„Ură, prieteni, dragoste, căsătorie“ şi „Fugara“, două noi cărţi de Alice Munro, scriitoarea laureată cu Nobel în 2013, sunt lansate la Bookfest

„Ură, prieteni, dragoste, căsătorie“ şi „Fugara“, două noi cărţi de Alice Munro, scriitoarea laureată cu Nobel în 2013, sunt lansate la Bookfest

Scriitoarea canadiană Alice Munro a fost premiată cu Nobel pentru Literatură în 2013

Sâmbătă, la Bookfest vor fi lansate la Editura Litera două noi cărţi de Alice Munro: de la ora 15.00,  „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie“, iar de ora 15.30, „Fugara“. Actriţa Maia Morgenstern va lectura, în avanpremieră, din volum.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sâmbătă, de la ora 15.00, va fi lansat la standul Editurii Litera volumul „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie“, de Alice Munro. Invitaţi: Elisabeta Lăsconi, Simona Popescu, Simona Chiţan, Simona Vasilache.
De la ora 15.30, va fi lansat, la standul aceleeşi edituri,  al doilea volum al autoarei, „Fugara“. Lectură în avanpremieră - Maia Morgenstern.

În „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie“, vieţile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină graţie unor evenimente singulare sau unor amintiri neaşteptate care trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, aşa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci şi din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte – până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferinţă. 

 

Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinereţe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe când erau naive şi încrezătoare, la soţii dificili, cu tabieturile lor pretenţioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoţional. Dar în vieţile acestea există în acelaşi timp speranţă, există o a doua şansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viaţa, care au mers înainte şi au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reţinut memoria.

„O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea şi rămâi acolo o vreme, îi cutreieri toate încăperile, te aşezi oriunde îţi place şi descoperi cum se leagă unele de altele odăile şi coridoarele şi cum se schimbă lumea de afară atunci când o priveşti prin ferestrele ei“, spune Alice Munro.

Alice Munro s-a născut şi a crescut în Wingham, Ontario, şi a studiat la Universitatea Western Ontario. A publicat douăsprezece colecţii de proză scurtă, un roman şi un volum de Povestiri alese. 

De-a lungul remarcabilei sale cariere a primit numeroase premii şi distincţii, inclusiv, de trei ori, Premiul pentru Literatură al guvernatorului Canadei şi două Premii Giller, Premiul Rea pentru proză scurtă, Premiul Lannan, Premiul W.H. Smith, în Anglia, Premiul Pescara, în Italia, şi National Book Critics Circle Award, în Statele Unite. Povestirile ei au apărut în revistele The New Yorker,  Atlantic Monthly, The Paris Review şi în alte publicaţii,  iar volumele ei de povestiri au fost traduse în treisprezece limbi. 

Alice Munro trăieşte în Clinton, Ontario, lângă lacul Huron. În 2009, pentru întreaga sa activitate literară, a fost distinsă cu Premiul Man Booker Internaţional.

La Editura Litera i-au mai fost publicate cărţile „Prea multă fericire“ şi „Dragă viaţă“.

„Gândul că aş fi putut-o sugruma pe sora mea mai mică, adormită în patul de sub mine şi pe care o iubeam mai mult decât orice altceva pe lume. Nu o nebunie sălbatică, ci una aproape în joacă. O sugestie leneşă, somnoroasă, maliţioasă, care părea să aştepte acolo de multă vreme.

Acolo, adică în pivniţa întunecoasă a fiinţei.

 

Gânduri ceţoase, impulsuri obscure, vinovăţii fără vină, acuzaţii difuze. Inexplicabilul sau inavuabilul resimţite ca reacţie firească. Benign demonism infantil, dincolo de logică şi de orice explicaţie.
Şi totul în caruselul Relaţiei, cadrul obsedant al acestor istorii de viaţă amară, pestriţă, derizorie. Relaţii între părinţi şi copii, surori şi fraţi, bunici şi nepoţi, unchi, mătuşi, vecini. Cu avorturi, adultere, accidente, sinucideri, apendicite, bovarism, sex aiurea, decizii pripite de nuntă şi despărţire. Gelozie între surori, ura fetiţei faţă de predicile mamei, Parkinson şi Alzheimer, Toronto şi Vancouver, baluri provinciale, paralizii, primele fantazări erotice ale vârstei nubile, rochia mamei, azilul, recuperări sentimentale după jumătate de veac, „apologia vieţii neinhibate”, dar şi rigorile inflexibile ale unui mediu intens irizat religios.
Pe scurt, viaţă. Mai precis: draga noastră viaţă. Cea pe care adesea uităm s-o trăim, necum s-o mai şi gândim, spune criticul Dan C. Mihăilescu.

 

Distincţii literare ale lui Alice Munro:
Premiul pentru literatură al guvernatorului Canadei
Premiul Rea pentru proză scur¬tă
Premiul Lannan pentru literatură
Premiul W.H. Smith pentru carte (Anglia)
Premiul Pescara (Italia)
Premiul Asociaţiei Naţionale a Criticilor Literari (SUA, 1998)
Premiul Giller (1998, 2004)
Premiul Man Booker Internaţional (2009)

 

Citiţi şi:

Avanpremiera din Dragă Viaţă, cu fragmente din volum

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările