VIDEO Librăria Humanitas Magheru s-a deschis împreună cu Takumi şi cu rafturi de cărţi semnate de scriitori celebri

VIDEO Librăria Humanitas Magheru s-a deschis împreună cu Takumi şi cu rafturi de cărţi semnate de scriitori celebri

Librăria Humanitas Magheru are un spaţiu special japonez               FOTO&VIDEO: Florin Ghioca

Librăria Humanitas Magheru s-a deschis marţi la prânz, fiind vizitată iniţial de jurnalişti, artişti şi scriitori. Cei din urmă au semnat autografe în cărţile lor, postate într-un raft special. Odată cu librăria, magazinul de articole tradiţionale japoneze Takumi a fost inaugurat în acelaşi spaţiu de pe Bulevardul Bălcescu 36.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai mulţi scriitori au venit pe parcursul zilei pentru a semna în volumele pe care le-au scris. Printre ei, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Sabina Fati, Radu Paraschivescu, Ioana Nicolaie, Oana Pellea, Vlad Zografi, Cezar Paul-Bădescu, Daniela Zeca-Buzura, Dan C. Mihăilescu, Tatiana Niculescu, Ciprian Măceşaru ş.a.

Prezent la deschidere, filosoful Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, a declarat pentru Adevărul: 

„Dacă mă-ntrebaţi cum se face că mai avem curajul să deschidem librării când altele se închid (...) răspunsul meu este că nu pot trăi fără un ideal, fără o implicare totală în ceva, ori pentru că în ciuda a ceea ce cred unii şi alţii nu-mi trădez ţara ci mi-o iubesc enorm, mie mi-a intrat în cap că poporul nostru dispare dacă se întrerupe legătura României cu cartea. Limba se degradează, odată cu limba - gândirea, lipsa de contact a unui popor cu o carte îl expun direct la dispariţia lui”, a precizat Gabriel Liiceanu.

Filosoful a mai adăugat că lipsa de interes a politicienilor faţă de cultură în general şi faţă de carte în mod special este „marea tragedie a României”.

Actriţa Oana Pellea (foto jos)  s-a aflat printre cei care au semnat autografe la Humanitas Magheru, atât pe audiobook-ul Micul Prinţ, cât şi pe „Jurnalul” său.

„E o mare sărbătoare, e chiar o mare sărbătoare, pentru că atâtea librării dispar, atâtea teatre sau cinematografe se închid în toată lumea asta mare, încât curajul de a deschide o nouă librărie e extraordinar”, a declarat Oana Pellea pentru Adevărul.

Cărţi cu autografele unor scriitori celebri şi raftul Trending, în care sunt aşezate volumele recomandate în presă ori de bloggeri şi fani, sunt noutăţile Librăriei Humanitas, care se deschide pentru publicul larg miercuri, într-un spaţiu de 150 de metri pătraţi în care au încăput nu mai puţin de 30.000 de cărţi. 

De asemenea, în magazinul Takumi, cumpărătorul va face o incursiune prin cultura şi tradiţia Japoniei, putând achiziţiona de la evantaie din mătase de 59 de lei, păpuşi tradiţionale Haru No Uta de 115 - 120 de lei, seturi de porţelan kutani de 355 de lei, boluri de piatră silicat pentru gătit - 350 de lei, cuţitele de la 250 la 1.490 de lei - Kanematsu, cel mai scump, şi până la genţi din piele de 850 de lei. Tot aici, cei care sunt în căutarea unui cadou deosebit pot alege căni din ceramică cu foiţă de argint, kutani, care costă 120 de lei, kimono-uri din mătase naturală care cântăresc 50 de grame, sandale şi încălţări tradiţionale.


Librăria va fi deschisă publicului pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din 12 aprilie, de luni până sămbătă, între orele 10.00 şi 21.00, iar duminică între orele 10.00 şi 17.00. În prezent, Editura Humanitas deţine 14 librării în total, dintre care patru se află în Bucureşti. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările