27 martie 1918- ce stă în calea ReUnirii celor două State Româneşti?

Sfatul Unirii 27 martie 1918

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia avea să voteze Unirea cu Patria Mamă, România. La 97 de ani de la acest eveniment istoric, polemica asupra modului în care ar trebui să relaţioneze cele două state româneşti continuă, românii de pe cele două maluri ale Prutului pronunţându-se pentru Reunire, dar cu toate acestea acest proces nu are loc.

În 1812 în urma războiului ruso-turc, Imperiul Ţarist, fără a ţine cont de prevederile internaţionale, ocupă fără drept partea de Est a Moldovei lui Ştefan cel Mare. Iniţial pretenţiile ruseşti au fost asupra ambelor state româneşti, însă în cele din urmă au fost restrânse datorită iminentului război ce venea dinspre Franţa lui Napoleon. Inclusiv Turcia avea să recunoască că nu avea dreptul să ofere acel teritoriu, capitulaţiile semnate cu Înalta Poartă neoferind dreptul de a se interveni asupra teritoriului. Influenţa rusească însă în Ţările Române era la cote foarte înalte, lucru acceptat de un Imperiu Otoman în cădere.

La împlinirea a aproape un veac de la Unirea Basarabiei cu România, Platforma Unionistă ACŢIUNEA 2012 vă invită vineri, 27 martie, de la ora 18:00, în Piaţa Universităţii pentru a marca acest eveniment deosebit de important pentru conştiinţa colectivă comună a României şi Basarabiei, surori pentru veşnicie în ceea ce a reprezentat şi va reprezenta România Mare.

Inclusiv teama faţă de tendinţele agresive ale Rusiei a dus la necesitatea Unirii celor două state româneşti în 1859 şi la acceptarea de către marile puteri ale Europei ca unică soluţie pentru a se realiza un tampon în faţa expansionismului slav.

Până la unirea din 1918 s-a dus o puternică campanie de deznaţionalizare a românilor de la Est de Prut. Metodele folosite au fost din cele mai diverse: interzicerea limbii române în şcoli şi instituţii publice, scoaterea românilor din sistemul administrativ şi înlocuirea lor cu slavi aduşi din toate colţurile Imperiului Ţarist, asasinate şi deportări îndreptate împotriva intelectualităţii şi a tuturor celor care îşi asumau public identitatea românească. O barieră dezinformaţională s-a creat pe Prut asupra realităţilor de pe cele două maluri, lucru care se menţine valabil şi astăzi. Cu toate acestea, în măsură permitivităţii, România, după înfiinţarea ca stat, a investit constant dincolo de Prut pentru conservarea valorilor româneşti.

Momentul oportun pentru reîntregirea neamului a venit în 1914, odată cu declanşarea primului război mondial. Intenţiile României în această etapă vizau alipirea Ardealului locuit majoritar de români fără drepturi. Condiţia a fost pusă tranşant de politicienii români lucru care a amânat intrarea în conflict până în anul 1916. Rusia a fost cea care a refuzat intrarea României, special pentru a nu conferi acesteia drepturi la masa negocierilor, o Românie mai mare constituind un pericol şi mai mare în faţa expansionismului slav.

Pe fondul dezastrului militar, Rusia cedează în faţa puterilor aliate şi acceptă condiţiile României, însă doar formal, deoarece există comunicări care confirmă faptul că în realitate nu s-ar fi acceptat cererile ţării noastre la final de conflict. România s-a obligat să deschisă astfel un front împotriva trupelor austro-germane, în timp ce aliaţii se obligau să asigure flancul estic şi sudic şi furnizarea de tehnică militară.  Ofensiva în Ardeal a început, însă tehnica nu a mai venit, iar Rusia nu a mai asigurat flancul sudic, de unde a început atacul trupelor bulgaro-germane. Acest lucru a dus la căderea frontului şi ocuparea celei mai mari părţi a României.

În 1917 toată administraţia şi armata românească se afla în Moldova de Vest, singura rămasă liberă. Acolo a început procesul de reorganizare a armatei, cu ajutorul ofiţerilor francezi, care au salutat vitejia soldatului român dar au criticat lipsa de respect a ofiţerilor români faţă de soldaţi.

În aceste condiţii are loc cu sprijin german şi căderea Imperiului Ţarist cu ieşirea din război. România a trebuit să treacă la dezarmarea armatei ruse, aflate în curs de bolşevizare.

Pe principiul autodeterminării popoarelor, românii din Basarabia îşi declară autonomia, apoi independenţa. Noul stat se lovea însă de agresiunea armatei bolşevice şi nu reuşea impunerea ordinii, lucru care a determinat solicitarea intervenţiei armatei române. Trecerea Prutului pentru restabilirea ordinii s-a făcut sub comandă şi cu sprijinul partenerilor francezi. Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării avea să ceară Unirea cu Ţara Mamă.

Rusia nu avea să recunoacă acest proces şi pe toată perioada interbelică a întreprins acţiuni împotriva statului român(inclusiv atentate, trimiterea de agenţi pentru realizarea de revolte- a se vedea acum Ucraina). Niciodată nu s-au ascuns pretenţiile teritoriale ale Rusiei, iar în 1940 ele s-au materializat prin anexarea prin forţă a Basarabiei. România a recuperat militar terioriul în perioada 1941-1944, pentru ca după această perioadă Basarabia să reintre în componenţa Uniunii Sovietice.

Perioada interbelică a fost una salvatoare pentru identitatea românească. Unirea cu România  a protejat pe românii basarabeni de prima etapă a procesului de epurare stalinistă. Ucraina a pierdut de exemplu câteva milioane de oameni ca urmare a înfometării din 1932-1933.

După 1944 s-a continuat politica antiromânească din Basarabia. În 1991 pe fondul destrămării URSS Republica Moldova şi-a declarat independenţa, dar care nu a existat real niciodată ca urmare a presiunii exercitate de Federaţia Rusă.

Începând din acea perioadă statul român a luat constant măsuri pentru apropierea românilor de dincolo de Prut: manuale de limba română, istorie şi geografie publicate cu sprijinul Bucureştiului, interconectarea mediului academic, interconectarea energetică, interconectarea sistemului energetic, reabilitarea de şcoli, educarea tinerii generaţii prin sistemul de burse rezervate, etc...

Cu toate acestea, investiţiile neoficiale în propagandă prin preluarea instituţiilor media au dovedit că investiţiile Federaţiei Ruse sunt mai eficiente.

Dar nu Rusia stă în calea reunirii celor două state româneşti, ultimele sondaje arătând că peste 50% dintre românii basarabeni sunt favorabili Reunirii.

Principala piedică în calea Reunirii o reprezentă opoziţia oligarhiei politice de la Chişinău. Aceasta nu doreşte la a renunţa la privilegiile deţinute şi monopolul economic existent în Republica Moldova, statul de drept fiind considerat un elemente tabu. Nu există interesul real nici pentru integrarea europeană, cazul României fiind elocvent pentru faptul că fărădelegile se vor pedepsi şi nimeni nu va fi iertat, ori cei care conduc acum Republica Moldova au averi dobândite prin delapilarea statului sau chiar a unor persoane private.

Practic ne aflăm în faţa unui blocaj la care clasa politică şi guvernanţii de la Bucureşti trebuie să găsească o poartă de scăpare. Preşedintele României a declarat Reunirea ca şi proiect de ţară, în timp ce în Parlament deja funcţionează o comisie pentru Reunirea celor două state româneşti.

Rămâne să vedem dacă societatea civilă din Republica Moldova va găsi resursele necesare pentru a forţa factorul politic de la Chişinău spre a accepta un dialog pe această problemă, mai ales că liderii Europei au spus foarte clar că nu se mai pune problema extinderii pe termen scurt şi mediu.