Spectacol-lectură după ultima piesă a lui Valentin Nicolau, "Oriunde mă duc, numai de mine dau"

Spectacol-lectură după ultima piesă a lui Valentin Nicolau,

Valentin Nicolau

Marţi, 31 martie, de la ora 18:30, Editura Nemira organizează un eveniment cu totul special, în memoria dramaturgului Valentin Nicolau: un spectacol-lectură în regia lui Victor Ioan Frunză, pornind de la piesa într-un act "Oriunde mă duc, numai de mine dau".

Evenimentul care va fi urmat de lansarea volumului omonim semnat de Valentin Nicolau, apărut la Nemira în ianuarie 2015, va avea loc în grădina Cafenelei Cărtureşti, în pergola recent amenajata.
Vor citi actorii George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Alexandru Pavel, Nicoleta Hâncu şi Mihaela Velicu. Spectacolul va fi urmat de o prezentare a volumului făcută de regizorul Victor Ioan Frunză şi criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu şi Monica Andronescu.
Spectacolul va fi însoţit de o prezentare a volumului făcută de regizorul Victor Ioan Frunză şi criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu şi Monica Andronescu.

„Oriunde mă duc, numai de mine dau” este ultimul volum de dramaturgie semnat de Valentin Nicolau. Cartea, pe care n-a mai apucat s-o vadă tipărită, cuprinde trei „vise într-un act”, „Om fără om”, cu subtitlul „Oriunde mă duc numai de mine dau”, „Francezul” şi „Fotografia”, precum şi eseul „Un teatru al cunoaşterii interioare”.

De asemenea, volumul este însoţit de o prefaţă semnată de George Banu.

„Am citit această piesă şi m-am neliniştit: cum să o reprezinţi? Ea mi-a apărut ca echivalentul unui mister medieval, unde lumea în integralitatea sa era convocată – „lumea largă“ – şi complex reprezentată. Am resimţit impactul vorbelor şi forţa situaţiilor, dar, constant, pe fond de îndoială „scenică“. Cum să restitui în registrul vizibilului această viziune a lumii?”, scrie George Banu, în primele pagini ale volumului.

„Întrebarea m-a perturbat. Până când mi-am amintit convingerea a doi mari regizori, Vsevolod Meyerhold şi Antoine Vitez. Ei afirmă, ipoteză care mi-a luat mult timp pentru a o înţelege şi a o admite, că marii scriitori, nu regizorii, pun teatrul faţă în faţă cu …imposibilul! Că ei formulează pariurile extreme, că ei nu recunosc, nici nu admit teritoriul balizat, că ei invită la depăşirea frontierelor. Ei formulează întrebările, iar scena, mai târziu, încearcă şi deseori parvine să le răspundă. Acesta a fost cazul cu Claudel şi cu …atâţia alţii. Valentin se înscrie printre ei. Cât aş vrea să-şi găsească un „vizionar“ al scenei!”

Piesa cu care se deschide volumul, „Om fără om”, cu subtitlul care dă şi numele volumului „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, este o parabolă ce are la bază legenda Scăldătoarei Vitezda, acolo unde oamenii aşteaptă ca îngerul să vină să tulbure apele, pentru ca cel care se aruncă primul să fie vindecat. Valentin Nicolau transformă lumea toată într-o mare Scăldătoare Vitezda, unde fiecare aşteaptă (sau nu…) o minune: „Acţiunea se petrece în lumea largă, marele spital unde se tranzacţionează viaţa de zi cu zi, unde conştiinţa n-o mai tulbură niciun înger.”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: