Ultimul an din viaţa Elenei Ceauşescu. Lavinia Betea: „Agenda Tovarăşei arată că, în 1989, ea a condus ţara“ 26

În mandatul de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) am tot reflectat la utilitatea unei Legi a memoriei recente. De ce ar fi nevoie de aşa ceva?

Nu ştiu cum se face, dar mi se pare că superstiţia se încăpăţânează să reziste, ba chiar se modifică mereu, ca şi cum anticorpii raţiunii ar fi mai tot timpul cu un pas în urmă.

Împreună cu Ambasada din capitala germană, ICR Berlin şi Universitatea de Vest din Timişoara, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) susţine un proiect aparte de diplomaţie culturală.

Se împlinesc 74 de ani de la ceea ce, pe vremea când eu eram elev şi învăţam în şcoală o istorie ba distorsionată, ba falsificată cu totul de interesele puterii comuniste, se chema „instaurarea primului guvern democratic condus de dr. Petru Groza“.

Am participat la comemorarea a 78 de ani de la un episod tragic la istoriei noastre, reamintindu-mi cât este de importantă păstrarea identităţii românilor din Bucovina de Nord, azi pe teritoriul Ucrainei, ameninţaţi cu dispariţia în decurs de 1-2 generaţii din cauza unei politice şovine de eliminare a identităţii celorlalte etnii din statul Ucraina. Un stat ocupant vrea acum să închidă şi slujbele în limba română iar BOR rezistă, pentru moment...

Ziua de 4 martie s-a nimerit să fie, în anul 1977, într-o vineri. Schema de program, grila cum i se spune azi, a Televiziunii Române prevedea ca, îndată după Telejurnal, pe primul canal să fie difuzat un film artistic, iar pe cel de-al doilea, care oricum avea o acoperire limitată, deloc în conformitate cu ceea ce scria şi se prevedea în „Programul partidului“ adoptat cu ocazia Conferinţei Naţionale din 1974, o „Seară de operă“.

Ecourile discursului lui Donald Tusk de la Ateneu, în româneşte, la preluarea de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului European, nu s-au stins de tot. Pentru mine, unul dintre acestea, valoros, îl reprezintă maniera raportării la istorie.

Am aşteptat  acest ceas de vineri seara (prima seară a sfârşitului de săptămână, a week-end-ului cum se spune astăzi) cu speranţa că îşi va aduce aminte cineva de un moment de mare însemnătate petrecut cu 160 de ani în urmă, în Bucureşti

Unul dintre cele mai dinamice oraşe din Transilvania este Alba Iulia, cunoscută drept „cealaltă capitală“, oraş-smart, un model pentru managementul fondurilor europene şi revitalizarea spaţiului urban şi cultural. Oraşul s-a transformat în ultimii zece ani într-un loc atractiv nu numai pentru turişti, dar şi pentru localnici sau oameni din judeţul Alba.

Cum apun civilizaţiile? Prin banalizarea unui gest, privit de la mare distanţă, dar multiplicarea lui în cateva generaţii succesive, va aduce cu siguranţă la ceva nou. Cu două mii de ani în urmă, printre cetăţenii Romei, apăruseră foarte mulţi, care refuzau să mai plăteasca impozitul datorat fiscului roman.

Unirea Principatelor Romane ramane una dintre cele mai mari – si improbabile – realizari din istoria poporului roman. Protagonistii au fost, in buna parte, liderii Revolutiei de la 1848.

Pe 24 ianuarie 1859, românii aveau să dovedească mult curaj şi să arate lumii că sunt cu adevărat mari: înaintea altor naţiuni, aparent mai puternice, au reuşit să lase neînţelegerile deoparte şi să se folosească de fiecare ocazie să impună Unirea celor două state româneşti în unul singur.

Aproape un milion de moldoveni au devenit în ultimii 27 de ani şi cetăţeni ai României. Politica de acordare a cetăţeniilor se dovedeşte în realitate o bombă cu ceas întârziat căci a reuşit cu succes să facă ceea ce nici Stalin nu a reuşit: să scoată un milion de buni români din Republica Moldova.

Toţi am fost vinovaţi. Pentru că l-am suportat pe Ceauşescu. Toţi am fost comunişti. Pentru că am acceptat comunismul. Toţi am colaborat. Pentru că am tăcut. Toţi suntem vinovaţi pentru România de azi.

Acum 160 de ani, la Iaşi, în capitala Moldovei ciopârţite de Imperiul Ţarist, avea loc alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca şi domnitor al Moldovei. Peste doar câteva zile, la Bucureşti, în prezenţa a zeci de mii de români, adunarea Ad-Hoc din Ţara Românească avea să facă acelaşi lucru. Dar nu asta a contat atât de mult cât intensitatea domniei lui Cuza care a impus cu forţa reforme ce la acele vremuri era de neconceput.

Dacă secolele XIX şi XX şi-au articulat etapele propriilor crize prin invocarea mantrică a proletariatului, a clasei muncitoare luată ostatică de anarhism, comunism sau diferite mişcări de emancipare, secolul XXI trece, evident, pe suport digital.

Poate fi Kosovo o destinaţie turistică? În condiţiile în care regiunea nu este recunoscută de România, mulţi dintre noi ar încerca să o evite. Anul acesta am avut însă ocazia de a realiza un circuit istoric alături de agenţia de turism “Geoarhiva”. Încă de la început am fost informaţi că pe teritoriul provinciei se poate intra doar cu paşaportul şi că este recomandat să evităm discuţiile politice cu privire la statutul acesteia.

Cristian Tudor Popescu a făcut afirmaţii extrem de grave cu privire la veridicitatea dorinţei românilor din Ardeal de a se uni cu Ţara în anul 1918. El afirmă că românii o duceau foarte bine sub dominaţia maghiară şi că Transilvania ar fi avut mari şanse să ajungă o Elveţie a Balcanilor.

De la facerea lumii încoace, conflictul a fost prezent, fiind creat de Om ― cel pe care Hristos îl sfătuia să privească mai întâi bârna din ochiul său şi apoi paiul din ochiul celuilalt, să arunce primul cu piatra, numai în condiţiile în care se simte cel mai puţin vinovat, deci nu să nu arunce, că să nu mai vorbim de întreg îndrumarul biblic, adică de ranforsările sale morale.

Am participat luni, la invitaţia Ministrului Justiţiei şi Afacerilor Europene al landului Baden-Wuerttemberg, la marcarea a şase decenii de la înfiinţarea Procuraturii Speciale privind crimele din timpul naţional-socialismului.

Entuziasmul a fost cuvântul de ordine al evenimentelor din 1918, fără îndoială, momentul zero al istoriei românilor. Presa nu a făcut decât să capteze şi să transmită această stare de beatitudine a naţiunii noastre nou formate.

1 DECEMBRIE 1918 reprezintă un act premeditat, bine gândit şi la care naţiunea română a lucrat în mod continuu începând cu anul 1848, iar din 1859 în mod organizat ca şi stat. Aducerea românilor într-un singr stat a reprezentat o muncă constantă dusă nu doar de elita politică şi culturală ci mai ales de către popor. Nu e nici o mână divină, nici un act ancestral extraordinar, este pur şi simplu premeditare şi persistenţă. Unirea era inevitabilă.