Christian Kraht – 1979, Editura Cartier 2013, traducere Andrei Anastasescu.

Unul dintre cele mai bune romane străine citite în ultima perioadă. Cristian Kraht, asemenea lui Michel Houellebecq, este un fenomen al literaturii occidentale contemporane, cu toate că scrie mult mai succint şi mai ermetic. Atacă însă teme mari, radical, fără menajamente. Cînd a apărut romanul 1979, chiar la cîteva zile după tragicul eveniment din 11 septembrie, presa germană a vorbit despre el ca despre un „roman-avertisment“, ca despre o parabolă anti-utopică care ne anunţă „moartea Occidentului“ şi a faptului ca el va fi „înghiţit de Orient“. Să ne îndreptăm spre această cheie a lecturii? Citind romanul 1979, dincolo de povestea şi stilul pe care le-am apreciat foarte mult, am avut o senzaţie stranie: povestea care se petrece în Iran, în anul 1979, m-a trimis direct spre actualitate. În plină revoluţie, explozie socială şi mişcări de stradă cei doi eroi ai noştri, nişte tineri occidentali burghezi, trăiesc într-o ignoranţă totală faţă de lumea din jur, un Orient în plină schimbare. Sîtem chiar atît de ignoranţi cu tot ce se întîmplă în jurul nostru? În curînd promit un interviu cu Cristian Kraht care m-a impresionat. Editura Cartier anunţă o serie de autor, iar 1979 este primul roman din serie.

Costi Rogozanu – Carte de muncă, Editura Tact, 2013.

Dacă Rogozanu n-ar fi existat, el ar fi trebuit inventat urgent. Dar îl avem printre noi şi de data asta vine cu volumul Carte de muncă. Mai ştie cineva din generaţia noastă ce e aia? Ne aminteşte Rogozanu, care are cîteva calităţi rare pe la noi: este jurnalistul samurai al vremurilor noastre. Tăieturi cu mare precizie, scurte, în locurile esenţiale. Iată un exemplu: Capitalul nu s‐a relocat unde „locuia“ mâna de lucru ieftină – manualul aşa spunea, însă nu şi pentru Est. A poposit în Est doar pentru câteva bule financiare. Pentru că munca nu era destul de ieftină sau poate nu era prea „democrată“  sau poate încă avea sindicate prea puternice, ale căror manifestări din anii ’90 indicau că nu poate fi un loc prea liniştit pentru o investiţie sigură. Frica de proletariatul organizat nu trebuie spusă cu voce tare. O fi existând fuga după munca ieftină, dar în mod cert există o şi mai mare frică de proletariatul rămas acasă. Trebuie fărâmiţat, ascuns sub preş, batjocorit. Anii ’80 i‐au dat lovitura finală în Vest. În Est, anii ’90 l‐au ras de pe faţa televizoarelor şi a ziarelor. Vestul şi‐a făcut cunoscută într‐o formă feroce şi cu acoperire în retorica democraţiei garantată de piaţa liberă – deja transformată în limbaj de lemn – toleranţa minimă pentru securitatea socială. Mai departe ştim cu toţii, Estul a fost folosit pentru a pune şi mai mare presiune pe formele de rezistenţă a angajaţilor vestici. Politica s‐a cocoţat toată „la centru“, social‐democraţii visând să reinventeze antreprenoriatul, iar conservatorii dorind să găsească reţeta extragerii plusvalorii cu anestezie totală…

Florin Lăzarescu – Amorţire, Editura Polirom, 2013.

Florin Lăzărescu este un povestitor prin excelenţă. Acum cîţiva ani m-a prins la Tescani şi timp de cîteva zile mi-a povestit necontenit despre aventurile lui din satul natal. Nici într-un megapolis nu se pot întîmpla atîtea cîte se pot întîmpla în satul cu cîteva zeci de case a lui Lăzărescu. Şi asta pentru că el ştie să facă o poveste din orice detaliu aparent nesemnificativ. De data asta vine cu un roman „al tranziţiei“, în care prinde foarte bine atmosfera acestei perioade: disoluţie, degradare, precaritate, dispariţia unui orizont de sens etc. Alături de Radu Pavel Gheo cu al său Noapte bună, copii! şi Dan Sociu cu Urbancolia, Lăzărescru rămîne poate cel mai bun povestitor al veşnicei noastre tranziţii spre nicăieri.

Adrian Schiop – Soldaţii. Poveste din Ferentari, Editura Polirom, 2013.

Adrian Schiop este de departe unul dintre cei mai subapreciaţi scriitori români încă tineri. Establishment-ul nostru literar îl trece cu vederea. De ce? Este prea bun, are teme prea dure pentru a înmuia inima celor care au propovăduit ani de zile „autonomia esteticului“ şi „rezistenţa prin cultură“ sau a discipolilor acestora. Schiop e incomod, lucrează cu teme „murdare“, nu se împiedică de estetisme şi elitisme ieftine, are eroi dubioşi. El este unul din puţinii noştri scriitori care face „munca murdară“, cea „de jos“ pe care ar trebui să o facă literatura autentică. Soldaţii. Poveste din Ferentari este cea mai bună carte a lui şi probabil romanul tîrgului.

Mihai Goţiu - Afacerea Roşia Montană, Editura Tact, 2013.

Scriitorul şi jurnalistul Mihai Goţiu şi-a dedicat ultimii ani cazului Roşia Montană. El este unul din puţinii noştri jurnalişti care se dedică trup şi suflet unei cauze. O cauză pe care o studiază, o analizează şi despre care scrie nu doar texte în presă ci şi o carte. În spaţiul occidental astfel de jurnalişti nu sînt o raritate, ci ei creează adevărate tendinţe în jurnalismul de investigaţie, social, politic şi economic. La noi, din păcate, Mihai Goţiu doar defrişează o direcţie posibilă în jurnalism, iar din spate se aud voci tot mai numeroase. Să sperăm că vor apărea tot mai multe astfel de voci, pe teme diverse şi cu adevărat importante pentru noi. Deocamdată avem cartea lui Mihai Goţiu, şi dacă înainte credeam că el este jurnalistul care ştie „aproape totul despre Roşia Montană“, acum avem şi dovada.

Karl Polanyi - Marea transformare. Originile politice şi economice ale epocii noastre, Editura Tact, 2013, traducere de Ciprian Şiulea.

După cum vedeţi, Editura Tact este prezentă cu mai multe cărţi în topul meu subiectiv. Chiar dacă este o editură mică, ea este poate cea mai dinamică editură din ultimii ani. Din păcate, are încă prea puţine cărţi scrise de autori români. Dar au timp să repare această hibă. De data asta, Editura Tact vine cu o carte excepţională, clasică, pe care ar fi trebuit să o avem tradusă de mulţi, mulţi ani şi care nu trebuie să lipsească din bibliotecile noastre. Karl Polanyi ˗ Marea transformare este poate cea mai importantă traducere a acestui an şi este realizată excelent de Ciprian Şiulea.

Vintilă Mihăilescu - Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

Vintilă Mihăilescu iniţiază o nouă colecţie la editura Cartier numită Cartier anthropologic. Ne spune că vrea „să aducă antropologia publicului larg, să fie o colecţie de antropologie publică.“ Şi ca să fie clar pentru toată lumea, ce vrea să facă vine cu un exemplu: Povestea maidanezului Leuţu. Cine e Leuţul? Dar cine sîntem noi? Vintilă Mihăuilescu ne spune: „…ne ferim de ei, dar îi apărăm de hingheri, îi considerăm un pericol, dar îi hrănim dacă sînt prin preajmă, îi iubim, dar le abandonăm, la o adică, puii, îi considerăm „persoane“, dar ne adormim conştiinţa dacă sînt eutanasiaţi cum trebuie... S-ar putea vorbi astfel de o stare de disonanţă socială, care vizează o stare de contradicţie ce nu mai este doar între membrii societăţii, ci traversează (aproape) fiecare individ în parte.“
 
Zoltán Rostás, Antonio Momoc (coordonatori) - Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori, Editura Curtea Veche, 2013.

Credeţi că aţi aflat totul despre comunism? Vă înşelaţi amarnic. De data aceasta despre acea perioadă vorbesc nu specialiştii, nu anticomuniştii de serviciu, care cred că regimul comunist a produs doar Gulag, ci o categorie aparte. O categorie, care din punctul meu de vedere a înţeles mult mai bine ce înseamnă comunismul decît disidenţii sau intelectualii care „rezistau prin cultură“. Ei sînt bişniţarii, o categorie socială foarte specială. Avem şi mărturia. Recunosc că nu am deschis încă nicio carte scrisă sau coordonată de Zoltán Rostás care să mă dezamăgească.

Dumitru Crudu – Un american la Chişinău, Editura CDLP, 2013.

Un nou roman scris de unul dintre cei mai talentaţi scriitori basarabeni „post-sovietici“. Crudu e, în primul rînd, un poet, iar romanele lui dacă ar fi mai bine redactate, ar fi chiar excelente. Un american la Chişinău este însă un roman bun în care ne povesteşte „tranziţia“ anilor ’90, din punctul de vedere al „basarabeanului“ venit în „patrie“. Teaser-ul spune: „Acţiunea romanului Un american la Chişinău are loc la sfârşitul anilor ’90, în Craiova, Braşov, Bran, Piteşti, Câmpulung, Iaşi, Vaslui, Todireşti, Ungheni, Flutura, Chişinău. Personajele principale ale cărţii sunt un tânăr gazetar de la un cotidian din Braşov, basarabean de origine, Anton Şleahtiţchi, şi un american din Chicago, care ţine neapărat să ajungă la Chişinău. Cel care-l conduce, Anton Şleahtiţchi, nu o rupe deloc în engleză, iar americanul, în română. Un american la Chişinău mai e şi un roman plin cu securişti, kaghebişti, mafioţi, poeţi rataţi şi curve, în care se ciocnesc mentalităţile şi în care destinul zbuciumat al unor tineri e proiectat pe un fundal neorealist.“

Gilles Deleuze & Felix Guattari - Mii de platouri, Editura Art, 2013, traducere de Bogdan Ghiu.

O carte clasică care aşteaptă traducătorul şi editorul român de ceva vreme. În sfîrşit apare la Editura Art şi nu putea fi tradusă decît de Bogdan Ghiu, cel care a tradus aproape tot ce mişcă în filosofia franceză contemporană. Despre carte eu ce să spun? Să spună mai bine François Dosse: „După faza polemică reprezentată de Anti-Oedip, Deleuze şi Guattari publică în 1980 o carte de o bogăţie şi de o originalitate a căror explorare este departe de a se fi încheiat: Mii de platouri. Această a doua parte a proiectului Capitalism şi schizofrenie constituie, după faza critică reprezentată de Anti-Oedip, partea lui constructivă, pozitivă.“

Vladimir Beşleagă – Zbor frînt, Editura Cartier, 2013.

De ceva vreme tot spun în stînga şi în dreapta că există o „renaştere basarabeană“, care a avut loc în anii ’60, în plină perioadă sovietică, şi care se axa nu pe „elementul naţional“, veşnic reciclat în Basarabia, ci pe unul social, politic, economic şi cultural. Un fenomen fără precedent, şi care pentru prima dată a fost formulat într-un limbaj dominat de universalism şi nu de etnocentrism. Din păcate, el este total ignorat de istorici şi cercetători de tot felul. Literatura a avut şi ea rolul ei în cadrul acestui fenomen. În anii ’60 s-a afirmat ceea ce numesc „generaţia de aur a literaturii basarabene“: Aureliu Busuioc - Singur în faţa dragostei, Ion Druţă - Povara bunătăţii noastre, Vasile Vasilache - Povestea cu cocoşul roşu şi Vladimir Beşleagă - Zbor frânt. Ei au fost eroii acestei generaţii literare. Editura Cartier relansează aceste romane. La tîrg, însă, îl puteţi întîlni pe Vladimir Beşleagă, unul din cei mai fascinanţi scriitori ai acestei generaţii şi îi puteţi găsi şi cărţile. Zbor frînt e cea mai bună dintre ele.

Bogdan-Alexandru Stănecu – Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, Editura Art, 2013.

Vi-l recomand pe BAS, nu pentru că-mi este prieten sau pentru că am scris acum cîţiva ani în urmă o carte împreuna. Bogdan-Alexandru Stănecu este unul dintre cei mai buni cunoscători de literatură de tot felul de la noi şi un foarte bun critic de poezie. Este şi unul din cei mai importanţi editori, el fiind cel care face posibilă cea mai importantă colecţie de traduceri din România: Bilbioteca Polirom. De data asta el vine cu ceva deosebit: construieşte un soi de carte de „spiritism literar“ şi îl aduce din lumea de dincolo pe însuşi marele „Osea“ (Osip Mandelştam) cu care discută despre literatură, despre o literatură de foarte bună calitate.

P.S. Pauză de reclamă. Vă anunţ (fără a vă invita neapărat să o citiţi sau mai rău, să o cumpăraţi) că mi-a apărut o nouă carte numită Sînt un om de stînga. Sîntem cam puţini din aceştia în România. Pentru cei interesaţi o pot găsi la standul editurii Cartier, iar lansările vor avea loc aici şi aici.

Spor la lecturi!