Texte scandaloase

Romanul Mariei Manolescu este o reacţie la scandalurile mediatice stârnite de actele artistice provocatoare din ultimii ani. Printre acestea se numără poemul „România” al lui Marius Ianuş, sodomizările voievodale ale lui Dumitru Gorzo sau poneiul roz de la ICR New York.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată ce a publicat pe blog Cristi Hristescu, personajul de 27 de ani al romanului Mariei Manolescu:

„...Şi pentru tot timpul în care ne-a fost dor de tine, draga Mamă, noi toţi Taţii tăi iată că acum suntem toţi (prin mine) împreună şi fericiţi. Deschide-ţi larg bucile şi lasă-mă, lasă-ne să-ţi dăm tone de fericire. Tone de family adventure. Ham, ham, ham, sunt chiar eu, Ram. «Fathers should be neither seen or heard». Sunt numai o pulă invizibilă care te rupe în două, care îşi astupă gura, care te umple de copii oligofreni. «That is the only proper basis for family life». Şi după asta mă şterg de blana ei moale şi îi vărs în faţă toată punga de floricele râncede şi îl văd pe Tata cum mă vede că plec.

Fără să-i spun nimic. Fără să mă întorc. Fără să-i fac cu mâna sau să-i spun ceva memorabil. Pentru că liniştea e îngrijorătoare şi poate fi umplută cu mult prea multe lucruri care n-au nici o legătură unele cu altele, care sunt atât de diferite încât nici măcar nu rimează între ele. Sunt un Ram-ha-ham mic şi răzbunător. Muie mie. Muie tatălui meu. Muie mamei patrii. Dracula este propriul nostru sânge românesc. Care este spurcat şi blestemat. Care se suge singur şi ne suge pe noi şi pe copiii noştri în vecii vecilor. Căci ce e românesc în veci nu piere. Amin."

Supraratare & psihanaliză

Acestor fragmente de roman, presa le-a răspuns cu o igoranţă şi o ipocrizie isterice, susţinând falsa idee a defăimării patriei, a atacului artei la simbolurile naţionale, a compromiterii imaginii ţării. Invitată la televiziune, copleşită de oprobiul mediatic, din ruşine, dar şi dintr-o concepţie moral-tradiţionalistă asupra artei, Maria Hristescu s-a dezis de propriul fiu, al cărui cadavru îl ţine acum în frigider. Recunoscând în mod public că ar fi preferat să-l avorteze, mama declanşază nevroza obsesională a fiului rămas de mic orfan de tată. Psiho-textele sale macabre sunt expresia complexului patern al morţii, căruia i s-a adăugat complexul matern al rejectării (preferinţa pentru filmele porno din genul MILF fiind o fantezie perversă derivată din complexul oedipian).

În cheie freudiană, sinuciderea lui este, în acelaşi timp, autopedepsirea pentru propria „supraratare", împlinirea retroactivă a dorinţei mamei care l-a născut „datorită" ilicităţii avortului, dar şi întoarcerea împotriva sa a unei dorinţe de moarte îndreptate iniţial spre Costel, prietenul de tinereţe al tatălui său şi criticul literar care l-a trădat respingându-i textele. Acesta fiind, de fapt, şi un înlocuitor al figurii paterne. O altă interpretare a sinuciderii lui Cristi este legată şi de ideea unor vini a părinţilor: aceea de a da viaţă şi de a nu fi fericiţi, dublă vină moştenită însă de fiu, care se sinucide imediat ce află că el însuşi va fi tată. Prin sinucidere, va premedita figura tatălui absent în ideea, preluată din frază a lui Oscar Wilde (citată în engleză şi în fragmentul de mai sus), că moartea tatălui ar fi, de fapt, un cadou făcut fiului lăsat singur cu mama.

Construit minuţios şi inteligent (text în text, metanaraţiune, mici însemne grafice, liste), cu o bună amplasare a simbolurilor şi a detaliilor cheie, scris bine, cu schimbări de registru de efect, cu umor negru şi un filon absurd chiar în limbajul obscen (mama turetică este o bună găselniţă), romanul Mariei Manolescu se situează, prin substratul său psihanalitic, în proximitatea „Petrecerii cu mama" a Veronicăi A. Cara. Dacă însă acolo naraţiunea era puţin cam prea extinsă, în acest roman masa de motive psihanalitice se sprijină pe un schelet narativ destul de firav.

Ambiţios ca miză, convenţia narativă grăbeşte povestea, iar motivele se precipită din cauza unei „încărcături" psihanalitice prea grele şi care bate, poate, în prea multe direcţii făcând din personajele poveştii nişte actori într-o schemă psihologică, al căror tragism este concurat de accentele de satiră socială şi de parabolă mistică. Supraromanul Mariei Manolescu rămâne însă o surpriză şi, până acum, cartea provocatoare a anului.

Info

Ca picăturile de sânge pe linoleumul din lift (supraroman), de Maria Manolescu

Editura Cartea Românească, 2010

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările