Unde-i dragostea de altădată din literatura română? VIDEO

Unde-i dragostea de altădată din literatura română? VIDEO

Teribilul triunghi mustind de erotism rafinat din romanul lui G. Călinescu este interpretat pe ecran de Julieta Szönyi (Otilia), Radu Boruzescu (Felix) şi Sergiu Nicolaescu (Pascalopol), în filmul „Felix şi Otilia“, regizat de Iulian Mihu în 1972

EMOŢIE O poveste de dragoste care se respectă trebuie să stoarcă lacrimi. Altminteri am suferit şi ne-am bucurat degeaba.Ne-am întors la poveştile de dragoste de odinioară, pentru că pornoşagurile la vrac din literatura de azi nu mai emoţionează pe nimeni. Şi ne-am amintit de Felix şi Otilia, de scrisorile lui Lorelei şi de disoluţia iubirii din romanele lui Camil Petrescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din multitudinea de poveşti de dragoste din literatura română, am ales în prag de Valentine’s Day şi Dragobete să recomandăm ca lecturi fundamentale romanele „Maitreyi“, de Mircea Eliade, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, de Camil Petrescu, „Lorelei“, de Ionel Teodoreanu, „Enigma Otiliei“, de George Călinescu, şi „Cel mai iubit dintre pământeni“, de Marin Preda, precum şi nuvela „Gemenii“, de Mircea Cărtărescu. „Dacă erotismul, în general, şi scena alcovului, în particular, au devenit în perioada interbelică o probă de virtuozitate literară, în prezent, romanul modern pune accent nu pe o poveste de dragoste, ci pe una de sex“, apreciază criticul literar Nicolae Manolescu.

Poveşti româneşti de dragoste, de o remarcabilă intensitate literară, sunt şi în „Patul lui Procust“ al lui Camil Petrescu şi „Cel mai iubit dintre pământeni“ al lui Marin Preda. „Cuplurile Allan-Maitreyi din «Maitreyi» şi Ladima-Emilia din «Patul lui Procust» ţin de categoria imposibilului. Nu mai puţin, cel format de Fred Vasilescu şi doamna T. Iar iubirile lui Victor Petrini stau, toate, sub semnul dramei istorice şi individuale“, apreciază criticul literar Daniel Cristea-Enache.

Alături de opţiunile criticilor literari, am mai adăugat „Adela“, de Garabet Ibrăileanu, şi „Adam şi Eva“, romanul modular al lui Liviu Rebreanu, precum şi poveştile de dragoste din nuvelele „Cezara“, de Mihai Eminescu, şi „Gemenii“ de Mircea Cărtărescu.

1. Insula lui Euthanasius

Cezara“, de Mihai Eminescu (1873): Una dintre nuvelele geniului romantic român (cu „încheierea manuscrisă“) este şi una dintre primele şi cele mai frumoase poveşti de dragoste din literatura noastră. Plasată „undeva, cândva“, în Europa medievală (nuvela a impus numele Cezara, inexistent până atunci, în onomastica românească), spune povestea celor doi îndrăgostiţi, Ieronim şi Cezara, care găsesc refugiu pe insula bătrânului Euthanasius, topos amniotic, care sugerează „paradisul originar“ şi mărturiseşte obsesia spaţiilor concentrice la Eminescu. Toposul eminescian l-a fascinat atât de mult pe Mircea Eliade încât a dat titlul „Insula lui Euthanasius“ unui eseu şi unui întreg volum, în anii ‘30.

Există o ecranizare nesemnificativă, realizată de George Buşecan într-un film TV din anii ’90, cu Delia Nartea şi regretatul George Alexandru în rolurile cuplului de îndrăgostiţi.

