William Shakespeare este sărbătorit la Biblioteca Academiei Române. Simpozion dedicat operei dramaturgului englez

William Shakespeare este sărbătorit la Biblioteca Academiei Române. Simpozion dedicat operei dramaturgului englez

În 2016 se împlinesc 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare

Primăria Municipiului Bucureşti şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, în colaborare cu Academia Română, vor organiza între 12 şi 14 aprilie un simpozion internaţional intitulat „Shakespeare în România, Shakespeare în lume“. Simpozionul marchează împlinirea a 400 de ani de la moartea autorului britanic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simpozionul internaţional: "Shakespeare în România, Shakespeare în Lume", dedicat împlinirii a 400 de ani de la moartea autorului se va desfăşura , în zilele de marţi, 12 aprilie, miercuri, 13 aprilie şi joi, 14 aprilie 2016. Evenimentul va avea loc la Bucureşti în Amfiteatrul I. H. Rădulescu, al Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei 125).

Printre temele ce urmează a fi dezbătute în cadrul simpozionului se numără: "Tradiţia traducerilor literare din opera lui Shakespeare – abordări naţionale şi internaţionale", "Shakespeare – de la începuturi până în epoca modernă", "Aniversându-l pe Shakespeare, Shakespeare pe marile şi micile ecrane", "Studiile shakespeariene – încotro?"

Unul din evenimentele simpozionului va fi vernisajul expoziţiei artistei Oana Maria Cajal. Expoziţia intitulată "Shakespeare Ad Infinitum. Picto Montaje / Picto Montages", este  organizată împreună cu Festivalul Internaţional Shakespeare din Craiova. În ultima zi a simpozinului va vorbi David Esrig, regizor român, despre diferite piese sheakspeariene printre care şi "Hamlet" sau "Furtuna".

Coordonatorii proiectului sunt: conf. univ. dr. George Volceanov, conf. univ. dr. Nicoleta Cinpoeş şi conf. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române.

În cadrul simpozionului vor participa specialişti şi cercetători care au aprofundat opera literară shakespeareană, critici de teatru, artişti internaţionali şi personalităţi culturale importante ca Eugen Simion, Răzvan Theodorescu, Ion Caramitru, George Banu, Emil Boroghină sau Lucia Verona.

Eugen Simion este unul dintre cei mai importanţi critici şi istorici literari ai literaturii române postbelice, eseist, profesor universitar, academician şi editor. Între 1998 şi 2006, este preşedintele Academiei Române, iar în prezent este directorul Institutului de Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu”.

Răzvan Theodorescu este membru titular al Academiei Române (Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual al acesteia), istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice. A fost, de asemenea, Ministru al Culturii, membru în Senatul României şi preşedinte al Radioteleviziunii Române.





 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările