Un concept inedit, o revelaţie, o lansare...

...şi un volum impresionant care adună experienţe de natură spirituală, filozofică, artistică, experienţe dintre cele mai cuprinzătoare, rod al unor demersuri personale în care compozitoarea Mihaela Vosganian – iată! – stăruie de câteva decenii.

Lansarea volumului a fost găzduită în prima decadă a acestei luni de către portalul recentei ediţii a Festivalului Meridian. Titlul acestuia – Trans-realismul arhetipal – meţionează însăşi denumirea acestui concept inedit în spaţiul căruia autoarea îşi descoperă sinele, îşi crează şi, în egală măsură, îşi coordonează demersul spiritual şi artistic.

Căci Mihaela Vosganian se defineşte ea însăşi a fi o promotoare a trans-realismului arheripal nu numai la nivelul de concept ci şi la nivelul spectacolului, la nivelul propriei creaţii. Trimitearea se face în mod firesc la funcţiile arhetipale ale artei şi, evident, la recuperarea acestora în actualitate. Momentele ritualice ce aparţin periodelor vechi ale civilizaţiei noastre – aspecte ce dăinuie inclusiv într-unele dintre colectivităţile actuale - reţin tocmai caracterul sincretic al acestora. Iar conceptul în sine presupune revitalizarea funcţiilor iniţiale ale artei, cele ce decurg din ritual, acestea fiind marcate de caracterul extatic, de efectul catharsis-ului şi chiar de funţia taumaturgică.

Trans-realismul presupune, deci, conform consideraţiilor autoarei, extinderea demersului conştiinţei prin tehnici de natură spirituală urmate de evidenţierea acestora în cadrul actului artistic al creaţiei. Fiinţa însăşi poate dobândi astfel un caracter extins, înnobilat în baza actului artistic.

Formatoare de opinii, de orientări, în calitate de mentor, Mihaela Vosganian îşi exprimă credinţa conform căriea întreaga construcţie expusă cu acribie în paginile acestei cărţi, poate servi unei deschideri spiritual-artistice pentru generaţiile mai tinere; iar aceasta pe direcţia depăşirii limitelor fiinţei individuale, translate într-un spaţiu care ar putea deveni unul ritualic.

Ţin să remarc, personal am avut parte de o asemenea experienţă pe parscursul unuia dintre concertele recentei ediţii a Festivalului enescian al muzicii. Marea lucrare oratorială barocă, Patimile după Ioan, de Johann Sebastian Bach – am mai menţionat acest aspect, a fost reluată pe scena Athenului Român de către celebrul ansamblu Corul şi Orchestra Bach din Munchen, conduse de cătra Hansjörg Albrecht. A fost unica performanţă festivalieră pe parcursul căreia idea în sine, aici cea a sacrificiului christic, depăşea momentul realizării artistice atingând - prin intermediul muzicii, a textului, a performanţei artiştilor, a credinţei, atingând, deci, dimensiunea spirituală a ritualului.

În afara aspectului vizual, tridimensional, aspectul sincretic se împlinea în acel caz sub semnul credinţei; se adunau textul lămuritor, muzica de aleasă orientare expresivă, natura înalt spiritualizată a performanţei. Se întâmplă rar, dar se întâmplă!

Dinamica vietii artistice actuale, extensia circuitului evenimentelor, rutina inevitabilă a acestora, perfecţionismul acerb, caracterul comercial inerent - ataşat relaţiei creator-cosumator de artă - face a fi cu totul dificilă descinderea spre adâncurile conştiinţei individuale a artistului sau a conştiinţei de grup, grup în bună parte elitist; ...pentru ca, mai apoi, ascensiunea să purceadă în sens invers spre corolarul de spiritualitate care poate înnobila actul însuşi al creaţiei.

Este de meţionat, demersul Mihaelei Vosganian nu constituie o revelaţie a momentului; este un act al cunoaşterii de sine, act extins în timp, într-un timp de peste două decenii hranite în egală măsură de calatorii iniţiatice extinse pe mai multe continente.     O primă şi importantă revelaţie publică a constituit-o prezentarea lucării oratoriale Iisus cu o mie de braţe, lucrare ce comemora sacrificiul celor care şi-au dat viaţa cu prilejul evenimentelor din zilele sfărşitului de an 1989; lucrarea a fost prezentată în cadrul stagiunii Orchestrei Naţionale Radio. Am realizat ulterior că ceea ce s-a petrecut pe scenă constituia doar o parte a unui întreg complex de natură sincretică pe care mijloacele scenice ale momentului nu le puteau împlini. S-a intenţionat susţinerea unui veritabil demers spiritual în artă.

Momente de natură cvasi-camerală au fost suţinute şi în sala mare a Atheneului Român, beneficiinduse de forma circulară a spaţiului. 

Atent concepută, lucrarea beneficiază de o excepţională - mai rar întălnită la noi - formă grafică, de un bogat material ilustrativ; dar şi de un elaborat epilog minuţios formulat de către muzicologul Despina Petecel-Theodoru.

În cazul cercetătorului atent, în mod firesc, lucrarea Mihaelei Vosganian stăruie mult timp pe masa de lucru. Invită la meditaţie. Căci, aşa cum notam, lucrarea ne dezvăluie un concept cu totul original, formulat în întreaga sa dimensiune, teoretică, spirituală, artistică.