Mai întîi cifre: în Franţa o carte (un roman) costă curent 21 de euro, cele care trec de 500 de pagini ajungând chiar la 27 de euro.  Cine are răbdare să aştepte, un an mai tîrziu aceeaşi carte se reeditează în format de buzunar şi costă 6-10 euro. În România formatele mari costă 8-9 euro, iar cele de buzunar 3-7 euro. 60% dintre adulţii francezi citesc cîteva cărţi pe an. O statistică din 2008 nuanţează pe categorii de sex şi număr de cărţi. 36% dintre bărbaţi ar citi pînă la 10 cărţi într-un an, iar 26% mai mult de zece. 34% dintre femei ar citi mai mult de zece titluri într-un an, iar 25% mai puţin de zece.

În 2013 faimoasa „la rentrée littéraire” din toamnă aduce în librăriile Franţei 555 de titluri noi din literatura franceză şi din lumea largă. Criza se simte: anul trecut volumul de noutăţi era de 646 de titluri.

În România statisticile spun că vînzarea de carte a scăzut, faţă de anul mănos 2008, aproape la jumătate, cu 45%. Mai mult de o treime dintre români nu cumpără cărţi. De asemenea, 22% dintre români nu citesc nicio carte şi o persoană din cinci ar citi un titlu pe an.  

Comparaţia procentelor nu este atît de prăpăstioasă precum ar părea la prima vedere. Pînă la urmă 39% dintre francezi declară că nu citesc nicio carte într-un an.

Un succes de librărie presupune în România 7000-10000 de exemplare vîndute; în Franţa vorbim despre sute de mii.

Te apucă ameţeala însă cînd compari potenţialul de circulaţie a unei cărţi în România şi în Franţa. Ce şansă are o carte, odată tipărită, să ajungă în mîinile şi sub privirile unui cititor? Tirajul mediu al unei cărţi în România este de 1500 de exemplare pe când tirajul de ponire în Franţa este de 4000-5000 de exemplare. Ce înseamnă în cifre un bestseller? Un succes de librărie presupune în România 7000-10000 de exemplare vîndute; în Franţa vorbim despre sute de mii.  

Există în Franţa 2500 de librării independente (în afara reţelei de distribuţie din marile suprafeţe precum Fnac şi supermarcheturi), la o populaţie de 65 de milioane de locuitori.

În România sunt pe ansamblul teritoriului în jur de 300 de librării la o populaţie de 20 de milioane de locuitori.

Dar reţeaua de biblioteci?

În mica localitate din zona pariziană unde locuiesc a trebuit să mă înscriu în acest an de două ori pe lista de aşteptare ca să pun mîna, la biblioteca municipală, pe două cărţi: una era Rien ne s’ oppose à la nuit de Delphine de Vigan – cronica tulburătoare a nodului de secrete şi frustrări dintr-o familie, şi a doua era volumul trei din Murakami, cu distorsiunile sale de lumi din 1Q84. La aceeaşi bibliotecă, etajul trei este destinat exclusiv copiilor. O dată pe săptămînă, şcolarii de la grădiniţă (în Franţa grădiniţa începe obligatoriu la trei ani, este considerată şcoală, integrată sistemului şcolar iar începând cu patru ani copii nu mai au voie să doarmă la prinz!), ca şi cei din ciclul primar, vin în timpul orelor de curs la bibliotecă pentru a-şi alege şi împrumuta cărţi. Ca-ntr-un fel de ritual, copiii trebuie să le schimbe apoi între ei în timpul săptămînii. Oricum, de la şapte ani, copii citesc, cu nemiluita, benzi desenate şi manga. Cei din clasa întîi şi a doua sunt invitaţi o dată pe săptămână la grădiniţe ca să le citească poveşti copiilor de 3-5 ani.

Am multe amintiri de la grădiniţa din România, dar niciodată în jurul cărţilor.

Imperiul cărţilor l-am avut însă zilnic şi la discreţie. Mama lucra la biblioteca centrală universitară din Iaşi şi-mi aducea pe tavă orice titlu. Voluptatea maximă era să mă ia cu ea la serviciu, unde mă fascina faptul că, o dată comandate, cărţile veneau din cupola Fundaţiei regale, cu un lift doar pentru ele, cît cuşca unui căţel. Apoi mă uita cu orele pe mica platformă din vîrful unei scări din lemn lustruit, între zidurile înalte şi strîmte de cărţi.

Lumea era însă atît de largă. Azi ea încape în dreptunghiul unui ecran. Românii sunt printre cei mai mari consumatori de internet din Europa.