Să vedem cum sună istoria din punctul celor care se pregăteau (cu seriozitate şi cu maximă bunăvoinţă) să vină cumva în sprijinul poporului român opresat de comunişti...
Profit
de începutul „marii relaxări“ pentru a vă propune un şir de imagini fabuloase cu locuri şi
oameni din România începutului de secol XX. Le-am găsit, alături de multe alte
comori, în colecţiile despre ţara noastră adăpostite de impresionanta Bibliotecă
a Congresului american.
Vă propun o serie de documente care pot să deschidă porţi către
înţelegerea unuia dintre cele mai interesante şi pline de învăţăminte
episoade petrecute în zorii României transformate în RPR: tragedia
ridicării şi căderii lui Lucreţiu Pătrăşcanu, misteriosul lider intelectual aparent pierdut, nevinovat şi dedicat idealurilor, complet
nelalocul său în masa de servitori ai intereselor străine care
aserviseră deja România.
Vă povesteam despre bibliotecile discrete care-şi deschid arareori porţile ruginite şi, poate din această cauză, sunt lăsate pradă uitării cu secretele lor cu tot, chiar dacă tot ce este acolo, într-un fel sau altul, ne poate lămuri de ce suntem aşezaţi într-un fel anume pe harta de putere a Europei şi a lumii.
Cred că, cel puţin în perspectivă istorică, orice mărturie privind viaţa, faptele şi spusele lui Ştefan cel Mare, aşezat în rândul sfinţilor de Biserica Ortodoxă Română, trebuie lecturată cu maximă atenţie şi descifrată nu numai în funcţie de contextul turbulent al vremurilor respective ci şi ca valoare simbolică şi reprezentativă pentru ceea ce înseamnă poporul român în atât de lunga sa bătălie pentru păstrarea fiinţei sale naţionale.
Ne aflăm în primăvara lui 1793, pe vremea mitropolitului Filaret, cu puţin înainte ca acesta să cadă în dizgraţia principelui Moruzi. În cancelaria Mitropoliei intră un tip, pe nume Arghir, care-i cere lui Filaret să-l dezlege din căsătoria în care se vedea înlănţuit de mulţi ani.
Pe 27 martie 2021, cea mai frumoasă surpriză mi-a făcut-o compatriotul Mircea Druc, care a condus guvernul de la Chişinău, de la 26 mai 1990 la 22 mai 1991. El m-a sunat la telefon cu bucuria că parcă anul acesta au fost mai mulţi jurnalişti din Chişinău care au evocat, cu temeritate, Ziua Revenirii Basarabiei, la Patria Mamă, la 27 martie 1918.
Într-un şir de documente întinse de-a lungul unui an, din noiembrie 1793 şi până la finele lui octombrie, 1794, aflăm despre mai multe fapte legate de un jaf răsunător. Este vorba despre un furt din Biserica Udricani (astăzi monument istoric).
Progresul nu este un fenomen stabil şi nici sigur. Iar istoria, care are multe lucruri de spus, sau multe de ascuns, în funcţie de naratorul care încearcă reconstrucţia acesteia, este grăitoare în această privinţă.
Mulţi oameni rămân consemnaţi prin istorii, fără să fi făcut ceva special. Sunt amestecaţi într-un mic scandal, apar ca martori, sunt pomeniţi parantetic.
Cu divergenţele, de ordin intern, existente în legislativele de la Bucureşti şi Chişinău vom avea parte - şi în 2021 - de o rememorare pur simbolică a celor petrecute pe 27 martie 1918, când a fost întrunit Sfatul Ţării, care a decis revenirea pământului dintre Prut şi Nistru la Patria Mamă. Acum, Kremlinul a acceptat-o pe Maia Sandu la timona judeţelor rupte din România, dar ea este evident obligată să joace un trist cazacioc geopolitic.
După respingerea austriecilor, la 1791, care avea să finalizeze războiul cu turcii (prin pacea de la Şiştov), mulţi ostaşi bravi au făcut o excursie pe cinste dincolo de munţi, printre aceştia aflându-se şi căpitanul Andrei Brutaru din Craiova.
Pentru a celebra Ziua Limbii Române, Asociaţia Identitate Culturală Contemporană şi platforma digitală haisalut.ro organizează concursul de eseuri cu tema „România din biblioteca mea”, care îşi propune să stimuleze cei mai talentaţi elevi din Ucraina să scrie despre România şi să îi premieze, pe zece dintre aceştia, cu câte o tabletă.
Asociaţia Identitate Culturală Contemporană a lansat în urmă cu un an primul website din România despre Regina Maria a României, una dintre cele mai cunoscute femei din Europa epocii interbelice (www.reginamaria.org).
Palingeneza naţionalistă, asociată cu iconografia
folclorică a unui imaginar paradis social şi cultural originar, care invocă necesitatea
unei reînvieri fundamentată pe o mişcare politică de tip nou, pe stat,
biserică, Coroană, tradiţie şi regenerare biologică reprezintă ancora
fundamentală a analizei istoricului francez de origine română Traian Sandu intitulată „Istoria Gărzii de Fier. Un fascism
românesc” (Chişinău, Editura Cartier, 2019).
În anul 1793, Alexandru Moruzi s-a străduit mult să
stârpească bandele de tâlhari. Erau numeroase, jefuiau la drumul mare. Hoţii
erau daţi în urmărire, după o descriere amănunţită, încât se poate spune că
aici se află originile portretului literar la români.
Istoria e, deseori, nedreaptă.Ar trebui să aşeze eroii la capitolul cu eroi, iar profitorii, oportuniştii, la cel cu cei care nu merită menţionaţi.
”- Leonido, care e capitala judeţului Buzău? - Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leonida, viitor
primar al urbei sale natale”.
La 162 de ani distanţă de la unirea românilor aflaţi la sud şi est de Munţii Carpaţi, datorită alegerii colonelului Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, ulterior şi al Ţării Româneşti, la 24 ianuarie 1859, România de azi continuă eforturile de modernizare, în pofida unor stavile trecătoare, din ultimele trei decenii, unele fiind obiective, altele fiind subiective.
Pe la anul 1786 trăia la Hârlău un anume Nicola Gheorghiu. Tip bine situat, cu ceva acareturi, cu prăvălii şi c-o patiserie de lux, acest Nicola era fandosit şi amator de călătorii, destinaţia lui favorită fiind Bucureştiul.
