Vasile Ernu îşi lansează „Bandiţii“

Vasile Ernu îşi lansează „Bandiţii“

Vasile Ernu     FOTO: Eduard Enea

Luni, 14 noiembrie, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Intrarea Monetăriei, Şos. Pavel Dimitrievici Kiseleff 3), din Bucureşti, Editura Polirom vă invită la o seară specială –  ERNU & Friends – cu prilejul apariţiei volumului „Bandiţii“, de Vasile Ernu, al doilea din „Mica trilogie a marginalilor“, publicat în colecţia „Ego-grafii“, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Organizatorii promit cartofi în mundir, tarankă, cifir & veche muzică banditească live. Invitat special va fi Ovidiu Niculescu (voce & chitară). Va fi vernisată o expoziţie de desen a lui Laurenţiu Midvichi. Lectura va fi asigurată de prietenii lui Vasile Ernu.

Volumul Bandiţii este al doilea din Mica trilogie a marginalilor, în care a mai apărut Sectanţii şi urmează să apară Izgoi-Jidî.

Sinopsisul oficial al cărţii sună astfel: „Un băiat din Bugeac, crescut şi educat de o familie exemplară de sectanţi, descoperă o lume cu totul diferită de orice văzuse pînă atunci: altă etică, alte valori şi alte reguli. Iar oamenii ei arată, se îmbracă, vorbesc, gîndesc, acţionează şi cîntă altfel. Aceasta e „împărăţia hoţilor” – oameni tatuaţi straniu, care au ales să-şi construiască o societate proprie, nesupusă instituţiilor oficiale, şi pentru care normalitatea e strict interzisă. Chiar şi sectanţii îi consideră „îngeri căzuţi”. Iar dacă nu pot fi salvaţi, sînt aruncaţi în puşcării, unde ar trebui să fie reeducaţi. Însă pentru ei închisoarea înseamnă „acasă”, ba chiar este necesară dacă vrei să devii bandit.

Tînărul din Bugeac e atras de aceşti marginali după ce, întîmplător, se împrieteneşte cu un hoţ faimos, cu rang înalt, din Odessa, iar acesta devine un adevărat maestru pentru el. Astfel pătrunde într-o lume necunoscută şi inaccesibilă şi descoperă tainele unei comunităţi pline de contrabandişti şi tîlhari, hoţi de buzunare şi prostituate, asasini şi cerşetori, ce îşi pun totuşi gaj viaţa pentru respectarea unui cod al onoarei.

Bandiţii dezvăluie „în negativ” faţa ascunsă, fascinantă a proscrişilor şi felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern.“

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul şi Adevărul, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (2006, 2007, 2010, 2013), nominalizat la numeroase premii şi distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte (în colab., 2010); Intelighenţia rusă azi (2012); Sînt un om de stînga (2013); Sectanţii (2015); Intelighenţia basarabeană azi (2016). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008), Ucraina live (în colab., 2014) şi Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro. Mai multe detalii pe www.ernu.ro.

Volumul va fi lansat în cadrul celei de-a XXIII-a ediţii a Tîrgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2016, sîmbătă, 19 noiembrie, de la ora 15:30, la standul editurii. Invitaţi, alături de autor: Eugen Istodor, Bogdan-Alexandru Stănescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările