brăileancă, nu o interesa Revoluţia şi nu-şi dorea decât o vacanţă frumoasă de Crăciun. Venise la rude în Brăila, dintr-un sat din judeţul Constanţa. A fost împuşcată mortal în noaptea în care pentru copii trebuia să vină Moş Crăciun (24 spre 25 decembrie). A comis imprudenţa de a aprinde lumina când a intrat la baie. Blocul în care se afla era în apropierea Palatului Comunal, iar militarii şi Gărzile Patriotice de acolo au interpretat aprinderea unui bec ca pe un posibil atac terorist“.

În Craiova, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, militarii din zona Făcăi au interceptat pe radare ţinte despre care au crezut că sunt elicoptere sovietice. Urmarea? „30 de rachete s-au tras la Regimentul 51 Rachete Antiaeriene KUB împotriva ţintelor care apăreau din senin. Pe radar, fiecare rachetă intercepta o ţintă. În realitate, rachetele cădeau, singure, la sol. «N-au lovit niciun elicopter. Norocul a fost că n-au căzut pe obiective importante sau în oraş şi că n-au fost victime umane. A adus un subofiţer resturi, cică de la un elicopter, dar tinichelele alea erau de la rachetele care se dezintegrau când atingeau solul», explică colonelul Ion Bărbulescu“, se relatează în volumul citat.

„La Miercurea Ciuc n-au existat victime ale diversiunii teroriste. Ofiţerii de Armată şi-au păstrat calmul, iar civilii n-au primit arme“, continuă să arate autorii cărţii „Teroriştii printre noi“. „Într-o anumită măsură a contat faptul că militarii în termen, aduşi în Harghita din alte zone ale ţării, nu înţelegeau maghiara, aşa că multe zvonuri le treceau pe la urechi fără să le priceapă.“

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat la Sfântu Gheorghe. Aici, civilii au luat mitraliere cu buletinul. Aşadar, pe 25 decembrie 1989, militarii din UM 01048 Sfântu Gheorghe s-au războit cu locatarii unui bloc aflat vizavi de unitatea militară. Au fost împuşcaţi mortal patru oameni, iar alţi patru au fost răniţi în 24 şi 25 decembrie 1989.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: