Antologie despre personalităţi maghiare reprezentative din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea „100 de ani, o sută de personalităţi maghiare reprezentative din România”, publicată de Editura Fundaţiei pentru Şcoală, va fi lansată marţi, 8 octombrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român (ICR).

Volumul „100 de ani, o sută de personalităţi maghiare reprezentative din România” va fi lansat marţi, de la ora 18.00, în prezenţa preşedintelui UDMR, Hunor Kelemen, a scriitorului Béla Markó, a cercetătorului de la Academia Română, Cosmin Popa, şi a editorului Zoltán– Csaba Novák. Din partea Institutului Cultural Român,vicepreşedintele ICR, Krizbai Béla Dan, va fi gazda evenimentului, iar în calitate de moderator va fi Ovidiu Nahoi, redactor-şef RFI România.

Volumul prezintă 100 de maghiari din Transilvania, care prin opera şi contribuţia lor demonstrează că ceea ce îi separă pe români de maghiari este mult mai puţin important decât ceea ce îi uneşte: tot ce au construit şi consolidat maghiarii din Transilvania, în ultima sută de ani, a îmbogăţit nu numai comunitatea maghiară, dar şi întreaga Românie. Evenimentul de la ICR subliniază faptul că zidul prejudecăţilor poate fi demolat, iar complexitatea temerilor poate fi depăşită.

Imagine indisponibilă

Cartea a fost editată şi în limba maghiară în cadrul programului „1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România”, lansat anul trecut în contextul marcării Centenarului Marii Uniri. Structurat în nouă capitole, cartea prezintă o sută de personalităţi de etnie maghiară din domeniul literaturii, ştiinţelor, artelor plastice, vieţii publice, politice şi religioase, ştiinţelor medicale, culturii şi sportului. Printre aceste nume faimoase se numără arhitectul Kós Károly, scriitorul Tamási Áron, artiştii plastici Balázs Imre şi Mattis-Teutsch János, scriitorul şi politicianul Domokos Géza, juristul Mikó Imre, episcopul romano-catolic Márton Áron, atleta Balázs Jolán (Iolanda Balaş) sau violonistul Ruha István.

În prefaţa volumului, semnată de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, se arată că şi prin apariţia acestui volum se demonstrează că maghiarii din Transilvania au contribuit la construirea, consolidarea şi îmbogăţirea comunităţii maghiare, dar şi a întregii Românii.

„De sute de ani, în Transilvania, relaţia dintre români şi maghiari este în continuă transformare. Am fost cuceritori şi unii şi ceilalţi, la fel şi adversari, inamici în război, instrumente în mâinile marilor puteri sau chiar în ale elitelor noastre politice. Dar am fost şi sper că suntem şi vom rămâne buni vecini şi chiar prieteni”, a scris Kelemen Hunor.

“Acest volum prezintă o sută de maghiari din Transilvania care, prin opera şi contribuţia lor, demonstrează că ceea ce ne separă este mai puţin important decât ceea ce ne uneşte: ceea ce noi, maghiarii din Transilvania, am construit şi am consolidat în ultimii o sută de ani, a îmbogăţit nu numai comunitatea noastră, dar şi întreaga Românie. (…) Ştim însă cu siguranţă că există sute de personalităţi maghiare din Transilvania care ar putea fi incluse într-o astfel de prezentare. Unele personalităţi care se află în această lucrare poate că nu au nevoie de nicio prezentare pentru prietenii noştri români”, a subliniat Kelemen Hunor, în prefaţa cărţii.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite