1 Decembrie: o zi care a durat patru ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

1 Decembrie este o zi mare în istoria românilor; atunci, Transilvania – cea mai importantă provincie istorică din afara graniţelor - s-a alăturat regatului României. Unirea, realizarea României Mari a fost, însă, un proces complex şi deloc lipsit de riscuri, care a durat mai mult de patru ani.

El a început odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, la 27 august 1916, şi s-a terminat, la 28 octombrie 1920, când Consiliului Ambasadorilor, care s-a substituit Conferinţei de pace, a consfinţit apartenenţa Basarabiei la România.

Garanţiile privind obţinerea Transilvaniei, Bucovinei şi Banatului fuseseră negociate de ministrul de Externe, liberalul Ionel Brătianu cu Antanta încă de la intrarea României în război, dar nimic nu putea să fie sigur. Rusia s-a opus acestor pretenţii ale României şi numai ieşirea ei din război a făcut ca opoziţia sa să nu conteze prea mult. Prima provincie care s-a alăturat României a fost Basarabia, la 9 aprilie 1918. Unirea a fost însă nesigură mai multă vreme, în primul rând din cauza poziţiei foarte slăbite a României în raport cu ofensiva Puterilor Centrale - România pierduse tot sudul şi se apăra disperată pe linia Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz - şi care s-a soldat cu cedarea temporară în faţa acestora (Tratatul de la Buftea).

La Conferinţa de pace de la Paris, Ionel Brătianu a constatat că Marea Britanie, Franţa, Statele Unite şi Italia nu doresc să accepte participarea României cu drepturi egale la încheierea acordurilor. El a trebuit să explice, mai întâi, de ce a fost semnat Tratatul de la Buftea şi apoi, ca argument al forţei, să ceară armatei române să ocupe Budapesta, eveniment care s-a petrecut la începutul lunii august 1919.

În timp ce negocia frontiera româno-ungară, lui Ionel Brătianu i-a fost ridicată o altă problemă, pe atunci, spinoasă: statutul evreilor din România. Politicianul român a acceptat acordarea drepturilor politice tuturor minorităţilor, însă nu şi impunerea acestora României printr-un tratat separat al minorităţilor. Discuţiile au ajuns la un impas, iar România nu a semnat Tratatul de Saint-Germain, cu Austria. Reîntors în România, Brătianu şi guvernul său au demisonat. Abia următorul guvern, condus de Alexandru Vaida-Voevod, a semnat tratatul cu Austria şi, la 9 decembrie 1919, pe cel al minorităţilor.

Mai departe, prin Tratatul de la Neuilly, din 27 noiembrie 1919, a fost confirmată frantiera cu Bulgaria (identică cu aceea stabilită prin Tratatul de la Bucureşti din 1913). În privinţa Banatului, el a intrat în posesia armatei române în iulie 1920. Deloc în ultimul rând, faimosul Tratat de la Trianon a fost semnat abia la 4 iunie 1920 şi el a stabilit graniţa dintre România şi Ungaria.

Acestea sunt, prezentate foarte pe scurt, datele celui mai important succes din istoria românilor. Pentru realizarea lui, a fost nevoie ca sute de mii de români să moară pe front. A fost nevoie ca Regel Ferdinand I să aleagă Antanta (Carol I, care a murit în 1914, se situase clar de partea Puterilor Centrale), fiind apoi exclus din Casa Regală de Hohenzolern. A fost nevoie de abilitatea generalului Alexandru Averescu. A fost nevoie de geniul politic al lui Ionel Brătianu. În sfârşit, a fost nevoie de mult noroc.

Zilele acestea, când sărbătorim 1 Decembrie ca zi naţională, să nu ne gândim doar la un moment simbolic, ci şi la ceea ce l-a făcut posibil. Vom constata că avem foarte multe motive nu doar simbolice, ci şi concrete să fim mândri de noi înşine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite