Urmaşii lui Dionysos: cartea unui filosof despre naşterea DJing-ului

Anul acesta, în plină pandemie, ultimul volum al lui Cornel-Florin Moraru a văzut lumina tiparului: Urmaşii lui Dionysos. Naşterea DJing-ului în cultura occidentală. O carte cu un subiect unic în România, scrisă de un filosof contemporan care face, din cursurile sale din cadrul Universităţii Naţionale de Artă, un spectacol cultural inedit.

Cornel-Florin Moraru este doctor în filosofie, filolog clasicist şi jurnalist cultural specializat în filosofie şi neuroştiinţe. În calitate de cadru didactic, el ocupă la ora actuală poziţia de lector universitar al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, unde predă filosofia artei, estetică, istoria filosofiei şi etică academică, fiind directorul departamentului „Teorie şi Cercetare”. Ca jurnalist cultural, Cornel este, începând cu anul 2018, realizatorul emisiunii Izvoare de filosofie, difuzată de Radio România Cultural, singura emisiune dedicată filosofiei din peisajul radiofonic românesc. Pe lângă aceasta, el a realizat, începând cu anul 2016, rubrici de ştiinţă pentru emisiunea Ştiinţa în cuvinte potrivite (actuală Ştiinţa 360) şi rubrici despre cele mai noi descoperiri din neuroştiinţe pentru emisiunea Oraşul Vorbeşte, difuzată pe acelaşi post. În domeniul artistic, el a activat în ultimii 12 ani ca organizator de concerte şi DJ, cu numele de scenă Chesarion. De asemenea, Cornel este membru fondator al Blazing Vibez Soundsystem, unul dintre cele mai importante crew-uri de DJ specializaţi in muzica reggae şi dancehall din România.

Anul acesta, în plină pandemie, ultimul volum al lui Cornel-Florin Moraru a văzut lumina tiparului: URMAŞII LUI DIONYSOS. NAŞTEREA DJING-ULUI ÎN CULTURA OCCIDENTALĂ. O carte cu un subiect unic în România.

Potrivit autorului, apariţia muzicii înregistrate cu mai bine de un secol în urmă a creat o revoluţie în modul în care ascultăm, consumăm şi ne raportăm la muzică, dar a dus şi la apariţia unui nou tip de artist, atipic în comparaţie cu artiştii tradiţionali, anume DJ-ul. Pasionat de muzică, dar nu neapărat muzician, teoretician şi în acelaşi timp practician, inima petrecerii şi, în acelaşi timp, separat de public prin intermediul scenei, DJ-ul este un personaj insolit al culturii contemporane.

Cu tot aerul său postmodern, el nu este însă străin nici de idealurile pe care oamenii le-au avut încă din cele mai vechi timpuri greceşti, nici de miturile fondatoare ale civilizaţiei în care trăim. Prin atribuţiile sale, prin felul său de a fi, prin fascinaţia pe care o trezeşte, DJ-ul întruchipează, într-o lume desacralizată, imaginea arhetipală a lui Dionysos, zeul grec al petrecerilor şi al dansului, al vinului şi al muzicii, al extazului şi entuziasmului. DJ-ii sunt urmaşi ai lui Dionysos într-o lume secularizată, în care mitologia antică este înlocuită de o mitologie urbană care repetă aceleaşi idealuri şi structuri.

Cartea de faţă este destinată explorării începuturilor DJing-ului în cultura occidentală şi este scrisă pentru oricine are curiozitatea şi disponibilitatea de a pleca într-o aventură pentru finalizarea căreia va trebui să abandonăm pe parcurs, una câte una, toate prejudecăţile pe care le avem despre DJing şi despre artă în genere. Pentru aceasta, vom încerca să aruncăm ceva lumină asupra contextului cultural şi istoric în care au apărut cele patru tipuri de DJ-i – DJ-ul de radio, cel de club, cel de soundsystem şi cel de festival – precum şi schimbările pe care ei le-au adus în ceea ce priveşte mentalitatea şi afectivitatea omului contemporan. Doar astfel putem înţelege de ce cultura DJing-ului a evoluat într-un ritm exploziv în ultimele decenii, cum au ajuns DJ-ii personaje cheie ale industriei muzicale şi care sunt cauzele pentru care, la ora actuală, DJing-ul este cea mai dorită profesie în rândul generaţiilor tinere.

L-am rugat pe Cornel-Florin Moraru să ofere cititorilor blogurilor Adevărul povestea din spatele acestei cărţi.

Q: „DJ-ii sunt urmaşi ai lui Dionysos - daimonul / zeul grec al vinului, dansului şi muzicii, într-o lume desacralizată”, spuneţi în primele pagini ale cărţii dvs. Sunteţi profesor de filosofie şi, în timpul liber, din pasiune, DJ. Aşadar, cum e să vă simţiţi chiar dvs un descendent al lui Dionysos? E aceasta o lume de (pretinşi) apolinici şi deci, e tot mai greu să trăieşti în umbra lui Dionysos, sau dimpotrivă, cel mai facil paşaport către libertate şi creativitate într-o societate ca a noastră e să pleci de la „strămoşul DJ-ingului”?

A: Dionysos, ca orice alt zeu de altfel, nu este o existenţă propriu zisă, ci, mai degrabă, o funcţie culturală sau, ca să folosim un cuvânt vehiculat mai mult de psihanaliştii jungieni, un arhetip cultural.  El exprimă un ideal împărtăşit de majoritatea membrilor unei anumite culturi, chiar şi în mod inconştient. În cazul nostru, Dionysos încarnează idealul bucuriei terestre, spre care cu toţii aspirăm. Este zeul vinului, bucuriei şi dansului, un zeu care guvernează petrecerile, fără a fi el însuşi muzician. Ipoteza mea, exprimată clar în carte, este aceea că DJing-ul a apărut şi a prosperat în societatea occidentală contemporană, tocmai pentru ca el aminteşte oamenilor de acest ideal, încarnat în Antichitate în persoana zeului grec Dionysos. DJ-ul este, ca şi Dionysos, un personaj care, la nivelul culturii contemporane, guvernează bucuria terestră, regizează petreceri şi face oamenii să danseze, fără a fi însă muzician în sens tradiţional.

Ca să răspund scurt la întrebarea dvs., într-adevăr, cred că este dificil, în societatea noastră, să trăieşti sub semnul lui Dionysos. Asta şi pentru că încă suntem pătaţi de multe prejudecăţi ce stigmatizează distracţia, cluburile şi, în general, bucuria terestră. Facem ştiri "de scandal" atunci când surprindem câte vreo personalitate cu un pahar în mână ca şi cum noi am fi străini de aceste practici şi nu am avea manualul de utilizare al unui pahar cu vin. 

Mai mult decât atât, pandemia prin care trecem ne-a predispus spre meditaţie şi contemplare asupra propriei noastre existenţe. Pandemia ne-a făcut, în mod forţat, apolinici: suntem ţinuţi la distanţă unul de altul.

Un grec antic ar vedea aici mâna lui Apollo - zeul care aduce molimă şi zeul distanţei prin excelenţă. Cartea mea este, din acest punct de vedere, un manifest pentru bucuria terestră şi o încercare de înţelegere a acesteia.

Q: O carte despre DJ-ing, dar nu o carte despre „clubbing”. De ce cade clubbingul în afara acestui subiect, isca prejudecăţi? Cum e posibilă această separaţie şi de ce aţi simţit nevoia să operaţi diferenţa aceasta în cartea dumneavoastră?

A: În primul rând, clubbing-ul şi DJing-ul sunt fenomene diferite, chiar dacă sunt adesea interconectate. Scopul meu a fost de la început să arunc o lumină de înţelegere asupra DJing-ului, deoarece am practicat această activitate timp de mai bine de 10 ani şi am observat că există anumite prejudecăţi privitoare la DJ-i, atât din partea muzicienilor tradiţionali, cât şi din partea altor categorii de oameni. Abia după ce aceste prejudecăţi sunt lămurite, putem aborda în deplină cunoştinţă de cauză şi problema clubbing-ului şi a prejudecăţilor legate de acesta. O cercetare despre clubbing este necesară, dar imposibil de făcut în absenţa unei idei clare despre DJing.

În al doilea rând, DJing-ul este un fenomen artistic, în timp ce clubbing-ul este un fenomen social. Una dintre mizele cărţii este tocmai să încadreze DJing-ul în lumea artei contemporane şi să găsească paralele între această activitate şi alte curente artistice din domeniul artelor vizuale, cum ar fi ready-made-ul şi arte povera.

Chiar dacă, la nivel concret, artisticul este impregnat de social şi de politică, cred că este benefic pentru toată lumea să păstrăm aceste domenii cât mai distincte posibil.

"Urmaşii lui Dionysos" este rodul acestui efort de a înţelege DJing-ul în conexiune cu lumea artelor contemporane.

Q: Cine deschide această carte întrevede structura unei petreceri de club. Există trei părţi mari: warm-up, main acts şi after-party. Cine se poate simţi binevenit la petrecerea din paginile acestei cărţi şi prin ce se disting cele trei camere ale acestei case baroce, cum ar zice Deleuze, din care jucaţi rolul DJ-ului?

A: Ca şi în cultul antic al lui Dionysos, orice om, în măsura în care este în căutarea bucuriei terestre, este binevenit la petrecere. În această privinţă, DJing-ul este o "artă" democratică, ce propune o eliberare a muzicii din chingile pe care tradiţia i le-a impus. Scopul meu, în carte, a fost să pun la dispoziţia unui public cât mai larg modul istoric în care acest lucru a avut loc şi, mai exact, rolul pe care DJ-ii l-au avut în aducerea muzicii mai aproape de oameni pe calea undelor radio, a cluburilor, a petrecerilor in aer liber şi a festivalurilor. Tocmai de aceea, mi-am propus să scriu cartea într-un mod cât mai accesibil şi, în acelaşi timp, să conturez un fel de „filosofie a DJing-ului” care să arate descendenţa sa culturală. 

În prima parte, warm-up, îmi propun să încălzesc atmosfera, prezentând principalele mituri privitoare la Dionysos din cultura antică grecească şi să arăt modul în care aceste mituri ar putea fi, la fel de bine, mituri despre un DJ legendar. Aici încerc să arăt că idealul unui „regizor” al party-ului, care nu este muzician, dar care are capacitatea de a infuza întregul club cu emoţie, aducând astfel bucuria oamenilor, a fost unul vechi în cultura noastră şi apariţia DJing-ului s-a pliat.

În cea de-a doua parte - main acts - prezint, pe rând, cele 4 tipuri de DJ şi modul în care ei au apărut. Vorbesc puţin despre pionierii acestei meserii şi despre primele emisiuni radio făcute de DJ-i, de primele party-uri de club, de primele party-uri în aer liber cu DJ-i şi de primele festivaluri dedicate DJing-ului. În acelaşi timp, arăt şi modul în care, fiecare dintre aceste tipuri de DJ-i, au jucat un rol important în modul în care  noi, astăzi, ne raportăm şi producem muzică. 

În fine, after party-ul este dedicat viitorului DJing-ului şi a modului în care se poate întrevedea, în deceniile ce vor veni, o evoluţie a muzicii în conexiune cu DJing-ul. După cum se observă deja, DJ-ii au intrat în toate domeniile muzicii şi, la ora actuală, au început să producă muzică, să creeze noi genuri muzicale, să îşi confecţioneze propriile instrumente şi să sintetizeze sunete care nu vor putea niciodată ieşi dintr-un instrument natural. Următoarea epocă a muzicii este caracterizată de faptul că ea tinde să fie produsă din ce în ce mai puţin cu instrumente tradiţionale.

Sintetizatoarele, programele de calculator si „instrumentele virtuale” sunt noile viori, chitare şi tobe , iar DJ-ii sunt cei ce le-au conceput şi îmblânzit. Ei sunt hackerii care au deturnat muzica contemporană.

Q: Cum au primit colegii dvs. din spaţiul academic această carte?

A: Recunosc că, atunci când m-am hotărât să scriu cartea, am avut emoţii în această privinţă. Şi asta din cauza faptului că este prima carte de gen din România şi, într-un fel, dacă argumentele din carte sunt urmate până la capăt, ele necesită o regândire totală a modului în care concepem arta în contextul culturii contemporane, mod care, momentan, nici mie nu-mi este încă foarte clar - dar iată un lucru bun, am la ce să mă gândesc în următorii ani! :) 

Reacţiile până acum au fost bune atât din partea colegilor specializaţi în filosofie, cât şi din partea celor specializaţi în teoria artei - cele două mari domenii academice vizate de această carte. Din păcate însă, nu pot vorbi decât despre reacţiile care au ajuns la urechile mele. În realitate, cel mai probabil, ca în cazul oricărei cărţi, reacţiile sunt împărţite, doar că există o reticenţă în cultura română în a împărtăşi şi criticile - mai ales celui care ar trebui sa le ia primul la cunoştinţă pentru a putea integra aceste obiecţii în următoarele lui cercetări, anume autorului. Ce mă bucură însă cel mai mult este faptul că - indiferent de reacţiile concrete - cartea a ridicat nişte sprâncene. Ăsta e, de obicei, un semn bun.

Q: Spre deosebire de alte „cercuri” culturale, cât de greu e să construieşti o comunitate în jurul unei asemenea cărţi?

A: Spre deosebire de concepţia actuală, influenţată de marketingul şi PR-ul vremurilor noastre, eu nu cred că se pot „construi” comunităţi culturale autentice. Pentru a fi autentice, ele ar trebui să se formeze oarecum spontan în jurul unui subiect de interes, nu să fie construite. Altfel, nu avem de-a face cu o comunitate vie, ci, mai degrabă, cu o adunătură de curioşi, care se vor risipi imediat ce „setea ochilor” le-a fost satisfăcută. 

E drept că, eu unul sper ca, în jurul cărţii, să se formeze o comunitate autentică, care să pună bazele unui dialog solid între DJ-i şi mediul academic, un dialog din care ambele părţi ar ieşi câştigate. Pe de o parte, DJ-ii ar dobândi o conştiinţă mai acută asupra meseriei lor şi a locului lor în lumea artelor contemporane şi, pe de alta, mediul academic ar dobândi un subiect de cercetare încă neexplorat şi care se poate anunţa fertil pentru cultura în genre. Din păcate însă, nu cred că formarea acestei comunităţi nu mai ţine de mine. Ţine oarecum de destinul cărţii, care acum este lansată pe piaţă şi deja începe să aibă propria sa traiectorie istorică. Ce mai pot eu să fac acum este să răspund reacţiilor pe care ea le stârneşte şi, astfel, să încep dialogul despre care vorbeam. 

Q: Urmează o carte despre urmaşii lui Apollo? 

A: Nu, dar tocmai mi-aţi dat o idee - o voi nota printre planurile mele de viitor :). Ceea ce sunt sigur că urmează însă este o carte despre direcţiile ştiinţifice în estetica contemporană, de care deja m-am apucat şi în care încerc să arăt elementele de noutate pe care neuroestetica şi inteligenţa artificială le aduc în cercetarea artistică actuală. Pe urmă, mai am în plan un volum II al „Urmaşilor lui Dionysos”, în care să duc povestea DJing-ului un pas mai departe, prin punerea lui în legătură cu artele vizuale contemporane. Dar acestea sunt planuri proiectate pe un termen mediu. Pentru moment, mă voi concentra asupra activităţii didactice, deoarece, într-un an universitar plin de provocări, cum este cel în care tocmai intrăm, studenţii vor avea nevoie de cea mai mare parte din atenţia mea, pentru a suplini neajunsurile provocate de pandemie.