Topul cărţilor citite de români în 2016. Ultimul volum din trilogia „Fluturi“ de Irina Binder, pe primul loc în preferinţe

Topul cărţilor citite de români în 2016. Ultimul volum din trilogia „Fluturi“ de Irina Binder, pe primul loc în preferinţe

Românii au avut anumite preferinţe de lectură în 2016

Autoarea română Irina Binder şi al său ultim volum din trilogia „Fluturi“ s-au situat în fruntea topului general al vânzărilor de carte din 2016, întocmit de elefant.ro, depăşind orice titlu al unui autor străin de carte publicat în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Poziţionarea Irinei Binder pe primul loc în topul cărţilor cumpărate de pe elefant.ro nu este surprinzătoare având în vedere vânzările constant bune pe care autoarea le-a avut pe piaţa din România în ultimii ani”, declară Adrian Dinu, chief commercial officer la elefant.ro.

În continuarea clasamentului, pe poziţia a doua s-a situat volumul „Înainte să te cunosc“, scris de Jojo Moyes, iar pe poziţia a treia „Fata din tren“, titlu scris de Paula Hawkins, potrivit unui comunicat de presă.

Locurile al patrulea şi al cincilea în preferinţele cititorilor români sunt ocupate de Jojo Moyes cu „ƒDupă ce te-am pierdut“, respectiv Markus Zusak cu „Hoţul de cărţi“.

Printre primele zece titluri cele mai apreciate în 2016 s-au situat şi „Spioana“ de Paulo Coelho şi clasicul „Un veac de singurătate“ de Gabriel Garcia Marquez.

În topul primelor 5 titluri scrise de autori români care au înregistrat cele mai mari vânzări în 2016 pe elefant.ro se numără, pe lângă „Fluturi“-Volumul al treilea al Irinei Binder, cartea „Te iubesc, orice-ai face!“ scrisă de Ioana Chicet Macoveiciuc, binecunoscută şi pentru activitatea sa pe blogul prinţesaurbană.ro.

Românii au fost totodată interesaţi şi de nutriţie, pe poziţia a treia,  în topul autorilor români situându-se ABC de nutriţie, scrisă de Mihaela Bilic. Urmează în clasament titlurile „444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara“ şi „Suge-o, Ramona!“, scris de Andrei Ciobanu.

Ce pot citi românii în 2017?

Elefant a întrebat câteva personalităţi româneşti din domeniul cultural şi mass-media care au fost cele mai interesante apariţii de carte din 2016, titluri ce ar putea fi o bună opţiune de lectură în acest an şi iată ce a aflat!

Aurora Liiceanu (foto) - cele mai interesante apariţii din 2016:

Kenko Tsurezuregusa - Însemnări din ceasuri de zăbavă (Humanitas)
Jim Fergus - Amintirea dragostei (Humanitas)
Amos Oz – Iuda (Humanitas)
Ian McEwan - Coajă de nucă (Polirom)
Akira Yoshimura – Naufragii (Humanitas fiction)
J.M.Coetzee, Arabella Kurtz - Povestea cea bună (Trei)

Monica Davidescu a ales:


Donna Tartt – Sticletele (Litera)
Carla Guelfenbein - Restul e tăcere (Litera)
Elif Shafak - Cele 40 de legi ale iubirii (Polirom)
Cesare Pavese - Meseria de a trăi
Haruki Murakam - La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (Polirom).

Dragoş Pătraru a ales:

Karl Ove Knausgard - Lupta mea – trilogie (Editura Litera)
Josepf Stiglitz - Marea Divizare (Editura Publica)
Stephen J. Dubner, Steven D. Levitt - Când să jefuieşti o bancă şi alte 131 de idei (Editura Publica)
Amos Oz – Iuda (Editura Humanitas)
Svetlana Aleksievici - Războiul nu are chip de femeie (Editura Litera)


Despre elefant.ro
elefant.ro este unul dintre cei mai mari retaileri online din România, oferind celor peste 600.000 de clienţi o gamă existinsă de produse cu livrare prin curier sau în cele peste 18 puncte de livrare din Bucureşti şi din ţară. Fondat în 2010, Elefant s-a extins recent şi în afara ţării deschizând o filiala la Chişinău, în Republica Moldova şi un magazin online local elefant.md.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: