30 de ani de la căderea totalitarismului comunist în dezbatere la Facultatea de Istorie din Bucureşti

Decembrie 1989 la Bucureşti.

La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 în continuare nu înţelegem ce s-a întâmplat cu noi. Vedem şi simţim schimbările – însă de multe ori pare că mecanismele intime din spatele lor ne scapă.

Încă ne luptăm cu sensul cuvintelor. A fost în România un regim comunist înainte de 1989? Dacă da, cum s-a reuşit paradoxala performanţă ca regimul de la Bucureşti să fie catalogat drept naţional-comunist printr-o alăturare de termeni fundamental opuşi? A fost Ceauşescu o prea-plecată slugă a sovieticilor sau un rebel al blocului estic? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat în decembrie 1989? Dacă a fost revoluţie, răsturnare – cum se face că au rămas în poziţii de putere eşalonul al II-lea al regimului abia răsturnat? A existat o implicare a unor state străine în decembrie 1989 la Bucureşti şi cum s-a manifestat această implicare? Cine a tras în noi după 22?

Prima revoluţie televizată în direct din istorie, cam aşa au fost caracterizate la un moment dat evenimentele de la Bucureşti din decembrie 1989. Ideea era de deschidere, de transparenţă (îngropată şi asta rapid de celebra replică ”Mircea, fă-te că lucrezi!”), uitându-se în acelaşi timp că televiziunea este un mediu eminamente regizat (realizare abruptă de mai târziu, sintetizată în reproşul ”Aţi minţit poporul/ Cu televizorul!”). Anchetarea evenimentelor de acum 30 de ani a început sub diverse forme (iniţial jurnalistic, abia mai apoi juridic) aproape imediat după desfăşurarea lor – şi nu s-a încheiat nici în ziua de azi, celebrul ”dosar al Revoluţiei” cel mai probabil depăşeşte ca număr de file conţinutul unei biblioteci de liceu.

Cazul schimbării de regim politic din România este într-adevăr unul special. Deja după 30 de ani se califică drept eveniment istoric, dar în acelaşi timp procurorii au pe rol anchete referitoare la un eveniment istoric. Istoria se află efectiv în faţa judecăţii. Rechizitoriile făcute publice seamănă cu articolele publicate în reviste ştiinţifice sau invers, nu prea este clar cine se inspiră de la cine: istoricii de la procurori sau procurorii de la istorici. 

În acelaşi timp se pare că cele întâmplate în decembrie 1989 nu mai trezesc nici un fel de emoţii publice. Explozia de empatie şi solidaritate de acum 30 de ani s-a disipat, s-a pierdut. O consultare rapidă a primelor ziare ale epocii ne dezvăluie un limbaj cu o puternică încărcătură emoţională, se vorbea de eroi, sacrificiu, jertfe, sânge vărsat – toate cuvinte care reflectau o realitate aprigă a acelor zile. România este singura ţară din fostul bloc controlat de Uniunea Sovietică în care schimbarea de regim s-a făcut în mod violent, până în pragul unui război civil. Ca o paranteză: se vorbeşte de ”războiul din Transnistria” unde au murit câteva sute de oameni, în vreme ce 1.166 de morţi în România se califică abia de o ”revoluţie” - şi aceea contestată.

În mod cert descâlcirea a ceea ce s-a întâmplat acum 30 de ani ne-ar putea ajuta să înţelegem ce, cum şi de ce ni se întâmplă în ziua de azi. Evenimentele din decembrie 1989 au început să intre încet încet în domeniul uitării publice – şi poate că nu şi le-ar mai aminti nimeni dacă nu ar exista interminabilul ”proces al revoluţiei” la pachet cu moştenirea dosarelor Securităţii care încă mai au ecou în clasa politică şi viaţa publică. Respectându-şi misiunea de a scutura praful uitării de pe trecut, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti organizează între 9-11 octombrie conferinţa internaţională ”Thirty Years After – Post Communism, Democracy and Illiberalism in Central and Eastern Europe” (mai multe detalii aici).

Conferinţa amintită vine într-un moment cheie: parcurgerea a 30 de ani, trecerea unei generaţii. Deja majoritatea populaţiei active nu mai are amintiri directe ale epocii totalitare din România de dinainte de anul 1990. Un astfel de moment merită o conferinţă internaţională pe parcursul a 3 zile în care se poate beneficia de prelegeri şi dezbateri ale unor cercetători şi specialişti atât din centrul şi estul Europei cât şi din alte spaţii europene şi extra-europene precum Franţa, Marea Britanie, Austria, Spania, Turcia, Statele Unite ale Americii sau Canada, specialişti de renume precum Daniel Chirot, Peter Siani-Davies, Oliver Jens Schmitt, José M. Faraldo.