2. Iubire şi reîncarnare

„Adam şi Eva“, romanul scris de Liviu Rebreanu în 1925, are drept temă principală credinţa în reîncarnare, metempsihoza. Cuplul arhetipal şi androginic se caută şi se reîntregeşte în şapte perioade istorice foarte diferite. Personajul principal, Toma Novac, trece prin mai multe vieţi, este pe rând păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler roman în Roma în epoca domniei împăratului Tiberiu, călugăr în Germania medievală, medic în Franţa revoluţiei franceze, şi în fine profesor universitar la Bucureşti. El se îndrăgosteşte pe rând de şapte personaje feminine diferite: de Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne şi de Ileana.

Din păcate, cartea, cu potenţial comercial, nu a atras atenţia vreunui cineast cu apetenţă pentru ecranizări.

3. Romanul geloziei

La apariţie, în 1930, romanul lui Camil Petrescu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ a surprins critica prin caracterul lui aparent neunitar. O poveste clasică de dragoste şi un jurnal de război, greu de legat între ele. A fost numit romanul geloziei din literatura română. „Însă nici gelozia, nici războiul nu aveau înfăţişarea cunoscută din alte romane ale vremii. Romanul nu va mai fi niciodata acelaşi după «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război»“, apreciază Nicolae Manolescu.

Există două ecranizări, de o reuşită parţială: „Între oglinzi paralele“ (foto jos; 1978, Gheorghidiu este Ion Caramitru, iar Ela Elena Albu), în care regizorul Mircea Veroiu încearcă să-şi aproprie analiza psihologică din roman, dimensiunea proustiană am spune, făcând însă şi concesia unor personaje de militanţi socialişti, şi „Ultima noapte de dragoste“ (1980, Gheorghiu – sic – este Vladimir Găitan, iar Lena – sic –, soţia sa, poloneza Ioana Pacula, ulterior cu carieră hollywoodiană sub numele Joanna Pacula), în care regizorul Sergiu Nicolaescu ilustrează, corect dar fără zvâc real, romanul camilpetrescian.


 

4. O iubire mistică

„Maitreyi“, de Mircea Eliade, a fost publicat pentru prima oară în 1933. Eroina romanului, Maitreyi Devi, fiica unui mare filosof indian, Surendranath Dasgupta, trăieşte o dragoste mistică, s-ar putea spune, cu autorul cărţii. Acţiunea are loc în Calcutta anilor 1930, Eliade (Allan) locuind în casa lor, ca „ucenic” al acestui savant. Deşi la început el nu simte decât repulsie pentru Maitreyi, se îndrăgosteşte iremediabil de aceasta. Romanul introduce cititorul în lumea fascinantă a Indiei, a obiceiurilor şi a tradiţiilor orientale. „La preţuirea pentru această carte au contribuit mai multe lucruri: fiorul mistic al poveştii, numele şi aerul cosmopolit al anumitor personaje, contactul cu o lume despre care ştiam pe atunci foarte puţin şi – nu în ultimul rând – doza de subversiv indusă de simpla pronunţare a numelui lui Mircea Eliade (am citit cartea înainte de 1989), spune scriitorul Radu Paraschivescu. Eroina cărţii, Maitreyi Devi, i-a dat replica lui Eliade, printr-o altă carte: „Dragostea nu moare“, în care nu poate să nu constate cât de mult a denaturat Eliade adevărul, în numele ficţiunii.

În mod bizar, celebra poveste de dragoste eliadescă nu a atras atenţia cineaştilor români, ci producătorilor străini (Franţa-Elveţia-Marea Britanie), care lansează pe piaţă în 1988 „La nuit Bengali“ / „Noaptea bengaleză“ (titlul traducerii în franceză), regia Nicolas Klotz, adaptare celebrul Jean-Claude Carrière, avându-l în rolul lui Allan pe Hugh Grant (devenit ulterior, post-Divine Brown, cu adevărat celebru), cu Shabana Azmi (Indira Sen se numeşte acum protagonista) şi John Hurt în distribuţie, transpunere cinematografică de un succes destul de moderat.

5. Farmecul discret al Adelei

Adept al criticii sociologice şi psihologice, Garabet Ibrăileanu a publicat romanul „Adela“ în 1933. Doctorul Emil Codrescu, un bărbat complexat de vârsta sa (40 de ani), trăieşte o adevărată dramă psihică, încercând să-şi înăbuşe sentimentele de dragoste pentru fermecătoarea Adela, o tânară inteligentă, pe care o cunoştea încă de copil. Frământările interioare, tablourile romantice, scenele pline de senzualitate proiectează, în acest roman, iubirea spre absolut.

Tot regizorul Mircea Veroiu este cel care a realizat în 1984 o ecranizare de succes (premiată la San Remo), cu tânăra Marina Procopie în rolul titular şi George Motoi în cel al doctorului Codrescu, dar şi cu o apariţie memorabilă a Valeriei Seciu ca mama eroinei.

6. Patul, loc de filosofare sau „Filosofia în budoar“

„Patul lui Procust“, roman scris de Camil Petrescu în 1933, descrie vanităţile rănite a doi iubiţi: doamna T. şi Fred Vasilescu. Patul devine un loc în care protagoniştii fac mai mult filosofie. „Doamna T. reuşeşte mai bine să se confeseze, deşi nici ea până la capăt. Fred Vasilescu, în schimb, nu vorbeşte deloc despre el însuşi (nu aflăm niciodată de ce o părăseşte pe doamna T., pe care o iubea), preferând să se ocupe de Ladima şi de Emilia, a căror relaţie îl intriga, fiindcă nu descifrează în ea nicio urmă de vanitate. Din contra, o patimă greu stăpânită la Ladima, iar la Emilia un vag dispreţ de femeie nesatisfacută de darurile preponderent epistolare ale poetului îndrăgostit“, potrivit lui Nicolae Manolescu.

Culmea, „Patul lui Procust“ a fost ecranizat, în 2001, de basarabeni – Sergiu Prodan şi Viorica Meşină –, cu Maia Morgenstern în rolul Doamnei T. (aceeaşi Maia Morgenstern care-o interpreta pe enigmatica eroină în adaptarea scenică regizată de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra în anii ’90) şi marele actor rus Oleg Iankovski în cel al lui Ladima (Fred Vasilescu – Petru Vutcărău, Emilia – Tania Popa).

7. Dulcele parfum al teilor din Iaşi

Alături de trilogia „La Medeleni“, „Lorelei“ (1935) este cel mai iubit roman al lui Ionel Teodoreanu. Un profesor, boierul Catul Bogdan, se îndrăgosteşte de o elevă, Luli, când aceasta îşi dă bacalaureatul. Parfumul Iaşiului, scrisorile lui Luli către soţul ei sunt de-o sensibilitate aparte. De ce Lorelei îi place scriitorului Radu Paraschivescu? „Dragostea e deconstruită cu armele scriitorului de către un protagonist (Catul Bogdan) care e la rândul lui scriitor. Fiindcă Ionel Teodoreanu şi Mateiu Caragiale mi se par autorii cu cel mai mult parfum în frază. Fiindcă e înduioşătoare râvna cu care un bărbat pretinde că înţelege femeia. Fiindcă numele eroinei are muzicalitatea unei lacrimi căzute pe o petală“, apreciază scriitorul.

Potenţialul melodramatic din romanul lui Ionel Teodoreanu nu a atras până acum pe niciun cineast român, ca de altfel, în mod ciudat, niciuna dintre cărţile autorului de imens succes pentru public, nici măcar ciclul „La Medeleni“.

8. Otilia şi sceleraţii

„Enigma Otiliei“, de George Călinescu, 1938: După cum se ştie, Călinescu, un eminent critic literar, a vrut să dea un răspuns celor care susţineau că criticii se recrutează dintre scriitorii rataţi. În plus, considera că tânăra literatură română trebuie să recupereze faza balzaciană, chiar cu întârziere de un secol. A rezultat un prozator chiar mai bun decât criticul şi unul dintre cele mai frumoase romane ale noastre, socotit pe rând balzacian, realist-social (de comunişti) şi „manierist“ (de Mircea Cărtărescu). Într-o seară de la începutul secolului, tânărul Felix Sima bate la uşa unei vechi case boiereşti, unde-şi va petrece următorii câţiva ani. Va cunoaşte o întreagă galerie de tipologii scelerate, dar şi pe frumoasa Otilia, „cu enigma ei cu tot“. În această idee, titlul dorit iniţial de autor era „Părinţii Otiliei“, dar a fost respins de editor şi înlocuit cu mai comercialul „Enigma Otiliei“.

Romanul călinescian a stat la baza unei ecranizări de referinţă, „Felix şi Otilia“ (1972), în regia lui Iulian Mihu şi pe scenariul lui Ioan Grigorescu, avându-i ca „vârfuri“ ale triunghiului erotic pe Julieta Szönyi (Otilia Mărculescu), Radu Boruzescu (Felix Sima) şi Sergiu Nicolaescu (Leonida Pascalopol), în poate cel mai bun rol al său.

9. Iubirile lui Petrini

„Cel mai iubit dintre pământeni“, de Marin Preda, 1980: „Iubirile lui Petrini“, şi-ar fi putut subintitula Marin Preda romanul său de imens succes, probabil cel mai mare din perioada comunistă, care se va dovedi, din păcate, ultimul semnat de reputatul autor. Nefericitul filosof este de două ori victimă: o dată, a istoriei şi a regimului totalitar, care-l condamnă nevinovat la închisoare politică, şi, după eliberare, a femeilor din viaţa sa, una mai năbădăioasă şi mai creatoare de probleme ca alta. Este de neuitat, de exemplu, suferinţa provocată fragilului Petrini de păcătoasa Matilda, care-i vindea la bucată tomurile de valoare din bibliotecă. Cititorii din epocă s-au aruncat furibund asupra ambelor ploturi, devorând pur şi simplu romanul predian.

După Revoluţie, Şerban Marinescu a realizat o ecranizare de valoare discutabilă, accentuând însă partea politică şi de închisoare şi neglijând total poveştile erotice (Matilda era interpretată de Maia Morgenstern).

10. Facerea şi des-facerea androginului

„Gemenii“, de Mircea Cărtărescu, 1989: Autorul român (singurul contemporan din acest top) a imaginat, în nuvela „Gemenii“ (titlu de lucru: „Terato“; parte a romanului modular „Nostalgia“, apărut în toamna lui 1989 sub titlul „Visul“ şi cu pagini esenţiale mutilate, inclusiv din acest text), una dintre cele mai radicale posibil poveşti de dragoste din literatura universală, un fel de nec plus ultra al literaturii de gen. Cei doi îndrăgostiţi se numesc Andrei şi Gina, sugerând termenii greceşti „andros“ (bărbat, om) şi „gyné“ (femeie), care împreună dau cuvântul „androgin“. Povestea începe ca o tipică iubire adolescentină între liceeni, dintre un băiat autist şi-nsingurat (alter ego străveziu al autorului) şi o belle râvnită de toţi colegii, un „monstru“ parcă venit din altă lume pentru hipersensibilul Andrei. Consumarea actului fizic, după o halucinantă goană printr-un nocturn Muzeu Antipa, pe care cititorul nu-l uită toată viaţa, va provoca, însă, pentru cei doi o schimbare de regn, cu consecinţe incalculabile.

Nimeni până acum nu s-a încumetat să adapteze cinematografic acest text inclasabil, ca de altfel nici unul dintre marile texte cărtăresciene (există, însă, adaptări teatrale, realizate de Cătălina Buzoianu – „Levantul“ şi „R.E.M.“ – şi, mai nou, de Crista Bilciu – întreg corpusul „Nostalgiei“).

Menţiuni: „Rusoaica. Bordeiul de pe Nistru al locotenentului Ragaiac“, de Gib I. Mihăescu, 1933 („nemaipomenitele păţanii sentimentale ale locotenentului Ragaiac“); „Pâlnia şi Stamate“ (roman), de Urmuz, 1922 („antiproză“ intitulată ironic „roman în patru părţi“, în care „personajul“ central, Stamate, nu se poate îndrăgosti decât de o pâlnie, simbol gineceic)

Anexe

Scrisoare din romanul „Lorelei“, de Ionel Teodoreanu

„Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri, regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea.
Nu mă tem nici de zâmbetul tau, deci nu mă tem de nimic. Sunt cea mai mică fata a lumii între rândunelele ei, fiindca mă înfăşor în intregul ei necunoscut.

 

Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să ma afle. Glasul tau nu poate să mă strige şi nu ştie unde.
Sunt între cele patru zări: răspântia lor.


Sufletul meu şi-a pierdut sufletul copilăriei. Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc ducând şi aducând primavara?
Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic?
Sunt pe acolo şi într-acolo; o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.
Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund...“
(„Lorelei“, Ionel Teodoreanu)

Topul criticului Nicolae Manolescu (ordine cronologică)

1. "Locotenentul Sterie", de Duiliu Zamfirescu
2. "Pădureanca", de Ioan Slavici
3. "Thalassa", Alexandru Macedonski
4. "De la noi la Cladova", de Gala Galaction
5. "Adela", de Gabaret Ibrăileanu
6. "Creanga de aur", de Mihai Sadoveanu
7. "Act veneţian", de Camil Petrescu
8. "Maitreyi", de Mircea Eliade
9. "Matei Iliescu", de Radu Petrescu
10. "Saffo şi Schubert", de Radu Cosaşu

Eros şi cărţi
Comentariu de Dan C. Mihăilescu


În astfel de discuţii cred că trebuie pornit întotdeauna de la tinereţea relativă a literaturii noastre, ceea ce, fatalmente, ostracizează gratuitatea, frivolitatea, ludicul, în numele gravităţii marilor teme istorice şi morale.

Când literaturii i se cere din capul locului „să consune la marile elanuri (şi comandamente) naţionale“, este de la sine înţeles că flirtul, acuplările, adulterul, damele cu sau fără camelii, legăturile primejdioase, sadomasochismul şi toate celelalte asemenea sunt sortite să rămână – ca mirodeniile – apanajul importurilor, al teatrului bulevardier şi „romanţurilor Parisului“.

Aşa se face că, mergând din vârf în vârf, atunci când spui, de pildă, „Pădurea spânzuraţilor“, „Răscoala“ şi (chiar) „Ion“ şi „Ultima noapte de dragoste...“, sau „Mara“, „Fraţii Jderi“ şi „Nopţile de Sânziene“, sau „Moromeţii“, „Princepele“ şi (chiar) „Cel mai iubit dintre pământeni“ ori „Cronică de familie“, ca să nu mai spun de „Craii de Curtea Veche“, „Dimineaţă pierdută“ şi „Orbitor...“ nu la iubire te duce întâi de toate gândul.

Dimpotrivă, când te laşi în voia primului impuls, vezi cu stupoare cum asociezi numaidecât iubirea cu „La Medeleni“ sau „Maidanul cu dragoste“, de nu cu „Groapa“ ori „Şatra“. Sigur, mi se poate replica oricând cu „Fecioarele despletite“, „Concert din muzică de Bach“, „Enigma Otiliei“, „Jocurile Daniei“, „Adam şi Eva“, „Bunavestire“...

În ce mă priveşte, dacă vorbim despre un top personal cu cinci romane de dragoste, nu ezit nici o secundă: „Maitreyi“, „Patul lui Procust“, „Adela“, „Viaţa la ţară“, „Rusoaica“, deşi erosul pur şi simplu apare şi aici în doze variabile, mai mult sau mai puţin subsumat socialului, psihologiei masculine, tezei morale.

Dar ce ne facem că, dincoace de roman, nuvela devine nu o dată mult mai puternică din perspectivă erotică. Mă gândesc, cel puţin, la „Cezara“, „De la noi la Cladova“, „Pădureanca“.

Manuela Hărăbor, în ecranizarea „Pădureanca“ (1986), după Ioan Slavici, regia Nicolae Mărgineanu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările