Un roman cu securişti

Cele 12 ore cât durează o călătorie cu trenul de la Iaşi la Oradea au trecut zilele trecute mai repede ca niciodată căci am avut drept tovarăş de drum o carte ce se cheamă Documentele antume ale “grupului din Iaşi”.

Cartea are şi un subtitlu cu schepsis: ediţia a treia, revăzută, adăugită şi înzestrată cu ilustraţiuni dinspre Marilena Murariu, Han Datmanu, Demetrios din Gaesteion, Salvador Dali + Angélus de Millet. A apărut în anul 2012 la editura Opera Magna din Iaşi şi e semnată de Luca Piţu, a cărui personalitate “jucăuşă” şi iubitoare de năzdrăvănii lingvistice e trădată de subtitlul menţionat.

Autori multipli

În realitate, Luca Piţu e doar unul dintre autorii volumului. El e cel care a ordonat pe teme de interes, dar şi respectând o oarecare cronologie, a comentat şi adnotat ceea ce a găsit în clipa în care I s-au deschis arhivele cenesasice şi a avut acces la dosarul/dosarele ce i-au fost întocmite prin ani de Securitatea bahluviană, de ofiţerii ei, de nenumăraţii săi colaboratori şi informatori, denumiţi sugestiv pretorieni.

Parcurgând cele mai bine de 400 de pagini ale cărţii observi fără prea mare dificultate că serviciile secrete comuniste au pus la punct un adevărat angrenaj menit să urmărească ce face şi ce spune zilnic un intelectual, un universitar ieşean atipic.

Atipic prin vestimentaţie şi prin refuzul de a se supune codurilor false pe care era fundamentată falsitatea însăşi a comunismului. Sutele de note informative date de-a lungul a două decenii de feluriţi informatori, unii ocazionali, retribuiţi, probabil, în regim de plata cu nota , adică cu ora, alţii în sistem de cumul de funcţie îi fac pe aceştia veritabili coautori ai cărţii. Iar, în ipoteza optimistă că din reeditarea ei, Luca Piţu ar obţine un ce profit, normal ar fi, dar şi consult ar fi, spre a-l proteja de neplăceri viitoare pe autorul pricipal, ca acesta să completeze cu achitarea cuvenitelor drepturi de autor pensiile grase ale securiştilor de nimeni deranjaţi, nici măcar de formala condamnare prezidenţială a comunismului, salariile la fel de consistente ale ofiţerilor MAI reconvertiţi în sereişti destoinici şi democraţi, al căror nume apare în clar. Dar şi informatorii, cei mai mulţi identificaţi şi deconspiraţi prin abile trăsături de condei de Luca Piţu.

În fond, asemenea lui Dorin Tudoran care îşi publica în anul 2010 la editura ieşeană Polirom doar cinci din cele 18 volume ce i-au fost “consacrate” de Securitate, şi Luca Piţu se poate considera a fi fiul lor, adică al celor ce au comandat, dar şi al celor ce au redactat respectivele note informative.

Parcurgând Documentele antume ale “grupului de la Iaşi” intri în posesia unei istorii deloc optimiste, nicidecum încântătoare, mai curând murdară şi urât mirositoare a vieţii intelectuale şi universitare din capitala Moldovei ultimilor 20 de ani de comunism. Şi aceasta deoarece principali contributori la scrierea acestei biografii en miettes a unuia dintre cei mai cunoscuţi refuznici  ai mascaradei comuniste au fost, mulţi mai sunt, cadre universitare, unele deţinând azi grade didactice superioare şi afişând un aer de moralitate şi onorabilitate, ba chiar făcând paradă de non-colaboraţionismul lor cu ceauşismul şi stalinismul pentru eternitate.

Citind cartea observi o seamă de lucruri pe care încerc să le rezum în rândurile următoare.

Cum lucrau pretorienii bahluvieni

Mai întâi, singurul element de coeziune cu adevărat valabil ce permite folosirea sintagmei “grupul de la Iaşi”, pusă, de altfel, între ghilimele de Luca Piţu e atitudinea anticomunistă a reprezentanţilor săi. Şi cum autorul cărţii e profesor de Literatură franceză, cum şi semnatarul acestei recenzii are  aceeaşi profesie, mă încumet să spun că grupul de la Iaşi a fost mai degrabă un fel de Ecole lyonnaise, căreia i-a lipsit totuşi spiritul diriguitor al lui Maurice Scève, decât o Pléiade.

Unii au cedat, alţii au defectat şi au făcut-o fie pentru că au fost tentaţi, fie deoarece au fost siliţi prin mijloacele specifice ale poliţiei politice să defecteze. Dar dacă totuşi admitem o comparaţie cu Pleiada secolului al XVI lea, atunci nu cred că greşesc prea mult dacă îl compar pe Luca Piţu cu Pierre de Ronsard fiindcă, reamintesc, autorul Sonetelor a fost cel ce a tot făcut şi refăcut prin ani listele cu componenţii mişcării. Cam asta face acum Luca Piţu reamintindu-ne componenţii autentici, dar şi pe cei tranzitorii ori formali, de aparenţă şi de circumstanţă ai grupului.

Tinerii, dar şi mai puţin tinerii, profesorii şi studenţii, în special din domeniul umanioarelor,  ce au făcut parte dintre membrii grupului de la Iaşi s-au regăsit în spaţiul publicistic al  Dialogului, uneori şi în cel al Opiniei studenţeşti, de unde şi interesul acordat de securitatea “iaşiotă” respectivelor reviste. De unde lectura lor minuţioasă şi analiza în detaliu. Dialogul a fost comentat şi recenzat laudativ la Europa liberă, de unde coşmarul reprezentat pentru securiştii ieşeni de o revistă studenţească a cărei difuzare era fatalmente limitată.

Pentru realizarea expertizei textelor cu conţinut subversiv publicate de Luca Piţu mai cu seamă în revista Dialog, Securitatea făcea apel la profesionişti. Nu, nu la profesionişti ai urmăririi, nu la James Bonzi musculoşi, calificaţi la locul de muncă, ci la profesionişti ai textului, ai condeiului, ai cărţii, ai scrisului şi cititului, recrutaţi dintre colegii de Facultate dar şi de Catedră ai obiectivului. Lucru cu atât mai demoralizatori. Unii se evidenţiau în întrecerea socialistă a turnatului.  Pe unii, nominalizaţi de Luca Piţu, îi cunosc, personal sau numai din scris şi le-am recunoscut şi eu stilul. Mulţi sunt profesionişti redutabili ai limbii şi literaturii franceze şi numai Dumnezeu şi Securitatea, sau confesiunile lor târzii şi, poate, eliberatoare, ar putea să ne lămurească de ce au făcut ei pactul cu cea din urmă.

Nici unul dintre informatori nu lasă impresia că ar fi resentimentar, nici unul nu ne îngăduie să îl bănuim că ar cheltui hârtia pusă la dispoziţie de Securitate pentru a-şi vărsa acolo năduful împotriva celui denunţat. Că l-ar pizmui. Ba, dimpotrivă. Informatorul cult face totul de dragul lui Luca Piţu şi din devotament faţă de comunism. Cu sublinierea ideii că el, comunismul, e calea cea dreaptă.

 Securiştii ce au revenit adesea asupra informaţiilor livrate, care au lucrat “profesionist”, cerând ei înşişi reverificări,reveniri, confirmări şi reconfirmări, practică prin notele şi rezoluţiile puse de feluriţii ei slujbaşi, în frunte cu deja celebrul tovarăş Brestoiu, examenul critic al textelor. Ce oameni ai Renaşterii, securiştii iaşioţi!

Închei aceste scurte note asupra cărţii Documente antume ale “grupului de la Iaşi”, atrăgând atenţia asupra existenţei în paginile ei a două capitole din cale afară de savuroase.

Primul e reprezentat de reproducerea manuscrisului recuperat a ceea ce ar fi urmat să fie romanul colectiv Brazde peste haturi revisited. Sorin Antohi, Dan Petrescu, George Pruteanu şi Luca Piţu au plănuit rescrierea satirică a unui roman proletcultist celebru, scris de Horváth István. Securitatea a prins de veste, a organizat o percheziţie şi l-a confiscat în 1983. Avem ocazia să citim părţile redactate şi salvate parcurgând cartea.

Ştim de la Adrian Cioroianu şi cartea consacrată lui Nicolae Ceauşescu în anul 2004 (cf. Ce Ceauşescu qui hante les Roumains, Editura Curtea veche, Bucureşti) că Dan Hatmanu a fost cel mai silitor pictor de casă al familiei Ceauşescu. L-a întrecut pe Sabin Bălaşa. Mai ştim că lui Ceauşescu îi plăcea ca, prin felurite opere de artă, acţiunile şi personalitatea lui să fie  proiectate în istorie şi validate de înaintaşi. Într-un tablou semnat de Dan Hatmanu, Ştefan cel Mare se simţea onorat să ciocnească o cupă de şampanie cu familia domnitoare între 1965 şi 1989 la Bucureşti. Printr-un trucaj de photoshop, Luca Piţu apare ca un al patrulea personaj. Tot graţie photoshopului vedem în carte şi o Elenă Ceauşescu sexy şi bucolică.

Avem astfel ocazia de a ne amuza. Altminteri, în ansamblul ei, cartea, romanul cu securişti, pretorieni şi universitari scris, cum spuneam, doar parţial de Luca Piţu, nu e deloc unul vesel. Dimpotrivă.