Volumul Cristinei Hermeziu, „Vedere din Turnul Eiffel. Portrete civile, crochiuri politice“, va fi  lansat, joi, la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitoarea şi jurnalista Cristina Hermeziu este stabilită la Paris
Scriitoarea şi jurnalista Cristina Hermeziu este stabilită la Paris

Volumul "Vedere din Turnul Eiffel. Portrete civile, crochiuri politice", semnat de Cristina Hermeziu şi publicat de Editura Junimea, va fi lansat joi, 19 aprilie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi. Alături de autoare, invitaţi  vor fi Alexandru Călinescu, Mariana Codruţ, Daniel Condurache, Bogdan Creţu. Amfitrionii evenimentului vor fi Lucian Vasiliu şi Simona Modreanu.

Prefaţă de Cristina Hermeziu: „Paris, România, Europa, ghid de întrebuinţare

“Sunt măcar două drumuri, determinante, pe care am plecat luând cu mine, în bagaj, un talisman de o simplitate fascinantă, de o eficacitate absolută: „Într-o ţară străină, când nu ştii ceva, întrebi. Sunt tot oameni.” Una din plecările la care fac referire era în 1998, când ieşeam pentru prima oară din ţară, tânăr jurnalist trimis de TVR Iaşi la un training al BBC, organizat la Cracovia. A doua: în toamna lui 2004 plecam de la Iaşi la Paris cu o bursă postdoctorală în domeniul ştiinţelor comunicării şi al semiologiei mass media. Vorba-talisman o aveam de la Vanda Condurache, regretatul director de programe de la TVR Iaşi şi un foarte iubit profesor de jurnalism la Universitatea Cuza.

De la Cracovia m-am întors, ca şi din alte destinaţii europene de reporter care au urmat, şi am învăţat încă enorm de multe de la omul şi profesionistul Vanda Condurache, la studioul de televiziune, ca şi de la conducătorul de doctorat, profesorul Dumitru Irimia, la universitate. De la Paris nu m-am întors (încă) şi continui de mai bine de zece ani să nu ştiu multe lucruri şi să întreb, în dreapta şi în stînga. Sunt tot oameni.

Cartea de faţă e deci o colecţie şi o selecţie de întrebări puse, la Paris, unor oameni speciali: prin splendidele lor răspunsuri, vederea care se deschide din Turnul Eiffel asupra Parisului, asupra României, asupra Europei, are, cred, bătaie lungă. Cartea de faţă e despre şansa unor întâlniri: întâlniri „de patrimoniu” cu figuri ale exilului românesc în Franţa (Vladimir Cosma, Aurora Cornu, Basarab Nicolescu), dialoguri cu prieteni francezi ai culturii române (Jean Mattern, Eric Naulleau, Marin Karmitz) dar şi chipuri distinctive, puternice, ale noii migraţii (Mircea Cantor, Roxana Rugină, Marina). O galerie de portrete şi de destine semnificative ale unor europeni „cu normă întreagă”, în mijlocul cărora românii îşi revendică un loc legitim.

Imagine indisponibilă

Alcătuit din două părţi (Convorbiri pe Sena şi Portrete civile, crochiuri politice) volumul cuprinde o selecţie de 40+2 întâlniri, concretizate în interviuri, crochiuri, tablete, scrise de la Paris între anii 2005 - 2015 şi publicate în presa din România. Aleg sa evidenţiez aici două portrete « în plus » peste cifra 40 pentru a semnifica, pe de o parte, continuitatea pasiunii mele de reporter dincolo de graniţe (editoriale) de timp sau dincolo de magia cifrelor rotunde, şi pentru a puncta tematic, pe de altă parte, două evenimente cu încărcătură simbolică în actualitatea Europei şi a României în Europa. Este vorba despre ultimul interviu publicat în 2015, cel cu tânăra regizoare Alexandra Badea, care trăieşte la Paris şi pe care am întâlnit-o în anul atentatelor islamiste care au sfârtecat capitala Franţei şi au desfigurat Europa. Cum nici viaţa şi nici istoria nu se opresc la graniţe anuale sau la tragedii colective, am ales să introduc în acest volum şi un interviu dintre cele realizate în anul 2016, pentru că întâlnirea, la Paris, cu doamna Mira Christopol Dragalina, nepoata de 87 de ani a generalului Ioan Dragalina, se poate înscrie, prin provocarea unor amintiri de patrimoniu, în celebrarea unei cifre rotunde a memoriei colective, 100 de ani de la Marele Război – Centenar 2018 .

Imagine indisponibilă

Interviurile şi articolele prezente în această carte de publicistică au fost găzduite de-a lungul anilor, cu profesionalism jurnalistic şi cu prietenie constantă, de Mircea Vasilescu în Dilema Veche, de Simona Chiţan în Evenimentul Zilei, de George Onofrei în Suplimentul de cultură şi de Iulia Roşu în Adevărul. Le datorez gratitudine: încrederea lor a fost de fiecare dată un cordon ombilical care m-a ţinut legată, cu bucurie, de limba română (realizate în limba franceză, multe din interviuri au fost traduse), m-a stimulat să întâlnesc oameni şi m-a conectat la cititorii de acasă. Gratitudine adâncă se cuvine editurii Junimea şi poetului Lucian Vasiliu care, structurând cu entuziasm şi profesionalism între coperţi de carte texte publicistice publicate din Franţa timp de zece ani, au avut generozitatea să-şi pună semnătura editorială pe ceea ce, o revendic cu modestie, ar putea fi un ghid subiectiv de întrebuinţare: „Paris, România, Europa. Mode d’emploi”, în ani de profundă prefacere identitară a Europei.

E scris în genele noastre de oameni să ne povestim unii pe alţii. Ca şi reportajul, cred că interviul-portret rămâne una dintre speciile jurnalistice esenţiale: fiind o covorbire şi o poveste, el e de fapt o matrice foarte veche a modului uman de a interrelaţiona oriunde în lume.

Cu convingerea intimă că întâmplările cotidianului capătă de multe ori sens repovestite de reporteri, cu luciditatea că jurnalismul nu se substituie Istoriei dar poate fi ciorna ei, îi invit pe cititorii acestui volum de jurnalism narativ să privească, de la înălţimea Turnului Eiffel, modul în care România s-a aşezat pe harta Europei în ultimii zece ani, după chipul şi asemănarea unor interlocutori de excepţie şi într-o parte a lumii căreia mobilitatea şi dialogul culturilor (română şi franceză) îi redesenează dar îi şi legitimează identitatea.

Dedic aceast volum unor oameni care m-au format şi cărora, deşi le pun întrebări aproape zilnic în gând, din păcate nu mai pot să le iau niciun interviu: Vandei şi profesorului Irimia. ( Prefaţă de Cristina Hermeziu)

Mircea Vasilescu: Poveşti care te pun pe gânduri

Despre jurnalismul românesc de azi se spune, adesea, că a ajuns „în criză”. Motivele invocate sunt, de obicei, puse pe seama „altora”: dezvoltarea impetuoasă a noilor tehnologii (care au erodat presa tipărită), erorile de management (care au făcut ca presa să umble cu lumânarea după audienţă cu orice preţ), combinaţiile otrăvite cu diversele interese economico-politice la care s-au dedulcit patronii (transformând ziarele în goarne şi tobe) ori veşnica problemă a difuzării (care nu e cu mult mai eficientă decât pe vremea când ziarele se transportau cu poştalionul). Foarte rar spune câte cineva că jurnalismul e în criză şi din cauza jurnaliştilor înşişi: au uitat, mulţi dintre ei, să le ofere cititorilor poveşti de viaţă substanţiale şi adevărate, cu oameni interesanţi şi autentici, în care publicul să-şi regăsească propriile întrebări şi propriile trăiri.

Imagine indisponibilă

Cristina Hermeziu face parte din acea categorie de jurnalişti care ştiu, în lumea asta complicată şi sucită, să găsească oameni interesanţi şi autentici şi să le pună în valoare poveştile. Aceasta e, de fapt, esenţa jurnalismului de calitate. Nu numai pentru că aşa scrie în cele mai bune manuale de jurnalism, ci şi pentru că, după ce coaja „ştirilor senzaţionale” şi a „scandalurilor halucinante” din presa de azi e dată la o parte sau piere de la sine, ceea ce rămâne din efemeridele jurnalismului este consistenţa unor poveşti umane care te pun pe gânduri. Un jurnalist cu adevărat bun şi talentat şi harnic ştie, înainte de toate, un lucru simplu: să prindă momentul potrivit în care aceste poveşti pot şi trebuie să fie spuse.

Cartea de faţă adună la un loc asemenea poveşti. Sunt unice şi irepetabile, pentru că sunt trecute prin filtrele jurnalistice, intelectuale şi umane ale autoarei. Cristina Hermeziu are o calitate rară: o curiozitate umană şi intelectuală care o împinge să descopere oameni interesanţi şi să „scoată de la ei” tot ce poate fi interesant pentru cititori. Seria de interviuri o dovedeşte cu prisosinţă. Am citit cu pasiune interviurile cu iluştri reprezentanţi ai disporei româneşti, ale căror istorisiri de viaţă recompun un peisaj complicat, pe care nu trebuie să-l uităm: fuga din sistemul comunist, adaptarea la o lume nouă, cu ezitările, dramele, micile şi marile victorii, nostalgiile, regretele... Am citit cu aceeaşi pasiune povestea unor imigranţi din Republica Moldova, oameni simpli, care au devenit sans papiers în Franţa; sau interviul cu un preot român de la Paris care se îngrijeşte de sufletele celor ajunşi să trăiască în banlieues. În toate, Cristina Hermeziu găseşte tonul cel mai potrivit pentru a întreba, pentru a-i face pe interlocutori să-şi povestească, simplu şi firesc şi neostentativ, experienţele, trăirile, gândurile. Interviurile cu artişti şi intelectuali francezi ori cu artişti români de astăzi care au avut succes în Franţa întregesc un tablou franco-român relevant pentru o pagină culturală substanţială: nu e nimic formal ori de faţadă în aceste istorisiri umane şi intelectuale, nu e „încă o consemnare a relaţiilor culturale franco-române”; e viaţă adevărată. La fel de relevante sunt şi comentariile Cristinei Hermeziu pe teme franco-române sau „pur” franceze, din partea a doua a cărţii.

„Din Turnul Eiffel”, perspectiva e diferită de cea în care suntem obişnuiţi să trăim aici, pe malul Dâmboviţei. Nu neapărat pentru că Turnul Eiffel are înălţime, ci pentru că autoarea şi-a construit, în cei peste zece ani de jurnalism adunaţi între aceste coperţi, un mod de a gândi şi a privi lumea cu har, curiozitate şi pasiune. Este motivul pentru care textele din paginile următoare nu sunt „simple” articole adunate din risipirea „presei-de-toate-zilele”, ci alcătuiesc, cu adevărat, o carte plină de substanţă. O carte numai bună pentru a vă pune pe gânduri. (Mircea Vasilescu, iulie 2017)

Sensibilă fără sentimentalism, ofensivă fără nervozitate, bună scriitoare, informată fără pedanterie şi atentă, cu generozitate, la lumea din jur, Cristina Hermeziu lucrează cu aplicaţie şi modestie în beneficiul meseriei şi al cititorilor. Ea confirmă, în acelaşi timp, o regulă esenţială: e un bun gazetar acela care este mai mult decît gazetar, acela care, deschis spre literatură, cunoaştere, artă, idei, încearcă să înţeleagă lucrurile şi să comunice şi altora rezultatul efortului său. Cartea de faţă este, în această privinţă, o reuşită mai mult decît meritorie, spune Andrei Pleşu.

 

„Din Turnul Eiffel”, perspectiva e diferită de cea în care suntem obişnuiţi să trăim aici, pe malul Dâmboviţei. Nu neapărat pentru că Turnul Eiffel are înălţime, ci pentru că autoarea şi-a construit, în cei peste zece ani de jurnalism adunaţi între aceste coperţi, un mod de a gândi şi a privi lumea, cu har, curiozitate şi pasiune, apreciază Mircea Vasilescu.    

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite