Uită o carte...undeva

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la prima oră, m-am trezit, mi-am băut cafeaua, am ales o carte din bibliotecă şi am iesit din casă. Am mers hotărâtă în Piaţa Romană, am ales o bancă de pe marginea bulevardului şi am lăsat cartea pe ea.

Pe prima pagina a cărţii am scris:

„Această carte a fost uitată aici pentru tine. Nu ştiu cine eşti dar ştiu sigur că avem o pasiune în comun. Ia cartea, citeşte-o, preţuieşte-o, apoi dă-o mai departe. Cărţile cele mai frumoase sunt cele care călătoresc. Uită o carte undeva. 8 septembrie 2014."

Dacă încă nu aţi aflat, România şi R. Moldova au fost adăugate recent pe lista ţărilor participante în campania "Oublie un livre quelquepart"- Uita o carte undeva, alături de cititorii din alte 20 de ţări. 

Aici link pentru eveniment şi mai multe informaţii. 

Şi aici pentru cel original in franceză.

Alătură-te campaniei „Uită o carte undeva", alege o carte, scrie o dedicaţie şi las-o pe o bancă, în parc, la metrou sau în localul tău preferat. Povesteşte despre ce ai făcut şi de ce, ca să pornim o reacţie în lanţ ce promovează cultura şi lectura. Hai să împânzim oraşele de cărţi "călătoare" şi dedicaţii scrise cu dragoste pentru oameni necunoscuţi.

Împreună putem face lucruri măreţe!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite