Volumul „Când era bunica fată. Femeile de odinioară”, împreună cu ziarul „Adevărul”

Încă din imemorabile timpuri eroice, forma folosită pentru căsătorie a fost răpirea ori furtul. Nici legile locale, nici tradiţia, nici moravurile nu îi recunoşteau femeii dreptul de a dispune de ea însăşi: de inima ori de soarta ei.  Începând de luni, 26 februarie, împreună cu ziarul „Adevărul” apare şi volumul „Când era bunica fată” care prezintă ce frământări aveau femeile secolului XIX şi ce răspunsuri aveau pentru acestea.

După volumul de pe 26 februarie, "Când era bunica fată. Femeile de odinioară", va mai apărea, pe 5 martie, – „Femeile din viaţa neamului nostru” de Nicolae Iorga. Preţul pachetului, ziar şi carte, este de 12,99 lei.

Jucărie, pentru orice distracţii, victimă a mai tuturor degradărilor, de la incest până la prostituirea religioasă reglementată de legi, femeia rămânea sub „jugul” bărbatului, stăpân suprem şi exclusiv, pe viaţa şi pe moartea ei.

De la această condiţie, situaţia femeii gradual s-a modificat de-a lungul timpului, şi a fost într-adevăr nevoie de mult timp pentru ca sexul frumos să îşi câştige individualitatea şi să apară în societate aşa cum e şi normal: drept o fiinţă omenească, egală bărbatului.

Despre aspectul femeii pe teritoriul ţării noastre, primele mărturii le avem de abia din perioada medievală, o perioadă puternic guvernată de rigorile spiritului creştin. De la imaginile Doamnelor sfioase şi retrase, portretizate mai mult în Biserici, până la dama cochetă şi misterioasă din epoca cu regi şi regine, femeia română a parcurs aceeaşi evoluţie învolburată şi s-a remarcat cu fineţe prin particularităţile ei.

În perioada antebelică femeia castigase deja o mulţime de drepturi: purta pantaloni, putea avea părul tuns, se plimba cu bicicleta etc. Acestea se îmbrăcau după moda occidentală, de la Viena si Paris, purtând mănusi, evantaie, pălării şi umbrele. Presa feminină cunoaşte o dezvoltare tot mai mare, această epocă marcând o schimbare în istoria presei feminine.

Prin intermediul revistelor păstrate putem afla acum ce frământări aveau femeile secolului XIX şi ce răspunsuri aveau pentru acestea. De exemplu:

Ce e de preferat: Celibatul sau o căsătorie cu o persoană pentru care n-ai nici o înclinare?

Unul dintre răspunsuri a fost: „Prefer cu mult mai bine să-mi petrec toată viaţa în singurătate cu iluziile mele şi voi fi cu mult mai fericită, decât în tovărăşia unei persoane care mi-ar fi cu totul străină inimii."

Asemănător - Ce calităţi trebuie să aibă o femeie ca soţie şi mamă?

Ca răspuns: „Ca soţie, să fie devotată, credincioasă şi să asculte pe bărbatul său, iar ca mamă să zică copiilor săi: «Vivo, sed vivo ut, nolim vivere», dându-le şi creştere frumoasă, căci dânsa e datoare să stea lângă ei, nu să-i lase pe seama guvernantelor şi bonelor."