Scriitoarea Ioana Pârvulescu, la Adevărul Live: „Am încercat să reconstitui inocenţa“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Pârvulescu şi Vlad Zografi sunt două nume ale literaturii contemporane care vor fi prezente la Târgul de Carte Gaudeamus (16-20 noiembrie) cu cărţi noi: „Inocenţa“ şi, respectiv, „Efectele secundare ale vieţii“.

Urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Vlad Zografi, care vine la Gaudeamus şi cu un nou titlu "Efectele secundare ale vieţii", s-a născut la Bucureşti în 1960. A absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti în 1985. În perioada 1990-1994 a beneficiat de o bursă din partea guvernului francez şi şi-a susţinut doctoratul în fizică atomică la Paris. A publicat câteva articole în domeniul fizicii atomice teoretice în reviste internaţionale de specialitate. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire, fiind prezentat de criticul Nicolae Manolescu. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993, şi Omul nou, 1994), apoi teatru (Isabela, dragostea mea, 1996, Oedip la Delphi, 1997, Regele şi cadavrul, 1998, Viitorul e maculatură, 1999, America şi acustica, 2007, Petru, 2007, Toate minţile tale, 2011). După piesele lui au fost puse în scenă mai multe spectacole.

"Reuşita cea mare a unui romancier este ca realitatea să-i copieze cartea, nu invers. Vlad Zografi a scris un roman de actualitate românească şi nu rămâne decât ca fiecare cititor să-i verifice, pe pielea lui, credibilitatea. Sfatul criticului: nu citiţi această carte, ci ascultaţi-o aşa cum se ascultă muzica: este o simfonie contemporană.“, scrie Ioana Pârvulescu despre "Efectele secundare ale vieţii".

Ioana Pârvulescu, prezentă anul acesta cu volumul "Inocenţii", predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.

Printre scrierile sale, amintim: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, ediţia a doua, 2007), În intimitatea secolului 19 (2005), În Ţara Miticilor (2007, ediţia a doua, adăugită, 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009), Viaţa începe vineri (2009), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012). Romanul Viaţa începe vineri a apărut în 2011 în limba suedeză şi este în curs de traducere în alte cinci limbi europene.

A tradus numeroase cărţi, printre care: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă, 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), R. Goscinny, A. Uderzo, Asterix, viteazul gal (2014), Cosorul de aur (2014), Asterix şi goţii (2014), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014).

"Inocenţii" prezintă două viziuni asupra lumii: cea a unei fetiţe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua. Casa de pe strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântul Ioan) din Braşov devine un surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă. 

"Inocenţii" este al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după Viaţa începe vineri (2009) şi Viitorul începe luni (2012). Viaţa începe vineri a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene.

Cei doi scriitori s-au aflat în studioul Adevărul Live prezentând cele două volume.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite