Imagine din filmul „Război în bucătărie”

La Editura Humanitas Fiction, în Colecţia Raftul Denisei, va apărea romanul „Madame Mallory  şi micul bucătar indian” de Richard C. Morais. După acest bestseller internaţional, apărut în peste 30 de ţări, s-a făcut anul acesta şi un film cu Helen Mirren, având titlul "Război în bucătărie".

„Madame Mallory şi micul bucătar indian” e povestea savuroasă a lui Hassan Haji, care pleacă împreună cu familia sa din India într-o călătorie în jurul lumii, visând la locul ideal unde să-şi deschidă un restaurant. Treptat, trecând printr-o serie de aventuri amuzante, dar şi emoţionante, şi graţie unor întâlniri providenţiale, precum cea cu Madame Mallory, proprietara unui celebru relais francez, Hassan va ajunge chef de trei stele la Paris. O poveste despre puterea destinului, despre pasiune şi talent, alertă, amuzantă şi sensibilă, plină de culoarea şi miresmele bucătăriei indiene şi de rafinamentul gastronomiei franţuzeşti.

„Farmecul romanului stă în incredibila întâlnire dintre Slumdog Millionaire şi Ratatouille.“, scrie publicaţia New York Times Books Review

Richard C. Morais este în prezent editorul revistei financiare americane Barron’s Penta. A fost senior editor la Forbes şi cel mai longeviv corespondent străin al acestei publicaţii.

Mumbai

- fragment în avanpremieră din „Madame Mallory  şi micul bucătar indian” de Richard C. Morais -

Capitolul întâi

Eu, Hassan Haji, m-am născut – al doilea dintre cei şase copii – deasupra restaurantului bunicului meu de pe Napean Sea Road, în ceea ce atunci se numea Bombay-ul de Vest, cu două decenii înainte ca marele oraş să fie rebotezat Mumbai. Presupun că destinul mi-a fost scris chiar de la început, pentru că prima senzaţie pe care am cunoscut-o a fost mirosul de machli ka salan – un curry picant de peşte – care pătrundea prin podele şi ajungea până la pătuţul din camera părinţilor mei aflată deasupra restaurantului. După atâţia ani îmi aduc aminte cum mi-am lipit faţa de copilaş de barele reci ale pătuţului, întinzându-mi nasul cât mai mult în afară şi adulmecând aerul pentru a simţi amestecul înmiresmat de cardamom, capete de peşte şi ulei de palmier, care, chiar şi la acea vârstă fragedă, sugera cumva că, în lumea liberă de dincolo, nemărginite bogăţii mă aşteptau să le descopăr şi să le savurez.

Dar lăsaţi-mă să vă spun cum a început totul. În 1934 bunicul meu a ajuns în Bombay din Gujarat – un tânăr călătorind spre marele oraş pe acoperişul unui tren tras de-o locomotivă cu aburi. În aceste vremuri, în India, multe familii întreprinzătoare şi-au descoperit ca prin minune rădăcini nobile – neamuri celebre care au lucrat cu Mahatma Gandhi în tinereţea acestuia în Africa de Sud –, dar eu nu am o asemenea moştenire distinsă. Noi eram musulmani săraci, ţărani care practicam agricultura de subzistenţă în prăfuitul Bhavnagar; în anii '30, când culturile de bumbac au fost grav afectate, bunicul meu, care avea atunci şaptesprezece ani, murea de foame şi nu a avut de ales decât să migreze în Bombay, acea metropolă fremătătoare, unde oamenii simpli începuseră să se mute cu mult timp în urmă ca să îşi facă un nume.

Pe scurt, viaţa mea în bucătărie a început demult, odată cu groaznica foame a bunicului meu. Iar acele trei zile în care a călătorit pe acoperişul trenului – topindu-se în soarele dogoritor şi ţinându-se cu toate puterile de ce apuca în timp ce trenul încins pufăia de-a lungul şesului indian – au reprezentat începutul lipsit de perspective al periplului familiei mele. Bunicului meu nu i-a plăcut niciodată să vorbească despre primii lui ani în Bombay, dar ştiu de la Ammi, bunica mea, că a dormit pe străzi şi că şi-a câştigat existenţa livrând cutiile cu prânzul funcţionarilor indieni care lucrau în camerele din spate ale Imperiului Britanic.

Ca să înţelegeţi Bombay-ul din care provin trebuie să mergeţi în gara Victoria Terminus la ora de vârf. Este însăşi esenţa vieţii indiene. Vagoanele pentru bărbaţi şi femei, sunt separate iar navetiştii efectiv atârnă de geamuri şi uşi în timp ce trenurile încetinesc pe şinele din gările Victoria şi Churchgate. Trenurile sunt atât de pline, încât navetiştii nu au loc să îşi ia cu ei cutiile cu mâncarea de prânz, care sunt aduse cu trenuri separate, după ora de vârf. Aceste cutii care conţin prânzul – peste două milioane de cutii de tablă cu capac, uzate – sunt sortate, aranjate în cărucioare şi livrate cu precizie extremă fiecărui agent de asigurări şi fiecărui funcţionar de bancă din Bombay.

Asta făcea bunicul meu. Livra cutiile cu mâncarea de prânz.

Un dabba-wallah (1) . Nimic mai mult. Nimic mai puţin.

Bunicul era un tip destul de ursuz. Îi spuneam Bapaji şi îmi aduc aminte cum stătea pe vine în stradă, înainte de apus, în timpul Ramadanului, alb la faţă de foame şi furie, şi pufăia dintr-o beedi (2) . Încă îmi aduc aminte de nasul lui subţire şi de sprâncenele sârmoase, de tichia şi kurta murdare, de barba lui albă şi neîngrijită.

O fi fost ursuz, dar era şi un bun furnizor. Pe când avea douăzeci şi trei de ani livra aproape o mie de cutii pe zi. Avea paisprezece curieri care lucrau pentru el; picioarele le erau învelite în lungi – fusta indianului sărac –, în timp ce trăgeau cărucioarele pe străzile aglomerate din Bombay îşi descărcau cutiile destinate celor din clădirile Scottish Amicable şi Eagle Star.

Cred că în 1938 a chemat-o, în cele din urmă, pe Ammi. Erau căsătoriţi de la paisprezece ani, iar ea a sosit cu trenul din Gujarat – o ţărăncuţă cu pielea unsuroasă, închisă la culoare şi cu brăţări ieftine la mâini. Gara s-a umplut de aburi, derbedeii şi-au făcut nevoile pe şine şi băieţii care vindeau apă au strigat în timp ce un şuvoi de călători obosiţi şi hamali şi-au croit drum pe peron. În spate, călătorind la clasa a treia cu bagajele ei, Ammi a mea.

Bunicul i-a spus ceva pe un ton răstit şi au plecat, soţia fidelă de la sat mergând respectuos cu câţiva paşi în spatele bărbatului ei din Bombay.

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial bunicii mei au ridicat o casă din scânduri în mahalaua de la capătul străzii Napean Sea Road. Culisele operaţiunilor de război din Asia ale Aliaţilor erau în Bombay şi, în scurt timp, un milion de soldaţi i-au trecut porţile. Pentru mulţi dintre ei acestea reprezentau ultimele lor clipe de pace înainte de luptele înflăcărate din Burma şi Filipine, iar tinerii se plimbau cu paşi săltăreţi pe străzile de lângă mare, cu ţigara în colţul gurii, şi le făceau ochi dulci prostituatelor care lucrau pe plaja Chowpatty.

Bunica mea a venit cu ideea să le vândă gustări, iar bunicul a acceptat în cele din urmă, adăugând la afacerea cu cutiile de prânz nişte tarabe pe biciclete, standuri mobile cu gustări, ce goneau de la soldaţii care se îmbăiau pe plaja Juhu la mulţimea din faţa gării Churchgate, vinerea la ora de vârf. Vindeau dulciuri cu nuci şi miere, ceai cu lapte, dar mai ales bhelpuri – un cornet de ziar umplut cu un amestec de orez expandat, chutney (3), cartofi, ceapă, roşii, mentă şi coriandru, condimentat din belşug.

Delicios – credeţi-mă pe cuvânt! Nu-i de mirare că standurile mobile au devenit un succes comercial. Iar astfel, încurajaţi de norocul care dăduse peste ei, bunicii mei au curăţat un lot de pământ abandonat din capătul străzii Napean Sea Road pe care au înjghebat un restaurant. Au construit trei cuptoare tandoori (4) pentru bucătărie – şi o vatră pentru focul de cărbuni pe care găteau carne de oaie cu masala (5)  în kadai -uri (6) de fontă –, toate adăpostite de un cort militar american. La umbra smochinului indian au pus câteva mese rudimentare şi au atârnat nişte hamacuri. Bunica l-a angajat pe Bappu, un bucătar dintr-un sat din Kerala, aşa că la repertoriul ei nordic a adăugat gustări noi, precum mâncărica de ceapă şi creveţii iuţi la grătar.

-----------------

 1  Persoanele care se ocupă cu astfel de livrări. Wallah – persoană care prestează o anumită activitate.
  2 O ţigară indiană, de multe ori aromată, făcută din tutun rulat în frunze de abanos.
  3 Amestec de condimente, legume şi/sau fructe, specific indian.
  4 Cuptor cilindric specific indian, construit de cele mai multe ori din lut,  în care se pregătesc pâinea şi carnea.
  5 Amestec indian de condimente, fie sub formă de sos, fie de pulbere.
  6 Oală adâncă, cu pereţi groşi, folosită în special la prăjit.

(fragment din „Madame Mallory şi micul bucătar indian” de Richard C. Morais. Traducere din engleză şi note de Ioana Vîlcu. © Editura Humanitas Fiction, 2014, Colecţia Raftul Denisei)