Un veac de atrocitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Văzut de naratorii inventaţi de Günter Grass, secolul XX este câmpul de luptă al ideilor care schimbă omul şi istoria. Volumul „Secolul meu“, cronică fictivă a unei epoci frământate, a apărut acum la Editura Polirom.

În 1999, anul în care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, cunoscutul scriitor german a publicat această carte în care vorbesc glasurile oamenilor pe care manualele de istorie nu-i reţin niciodată. Autorul a dorit ca în „Secolul meu" să scrie „istoria de dedesubt", istoria văzută de victimele  anonime, de oamenii unui veac neliniştit, mutilat de conflicte sângeroase, hrănite de idealurile şi de viziunile puternicilor aflaţi „la butoane" şi de multiplele feţe ale progresului.

Autorul romanului „Toba de tinichea", crucial în literatura secolului XX, a preferat, de data aceasta, să apeleze la formula cronicii fictive, în defavoarea scriiturii autobiografice, şi a pus una lângă alta o sută de povestiri scrise de naratori diferiţi, de conştiinţele mărunte care au trăit istoria din  interiorul societăţii germane. Detaliile infinitezimale care se adună în cartea densă a scriitorului german, care avea să-şi recunoască, la început de mileniu III, înrolarea din tinereţe în rândul trupelor Waffen- SS, prind viaţă în aceste pagini asemenea exponatelor unui muzeu atipic, exponate care numai împreună alcătuiesc un discurs cu sens.

Departe de şabloane

Fiecare povestire pune sub lupă un episod în care se reflectă spiritul secolului, o întâmplare în care se ascunde, hidoasă, istoria. Faptele din „mica istorie" au, în comparaţie cu evenimentele din „marea istorie", imortalizată în arhive, un grad de autenticitate care-l depăşeşte pe cel al documentelor şi al mărturiilor, autenticitate care pune în altă lumină istoria, susţine scriitorul. Filtrate prin conştiinţele a nenumăraţi naratori - participanţi la războiul colonial din 1900 împotriva Chinei, un călău din lagărul nazist de la Dachau, un nazist devenit redactor-şef al unei reviste în Germania postbelică etc. -, întâmplările converg indirect spre întrebarea obsedantă despre secolul XX: cum au fost cu putinţă cele două războaie mondiale, nazismul şi Holocaustul?

„Praf de cărămidă, praf de cărămidă peste tot", povestirea ce reprezintă anul 1946, este spusă de o femeie care cotrobăie prin ruinele Berlinului bombardat: „Odată - îmi amintesc şi acum - am găsit un pantof. Tocmai începuserăm să adunăm grămada nouă şi trebuia să scoatem din pământ o bară de fier. Aţi ghicit, avea un om la celălalt capăt. Da' nu mai rămăsese mare lucru din el. Se vedea doar că fusese în garda civilă, după banderola de pe mânecă. Însă haina era în stare perfectă. Lână pură. Marfă de dinaninte de război. «Jos cu tine!», mi-am zis şi am înşfăcat-o pe loc, înainte ca proprietarul ei să fie luat şi dus de-acolo. Nu-i lipsă nici măcar un nasture. Iar într-un buzunar am găsit o muzicuţă marca Hohner. ­I-am făcut-o cadou lu' ginere-miu, ca să-l înveselesc puţin. Da' nu voia deloc să cânte la ea, iar când mai cânta, nu auzeai decât melodii din alea plângăcioase".

Povestirile se apleacă şi asupra unor embleme ale identităţii germane: Volkswagen, Adidas, Puma, căderea Zidului Berlinului etc. Specifiul remarcabil ale volumului este, astfel, distanţa pe care o păstrează faţă de şabloanele de toate felurile în care sunt prinse fenomenele cruciale ale veacului trecut, inclusiv crizele de diverse naturi din ultimele decenii. 

Info

„Secolul meu“ Günter Grass
Traducător: Gabriela Eftimie
Editura: Polirom
Preţ: 42,95 lei

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite