26 iunie 1940 – Primul ultimatum sovietic pentru cedarea Basarabiei şi a Bucovinei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
basarbia

Ziua de 26 iunie 1940 marchează începutul calvarului românilor basarabeni şi bucovineni. Pentru câteva zeci de ore, soarta acestora a fost în mâna Consiliului de Coroană condus de regele Carol al II lea. Textul primului ultimatum sovietic este unul sumar şi mincinos, în el precizându-se că teritoriul Basarabiei este locuit „în principal de ucraineni” şi că cedarea Basarabiei şi Bucovinei către URSS ar repara o nedreptate istorică.

Solicitarea de cedare a Bucovinei este considerată o despăgubire în viziunea sovieticilor, aceştia susţinând şi în privinţa acestui teritoriu că are o populaţie „legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică atât prin comunitatea sorţii istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţie naţională”.

Această notă ultimativă a reprezentat un act de forţă care venea, la vremea respectivă, ca o urmare firească a pactului Ribbentrop-Molotov. Clauzele secrete ale acestui pact lăsau România la mâna URSS, Germania manifestându-şi dezinteresul pentru această parte de lume.

În societatea românescă există o largă polemică referitoare la modul în care conducătorii statului român au reacţionat la acest ultimatum şi la urmările acestei reacţii. La 73 de ani depărtare, Basarabia este împărţită în două, cea mai mare parte a ei aflându-se în componenţa Republicii Moldova. Basarabia de sud se află în componeţa Republicii Ucraina, iar Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa (care a fost acaparat urmare a unui absurd gest de trasare a graniţelor) se află în componenţa aceluiaşi stat ucrainean, care este beneficiarul final al nedreptăţii istorice săvârşite de imperiul sovietic.

Dacă despre românii majoritari din Republica Moldova se vorbeşte destul de mult în România (datorită campaniilor desfăşurate de diverse ONG-uri şi platforme civice şi a unui interes deosebit al Preşedintelui Băsescu, în special), despre românii din Nordul Bucovinei şi mai ales de cei din sudul Basarabiei auzim din ce în ce mai puţine. 

Politica extremă de deznaţionalizare dusă de  statul ucrainean, măsurile dure luate de acesta împotriva oricărei forme de maniferstare a identităţii culturale, limitarea  dreptului la educaţie în limba maternă,  relaţiile diplomatice nu tocmai bune dintre cele două state, dezinteresul statului român, toate acestea au dus la o micşorare constantă a numărului de etnici români din cele două provincii istorice româneşti.

După şapte decenii, în Republica Moldova, stat idependent şi suveran, încă nu a fost recunoscută prin constituţie limba română,  în ciuda unei presiuni constante a forurilor academice şi a societăţii civile, iar problema reunificării cu Ţara-mamă este una pe care politicienii o evită constant. De precizat că acestă problemă a limbii generează mari probleme şi comunităţii româneşti din Ucraina, care este divizată (cu ajutorul masiv al autorităţilor) în comunitatea românescă şi moldovenească, inclusiv învăţământul în limba maternă fiind unul separat pentru cele două aşa zise comunităţi.

Sunt ferm convins că, într-un fel sau altul, românii din Republica Moldova se vor alătura celor din ţara mamă în parcurgerea drumului european. Aşa e normal, aşa e drept şi aşa TREBUIE.

Dar ce facem cu românii blocaţi în istorie, cei care, la 73 de ani după începerea agresiunii sovietice asupra statului român se află în situaţia de a lupta în fiecare zi pentru păstrarea identităţii naţionale şi au de dat cu subsemnatul pe la diverse autorităţi ori de câte ori susţin răspicat că sunt români? Românii din Basarabia de sud, românii din Bucovina de Nord, românii din Herţa?

 

Textul complet al notei ultimative:

„În anul 1918 România folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană.

Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca în interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate de Ucraina sovietică prin comunitatea sorţii istorice cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţie naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile de faţă ale URSS şi că aceasta va da posibilitatea a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România.

Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

AMAE, fond 71/1920-1944. URSS, vol. 130, f. 245-246.

Sursa documentului: Arhivele Naţionale

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite