Teodor Baconshi şi Dan-Liviu Boeriu, lectură în premieră din volumul „Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postcomunistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
teodor baconschi humanitas

Corporatistul, ecologistul, indignatul, nostalgicul sau cocalarul sunt câteva tipologii sociale analizate cu implicare de către Teodor Baconschi şi Dan-Liviu Boeriu în volumul „Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postcomunistă“, aflat în pregătire la editura Humanitas. Autorii vor citi fragmente din noul volum marţi, 10 mai, începând de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

„«Anatomia ratării» este un exerciţiu de fiziologie socială. Dialogul meu cu Dan-Liviu Boeriu se vrea o galerie de portrete ale categoriilor apărute în societeatea noastră după prăbuşirea comunismului. Nu veţi găsi aici o idilă, dar nici o apocalipsă, ci mai degrabă o privire lucid critică din care nu lipseşte gândul îndreptării unor năravuri păgubitoare. Am pus asupra fiinţei noastre comunitare lanterna unei iubiri adesea amare, dar niciodată lipsite de speranţa normalizării şi a binelui comun. Sper ca această carte să clarifice, să îndemne şi să vindece.“ – Teodor Baconschi

„Cartea noastră e un dialog între două generaţii despre ce s-a întâmplat cu societatea românească după 1989. Despre tipologiile sociale pe care le-a născut noua libertate, despre metehne vechi adaptate la noile realităţi, despre cum ne putem depăşi amorţirea şi încremenirile. Şi e totodată un volum în care se încearcă schiţarea unui diagnostic pentru etapa asta a tranziţiei româneşti care pare să nu se mai termine.“ – Dan-Liviu Boeriu.

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 10 mai, ora 18.30.

teodor baconschi humanitas
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite