Cinci scriitori români contemporani, despre poezie de ziua internaţională a poeziei. „Poezia românească e una dintre cele mai pline de viaţă”
0
Anual, pe 21 martie, este sărbătorită Ziua Internaţională a Poeziei, declarată de UNESCO, începând cu 1999, drept o recunoaştere a faptului că poeţii şi scriitorii, oamenii de cultură în general, şi-au adus o contribuţie remarcabilă la patrimoniul spiritual universal. Cu ocazia acestei zile, „Adevărul” prezintă ce înseamnă poezia pentru cinci poeţi contemporani: Dan Coman, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Tara Skurtu şi John Freeman.
Dan Coman şi „măcar două versuri. Nu mă interesează cum sunt”
Până la „Insectarul Coman”, câştigător al premiului Cartea anului 2017, respectiv al premiului pentru poezie la Gala Premiilor Radio România Cultural, poetul Dan Coman (42 de ani) a avut, timp de zece ani, un blocaj, perioadă în care a scris proză. Pentru Coman, lipsa poeziei se simţea din ce în ce mai acut.
„În cazul meu, proza e strict experimentală şi experimentul ăsta a pornit, de fapt, din imposibilitatea de a scrie poezie. A fost un blocaj, foarte mult timp, un blocaj în a scrie poezie. În acelaşi timp, simţeam că înnebunesc dacă nu scriu, trebuia să fac ceva, trebuia să scriu.
E o întâmplare pe care o povesteşte şi Radu Vancu în jurnalul lui. I-am povestit-o pentru că e, cred, ilustrativă pentru povestea cu proza... se tot prelungea blocajul ăsta în care nu puteam scrie poezie...”
„La un moment dat, pur şi simplu m-am aşezat- eram singur acasă- la bucătărie, mi-am pus ibricul de cafea, ţigările, toată povestea asta... şi mi-am pus caietul şi mi-am zis: <<Nu mă ridic de aici până nu scriu măcar două versuri. Nu mă interesează cum sunt>>”.
Tara Skurtu şi poezia ca medicament
Tara Skurtu (36 de ani) s-a mutat recent din Boston în Bucureşti, iar unul dintre motivele principale pentru care a ajuns în România, a fost poezia românească. Pentru poeta americană, poezia e ca un soi de medicament, dar şi ca un mecanism de procesare, fiecare poezie fiind una de dragoste, lucrul care vindecă cel mai mult.
„Poezia românească e una dintre culturile poetice cele mai pline de viaţă dintre câte am văzut. Pot să îţi dau nişte cuvinte definitorii, cum ar fi puternică sau feroce. Cel mai important este că poezia tânără e în viaţă. Lucrul care m-a uimit cel mai tare- şi cred că mereu mă va uimi- este cât de mulţi poeţi tineri au cărţi. Asta nu se întâmplă în State.”
„Eu chiar cred că poezia este un tip de medicament. Este, de asemenea, şi un mecanism de procesare. Ştiu asta pentru că am început să scriu consistent, pentru prima dată în viaţă, atunci când am fost foarte bolnavă”.
„Şi m-a ajutat, zilele au trecut mai uşor. Când sora mea a fost în închisoare, mi-a spus că poezia a ajutat-o să treacă de fiecare zi. Am putea să spunem că e chiar şi un mecanism de adaptare. Dar e ceva meditativ... Cred că fiecare poezie e o poezie de dragoste, iar ăsta e lucrul care vindecă cel mai mult.”
Ştefan Manasia şi poezia ca instrument de cunoaştere
Ştefan Manasia (40 de ani) este unul dintre cei mai apreciaţi poeţi ai generaţiei sale, cu un stil aparte, atât de specific încât a devenit uşor de recunoscut. În noiembrie anul trecut, şi-a lansat volumul „Gustul cireşelor” scris, după cum mărturisea poetul, pentru iubita lui, Irina. Pentru Manasia, poezia poate fi auto-terapie, dar pentru el, este, mai ales instrument de cunoaştere.
„Poezia funcţionează ca formă de auto-terapie. Am experimentat asta de atâtea ori pe propria-mi piele, dar prefer poezia ca instrument de cunoaştere, ca vehicul – dacă vrei – aproape şamanic. Ea conectează aspecte ale realului, suprarealului, subrealului, într-un mod la care ştiinţele sau religia nu au acces. Poetul e un cunoscător performant, pur, de neînlocuit, până în clipa de faţă”.
John Freeman şi poezia ca hartă
Scriitorul şi editorul John Freeman (43 de ani) se ocupă de antologia „Freeman’s“ ce cuprinde texte ale unor scriitori din mai multe ţări, la noi fiind publicată de Black Button. În 2017, Freeman lansa, la Bucureşti, nu doar un nou număr al antologiei, ci şi primul său volum de versuri, „Hărţi”, publicat la aceeaşi editură.
Pentru Freeman poezia înseamnă intimitate la care se ajunge din încercarea de a transpune sentimente şi senzaţii, în forme.
„Cred că poezia e atât de intimă pentru că încerci să transformi un sentiment sau o senzaţie într-o formă. Şi de regulă, dacă o faci bine, e ceva ce numai tu ai face. Sunt aici (în volumul „Hărţi” n.r) , bineînţeles, detalii din viaţa mea- despre moartea mamei mele, despre jelit, despre călătorii. Cum mi-am reconstruit lumea după ce a fost distrusă de moartea ei”.
„Am vrut ca poemele să fie mai mult decât monumente ale acelei călătorii, am vrut să fie mai mult decât pietre funerare... Pentru mine sunt o hartă, dar sper să fie mai mult ca un compas pentru cititori pentru că ei au hărţile propriilor lor vieţi. Când descriu anumite locuri, ei vor desena peste propria lor hartă”.
Claudiu Komartin şi poezia ca activitate unică
Claudiu Komartin (34 de ani) conduce casa de editură Max Blecher, iar cel mai recent volum al său, „Maeştrii unei arte muribunde“, a fost publicat în 2017. Pentru Komartin poezia nu poate fi decât extrem de personală, nimic din ceea ce e omenesc nefiindu-i străin.
„Eu sunt de părere că poezia nu poate fi decât foarte personală, ceva care nu are de-a face decât cu intimitatea, cu subiectivul, cu puterea imaginaţiei, nu are a o interesa şi a vorbi despre toate faţetele impersonale ale ştiinţei, despre zgomotul de fond al politicii, pe scurt: să se bage în domenii unde nu-i e locul. Pe de altă parte, nimic din ceea ce e omenesc nu e străin poeziei, cu această condiţie unică: tot ce înregistrează poetul să treacă prin complicatul alambic al sensibilităţii şi al privirii lui unice, în stare să transforme aceste date ale imediatului în forme cu totul neaşteptate, din care să înflorească libertatea de spirit şi adevărul.
Din adevărurile astea mici ale poeziei se pot hrăni şi alţii, le pot lua de partea lor împotriva minciunii şi a sfruntării agresive, a îngrădirii libertăţilor fundamentale, a uniformizării.”
„Poezia e despre unicitate şi despre o activitate ca nicio alta, ce presupune transcrierea şi modularea ritmurilor noastre de profunzime, pe care nu ni le poate lua nimeni, nu ni le poate cumpăra niciun nabab, şi nimeni şi nimic nu le poate face să tacă.”
INTERVIU Poetul Claudiu Komartin: „Tot ce am făcut ca scriitor am făcut independent“
Se încarcă comentariile...
