Apărută la editura RAO, cartea îşi propune să abordeze problemele principale ale României în contemporanitate.

Cristian Unteanu, Bogdan Olteanu, Daniel Dăianu, Vasile Puşcaş, Valentin Lazea, Dragoş Pîslaru, Aurelian Dochia, Cristian Socol, Antonia Calibăşanu, Sergiu Celac, Dan Dungaciu, Luca Niculescu, Liviu, Bota, Valetin Naumescu, George Grigoriţă, Darie Cristea, Petrişor Peiu, Mircea Maliţa, George Cristian Maior, Bogdan Gavrilă, Ionel Niţu, Florian Enea, Marcel Foca, Mihai Busuioc, Irina Socol, Florin Cosmoiu, Floriana Juncan, Doina Banciu, Marius Stoian, Victor Vevera, Oana Popescu, Adriana Săftoiu, Ioana Lupea, Călin Cotoi, Mihaela Nicola, Sanda Pralong, Lucian Cernat, Vasile Iuga, Radu Crăciun, Răzvan Orăşanu, Radu Dudău, Nicolae Anastasiu, Alexandru Pătruţi, Ionuţ Dumitru, Claudiu Cercel, Ruxandra Chiriţă, Gabriel Biriş, Laurenţiu Ştefan, Florin Abraham, Sever Voinescu, Simina Tănăsescu, Iulian Chifu, Sebastian Burduja, Mirel Palada, Bartolomeu I, Mircea Geoană, Radu Carp, Florian Bichir, Cristina Popescu sunt co-autorii acestei teze ce reuneşte personalităţi de cele mai multe ori cu viziuni diferite, inclusiv politice.

Cartea relevă de multe ori punctul de vedere al autorului, dar în unele cazuri lasă impresia că evidenţiază ceea ce autorul ar fi trebuit să îşi asume.

Din punct de vedere al temei abordate în mod tradiţional de către mine, prezintă relevanţă doar capitolul referitor la Republica Moldova şi care a fost redactat şi asumat de către Dan Dungaciu şi Sergiu Celac.

Evoluţia abordării lui Dan Dungaciu este una interesantă deoarece l-am putut urmări încă de acum câţiva ani, când în spaţiul public se prezenta cu opţiunea integrării europene a Republicii Moldova. Acest lucru venea după evenimentele din aprilie 2009, când moldovenii au înlăturat comuniştii pro-ruşi de la Chişinău iar al doilea stat românesc şi-a deschis porţile către România. Tot în acea perioadă Dan Dungaciu a fost consilierul personal al preşedintelui Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, lucru care ar justifica o anumită modalitate de abordare. Schimbarea de ton a venit odată cu primele sondaje ce au apărut în România şi care relevau procentul covârşitor al celor ce doreau Unirea cu Republica Moldova, dar şi creşterea semnificativă şi exponenţială a curentului Unionist la Chişinău.

Asumarea Unionismului ca şi soluţie pentru Republica Moldova s-a făcut de către Dan Dungaciu cu doar câteva zile înainte ca Preşedintele României să declare Unirea cu Republica Moldova ca şi proiect de ţară. Iată că această idee este acum introdusă într-o carte de referinţă ce vizează 7 teme fundamentale pentru România.

Tema a căpătat poziţia a doua în cadrul lucrării, deloc nu una întâmplătoare. Primul capitol se referă la Uniunea Europeană şi problemele iminente cu care aceasta se va confrunta.

Dan Dungaciu afirmă în deschiderea acestui capitol că „oferta trebuie livrată societăţii româneşti nu pe cale politică directă, ci sub forma unui nou consens politic de tip Snagov, iniţiat de către Academia Română şi asumat de către toate partidele şi forţele politice, indiferent de orientare, ca proiect naţional“.

Georgia şi Republica Moldova par în aparenţă a fi cele două câştigătoare ale Parteneriatului Estic. Sergiu Celac susţine că : "există aici o diferenţă de substanţă între cele două ţări. Deşi se află într-o postură geopolitică dificilă, cu integritatea teritorială grav ştirbită, Georgia dispune de un consens naţional, destul de solid în favoarea opţiunii europene. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Republica Moldova, unde ingerinţele crescânde din afară se suprapun unor disensiuni politice interne, chiar şi în sânul forţelor pro-europene aflate la guvernare."

Principala slăbiciune în cadrul unui proiect de integrare o reprezintă spaţiul mediatic. "Este naiv să crezi că o politică lingvistică şi educaţională se poate realiza fără o politică a spaţiului mediatic.Să expui populaţia în mod sistematic la zeci de canale ruseşti sau dublate în limba rusă şi singura măsură patriotică pe care o iei să fie eliminarea TVR de pe antene - iată viziunea geopolitică care a prezidat politica mediatică a guvernelor de la Chişinău, aproape indiferent de culoarea politică." Alte două aspecte majore mai stau în calea integrării europene şi sunt de prim-plan: corupţia generalizată şi "incapacitatea statului de a gestiona eficace resurecţiile autonomiilor locale în diverse formule, şi de care Moscova va profita în continuare."

Autorii identifică trei pârghii principale prin care Rusia îşi subordonează Republica Moldova. "Una este pârghia transnistreană, a doua migraţia din Rusia, a treia este pârghia financiar-bancară. Nici una din cele trei nu a fost în realitate folosită până acum". Spre completare aş spune că România încearcă în măsura posibilităţilor  să reducă aceste dependenţe. Tocmai de aceea în ultimii ani am asistat la o deschidere a graniţelor nu doar pentru persoane ci şi pentru companiile din Republica Moldova. După jaful a mai bine de un miliard de euro din băncile din Republica Moldova şi controlate de interpuşii Moscovei, România a trecut la interconectarea-subordonarea Băncii Centrale a Republicii Moldova. Golul rămas era atât de periculos încât fără intervenţia Bucureştiului am fi asistat la o cădere dramatică la Chişinău. În legătură cu problema transnistreană oficialii de la Bucureşti, printre care şi fostul preşedinte Traian Băsescu, au început să enunţe în clar soluţia: securizarea Nistrului şi renunţarea la un teritoriu care în realitate nu a fost niciodată controlat politic şi administrativ de la Chişinău, dar de care Federaţia Rusă se foloseşte pentru a slăbi statul Republica Moldova. Propunerea Rusiei de federalizare nu este decât o capcană pentru mutarea centrului de greutate politic şi al controlului de la Chişinău la Tiraspol.

"Afirm deci că Republica Moldova nu va putea adera la Uniunea Europeană cu vulnerabilităţile, clivajele ireconciliabile şi problemele de statalitate structurale pe care le are în prezent. Republica Moldova nu e deocamdată o urgenţă pentru Rusia , aşa cum este de pildă, Ucraina. De Chişinău se vor ocupa mai serios doar peste câţiva ani, şi doar dacă va apărea un calendar concret al aderării la Uniunea Europeană sau discuţii cu NATO".

Autorii amintesc şi de suportul semnificativ pe care P.U. Acţiunea 2012 l-a avut pentru introducerea în spaţiul public a dezbaterii despre Reunire, deşi acest lucru se face indirect, prin intermediul realizărilor. "Unul dintre vehiculele ideii unioniste a fost inscripţia tip grafitti: "Basarabia pământ românesc/Basarabia e România. 44,4% dintre români văzuseră inscripţia, ceea ce echivala cu o reclamă unionistă gratis şi extrem de eficientă - în condiţiile în care cea mai mare parte a populaţiei României este familiarizată inclusiv din şcoală cu semnificaţia istorică a termenului Basarabia". Completând informaţiile prezentate, inscripţiile au apărut dintr-o necesitate, iar alegerea cuvintelor componente s-a făcut cu scopul de a se înscrie în mentalul colectiv o idee. Nimic nu este întâmplător. Tipul de grafitti, dimensiunea, tipul scrisului, locurile de amplasare, întreţinerea periodică, reprezintă acţiuni conştiente şi organizate, iar efectele nu sunt o consecinţă întâmplătoare a unui joc specific vârstei, ci sunt cele prognozate acum câţiva ani când a fost nevoie să se gândească care ar fi cea mai eficientă campanie ce ar induce în conştiinţa publică această problemă, dar mai ales în conştiinţa celor mai tineri, adică partea activă a populaţiei.

Petrişor Peiu atinge şi problema costurilor ReUnificării, plecând de la cazul Germaniei. Astfel acesta afirmă că nivelul costurilor s-a ridicat la  2000 miliarde de dolari, în timp ce beneficiul a fost unul senzaţional: Germania Reunificată aproape şi-a dublat PIB-ul de la 1800 miliarde de dolari la peste 3400 miliarde dolari americani anual. Deci putem vedea că având o investiţie de doar 2000 de miliarde de dolari, făcută o singură dată, aceasta a fost recuperată prin creşterea aferentă unui singur an. Nu ma vorbim de faptul că PIB-ul pe cap de locuitor s-a dublat.

Autorii încheie: "În eventualitatea unui consens social şi politic în România, mesajul pe care Bucureştiul îl poate transmite Chişinăului şi partenerilor euroatlantici este că opţiunea reunificării ca soluţie de integrare europeană pentru Republica Moldova este acceptată şi disponibilă în cazul în care cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc aşa ceva. Conform calculelor experţilor economici, modelul cel mai adecvat şi apropiat probabilei reunificări a celor două state româneşti este cel german."