30

La momente diferite, începând din vară şi până în ultimele zile ale lui decembrie, anul acesta majoritatea ţărilor esteuropene marchează trei decenii de la ieşirea, de regulă paşnică, din experimentul comunist.

În ceea ce ne priveşte, nu doar că am fost printre ultimii şi că au fost ucişi în chip mişelesc oameni, victimele după căderea lui Ceauşescu fiind mai numeroase decât înainte de celebra fugă aeriană de pe acoperişul Comitetului Central, dar şi violenţele de după aceea, mineriadele, cauţionează începutul de eră istorică. În raport cu democraţia şi libertatea post-totalitară persistă încă dubiul, neîncrederea, chiar ostilitatea, hrănită inclusiv din nostalgii deloc nevinovate ideologic.

În oglindă cu cei 40 de ani petrecuţi în drumul din Egipt către pământul făgăduinţei de poporul lui Israel, nici cei 30 de până acum nu sunt decât tot o formă de pedagogie, de încercare, mereu reluată, de schimbare a mentalităţilor în vederea unui viitor cu adevărat mai bun, limpezit, curăţat de amestecurile toxice pe care orice dictatură sau robie le lasă oricum în urmă. „Greaua moştenire“ nu este nici metaforă şi nici scuză, ci un dat nemijlocit, probat inclusiv la nivel emoţional.

Înţelegem mai bine ce s-a petrecut în teroare analizând efectele pe termen scurt şi lung ale acesteia. Tranzitologia este, la propriu, o ştiinţă a pasajului, a interstiţiului, din păcate prea puţin cultivată la noi.

Iată de ce post-comunismul este, deloc inexplicabil, parte a comunismului, aşa cum instaurarea violentă a acestuia din urmă a avut drept obsesie perioada anterioară de care se dorea complet detaşat. Studierea dictaturii proletariatului nu se poate opri în pragul simbolic al încetării rolului ei politic. Dimpotrivă. Înţelegem mai bine ce s-a petrecut în teroare analizând efectele pe termen scurt şi lung ale acesteia. Tranzitologia este, la propriu, o ştiinţă a pasajului, a interstiţiului, din păcate prea puţin cultivată la noi.

Dacă centenarul din 2018 ne-a forţat să ne punem problema identităţii, a statalităţii, a ceea ce am fost, suntem şi vrem să devenim, iată că 30 de ani de la căderea comunismului, în 2019, ar trebui să ne oblige să reflectăm la toate cele petrecute, la procesele care au avut loc, la suprapunerea, de regulă agresivă, a noului peste vechi şi la intruziunea trecutului în planurile de viitor. Pe scurt, sorocul calendaristic oferă un motiv suficient să ne întrebăm ce facem în următorii zece ani.