Varujan Vosganian, la Adevărul Live: „Uniunea Scriitorilor nu este subiect de gâlceavă. Cei care-au greşit faţă de noi pot fi graţiaţi la un moment dat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), Varujan Vosganian, vine vineri la Adevărul Live, de la ora 14.00, pentru a explica culisele scandalului care implică instituţia.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

„Uniunea Scriitorilor nu este subiect de gâlceavă. Uniunea Scriitorilor merge înainte, în proiectele sale culturale“, a afirmat Varujan Vosganian la Adevărul Live.

„Uniunea Scriitorilor are 2600 de membri, dintre care aproximativ 20 de scriitori s-au gândit să facă o asociaţie care să pretindă că este adevărata Uniune a Scriitorilor“, a mai afirmat invitatul. „Totul s-a întâmplat după ce Uniunea Scriitorilor şi-a revenit financiar şi la câţiva ani după ce mare parte dintre ei votaseră actualul statut al Uniunii şi nu contestaseră alegerile câştigate de Nicolae Manolescu“.

„Dacă 2600 de oameni au o problemă cu 20 care vor să le ia locul, asta nu înseamnă că există gâlceavă.

De fapt, un grup de scriitori agresează prin diverse postări pe Facebook sau alte mijloace de hărţuire onoarea unei bresle, pe care noi trebuie să o apărăm“, a completat Varujan Vosganian.

„Am serntimentrul că am făcut tot ce a fost posibil. Câteodată am, impresia că nu se mai poate face nimic. S-au spus lucruri foarte grele la adresa noastră. Eu nu am jignit pe nimeni, chiar am fost jignit, ca şi în politică. Dialogul nu poate veni decît de la cei care au folosit imprecţia. Oprirea unei agresiuni nu poate veni decât din partea agresorului“.

„Cel ce atacă, acela este dator să se smerească.“

„De curând ne-au somat să părăsim sediul în 24 de ore şi să le cedăm cheile, ştampila etc. Dumneavoastră cum aţi reacţiona dacă aş veni la dvs. în casă şi v-aş cere să-mi daţi totul pe mână?“

„De curând, 20 de persoane au convocat o aşa-numită Adunare Generală, în care pretind că au ales o nouă conducere (Florin Iaru ar fi corespondentul lor). 6 membri ai Uniunii Scriitorilor au participat la aşa ceva şi de aceea au fost excluşi.“

Apropo de apelul PEN Club-ului la reconciliere: „Când cineva îţi aruncă cu pietre în geam, reconcilierea trebuie începută de cei care dau cu pietre. Nu mi se poate spune mie: deschide storurile şi lasă-l să-ţi spargă geamurile, că poate aşa se răcoreşte“.

Despre cei 6 scritiroi care-au fost excluşi: „Nu poţi să fii membru în două uniuni. Dacă-ţi place acolo, du-te acolo. Şi dacă în viitor acea uniune se desfiinţează, şi ei îşi vor da seama că au fost nesăbuiţi şi că au greşit, pot face cerere să vină înapoi, iar conducerea USR care va fi atunci o va lua în calcul şi va vedea dacă s-au căit“.

„Nu sunt condamnaţi pe viaţă. Nu îi transformăm în vieţaşi. Există posibilitatea graţierii lor“, a spus Vosganian, care s-a declarat un susţinător al graţierii colective şi al ordonanţelor pe aceată temă.

„Condiţiile din închisoare sunt groaznice, nu asigură reeducarea şi reabilitarea deţinuţilor. Sunt foarte mulţi bătrâni, bolnavi sau femei gravide în închisaore, care trebuie graţiaţi. Ideea graţierii colective, prin lege, este foarte bună, pentru că preşedintele nu poate graţia decât individual.“

„I-am spus odată domnului Iohannis: un lider politic nu trebuie să asculte, să urmeze vocea străzii, a poporului, ci trebuie să conducă poporul. O călăuză nu stă în spatele convoiului urmându-l, ci în faţa acestuia. Poate poporul nu ştie întotdeauna care-i drumul drept. Până în 2005, dacă făceai un referendum, majoritatea ar fi votat pentru reântoarcerea la comunism“.

„Apelul la reconciliere să fie adresat celor care comit agresiuni.“

Varujan Vosganian (în armeană Վարուժան Ոսկանյան; n. 25 iulie 1958, Craiova, România) este economist, om politic şi scriitor român de origine armeană. Este preşedintele Uniunii Armenilor din România de la reînfiinţarea acesteia în 1990 şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005. Cărţile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Varujan Vosganian este poet si prozator. A publicat volumele de versuri: Samanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Romaneasca, 2001), Iisus cu o mie de brate (Editura Dacia, 2005) si volumele de proza: Statuia comandorului (nuvele – Editura Ararat, 1994), Cartea soaptelor (roman – Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri (nuvele – Editura Polirom, 2013).

Cartile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii in tara si in strainatate. Traduceri, prezentari, lecturi publice, precum si comentarii critice ori eseuri din si despre scrierile sale au fost realizate in numeroase tari ale lumii.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite