Românii reprezintă primul popor din Estul Europei care a reuşit să formeze un stat naţional şi printre primele din Europa. În urma noastră, nemţii, italienii, polonezii şi alte naţiuni au făcut acelaşi pas, multe dintre ele chiar cu ajutorul înaintaşilor noştri.

Unirea din 1859 nu reprezintă doar o Unire a elitelor aşa cum greşit se lasă a se înţelege. Fiecare român, de la simplul ţăran şi până la marii boieri, a fost cuprins de sentimentul naţional în acele vremuri.  Alegerea lui A.I.Cuza nu reprezintă un joc al istoriei, o consecinţă a unor evenimente accidentale ci un fapt premeditat şi impus cu mult curaj.

Imperiul Ţarist, Imperiul Otoman şi Imperiul Austro-Ungar stăteau cu arma la picior gata să intre în tânăra Ţară şi să oprească acest lucru. Dar nu doar protecţia lui Napoleon a fost salvatoare: în acele momente toate erau complet epuizate de războiul Crimeei (contrar denumirii, cea mai mare parte a acestui conflict s-a dus pe teritoriul de astăzi al României devastând cele două principate) şi se ştia prea bine că o luptă pe pământ românesc împotriva românilor le-ar aduce mai multe prejudicii decât avantaje... iar acest lucru şi românii îl ştiau.

România a dat la acel moment un exemplu şi naţiunile au început să răsară în Europa şi să îşi ceară drepturile: dacă românii au putut atunci trebuie şi noi să reuşim.

Germanii şi italienii aveau peste ani să facă acelaşi lucru, dar dacă la noi Unirea a fost o voinţă a poporului, de multe ori în cazul lor a fost vorba de folosirea forţei unei provincii împotriva celeilalte.

Puţini poate ştiu că încă din 1859, imediat după înfiinţare, statul român a susţinut mişcările de emancipare naţională pentru eliberarea de sub jugul opresiv al marilor imperii. România a avut un rol determinant în premeditarea faptelor din 1918, în slăbirea imperiilor din zonă şi destrămarea lor. Acţiunile clare duse pe parcursul a zeci de ani au culminat în cele din urmă cu ridicarea Ţării şi căderea celor care cu jumătate de secol înainte păreau indestructibili.

Chiar Cuza avea să ajute în regimul săi pe polonezi, pe sârbi şi pe italieni în lupta lor pentru libertate. Chiar şi constrânsă ea nu a renunţat la acest drept.

Românii sărbătoresc pe 24 ianuarie alegerea lui A.I. Cuza ca domnitor în Ţara Românească. După ce pe 5 ianuarie 1859 a fost ales la Iaşi ca şi domnitor al Moldovei, el avea să devină la acel moment conducătorul unui teritoriu românesc de facto unificat.