Lucrarea se înscrie în linia unor preocupări deja bine conturate ale autoarei, care studiază temeinic, de mai mulţi ani, tema construcţiei doctrinare, axiologice şi ideologice a normelor musulmane şi disputele generate de diferitele interpretări particulare, fie ele în manieră conservatoare, fie în consonanţă cu abordări de tip raţionalist. Autoarea afirmă clar că problematica jurisprudenţei islamice a fost în strânsă dependenţă de acest pluralism hermeneutic şi de schismele care au fracturat comunitatea musulmană din primele sale decenii până în prezent. Ele se originează, mai întâi, în divergenţele legate de interpretarea textului coranic şi, mai apoi, în diferitele maniere de a înţelege şi pune în practică normele cele mai legitime de a trăi noua condiţie islamică, în toate aspectele ei spirituale şi terestre. Cartea autoarei reconstruieşte deci, într-o manieră detaliată, toate aceste complicate dispute, abordări hermeneutice diferenţiate şi, adesea, reciproc contestatare, practici juridice şi sociale, produse, de-a lungul secolelor, în special în interiorul lumii sunnite, dar fără să lase deoparte şi diferitele variante ale jurisprudenţei dezvoltate de celelalte curente din cadrul Islamului. Teza fundamentală a cărţii e aceea că, contrar aserţiunilor mediilor conservatoare, Sharī‘ah nu este un corpus normativ infailibil, sacru, intangibil, ci o sumă istorică a unor succesive elaborări doctrinare, împrumuturi din alte tradiţii religioase şi juridice, ajustări generate de necesitatea elitelor politice şi teologice musulmane, în primele secole ale Islamului, de a găsi soluţii practice cât mai legitime la infinita complexitate a vieţii concrete, în toate aspectele sale.

Lucrarea are două mari părţi, prima dedicată analizei procesului de constituire a jurisprudenţei islamice în perioada clasică a Islamului, în vreme ce a doua parte îşi propune să ofere o perspectivă asupra manierelor contemporane de a reinterpreta corpusul doctrinar şi juridic musulman, în direcţia unei abordări pur literaliste, normative, rigide, care este sursa diferitelor atitudini de contestare a formelor istorice ale tradiţiei musulmane şi care serveşte drept suport justificativ inclusiv pentru intrumentalizarea unei violenţe îndreptate împotriva celor consideraţi ca aflaţi în disonanţă cu această interpretare particulară a Islamului. Lucrarea detaliază cu profundă fineţe analitică etapele istorice şi doctrinare ale dezvoltării Sharī‘ah în perioada Islamului clasic: rolul central al Coranului ca principală sursă normativă în interiorul noii religii, importanţa Sunnah, adică a funcţiei paradigmatice avută de spusele şi practicile Profetului şi ale tovarăşilor săi, mai apoi toate criteriile utilizate de diferitele şcoli juridico-musulmane pentru a fundamenta validitatea juridico-teologică a noilor sisteme de jurisprudenţă elaborate de ele.

A doua parte a cărţii este dedicată tendinţelor contemporane în jurisprudenţa islamică, analizând în special elaborările doctrinare ale curentelor salafite care încearcă să reconstruiască şi să reactualizeze o idealizată (şi imaginată) realitate a Islamului primelor sale decenii, considerat ca fiind singurul interval încărcat de validitate teologică şi normativă. Lucrarea tratează inclusiv problema ideologiei ISIS, modul cum mişcarea – în linia neohanbalismului şi a altor curente salafist-jihadiste contemporane, a instrumentalizat o ortopraxie bazată pe astfel de interpretări rigide, literaliste, ce justifică inclusiv legitimarea violenţei. Tot aici, autoarea prezintă însă şi noile abordări progresiste în jurisprudenţa islamică, bazate pe valorizarea bagajului filosofic adus de modernitate, atât cea occidentală, cât şi cea aflată în linia unei tradiţii raţionaliste musulmane dezvoltate după secolul al XIX-lea, cea a mişcării reformatoare (Islah). Este de remarcat, pe întreg parcusul lucrării, atenţia acordată de autoare statutului femeii în interiorul diferitelor sisteme de jurisprudenţă islamică, temă extrem de sensibilă, discutată şi disputată, mai ales în ultimele decenii, dar adesea insuficient înţeleasă în contextul său cultural, doctrinar, social specific spaţiului musulman.  

Lucrarea autoarei este o noutate absolută în literatura ştiinţifică de la noi din ţară, de unde şi importanţa sa deosebită. Analiza este făcută printr-o lectură critică atât a corpusului textelor şi a tradiţiilor istorice, cât şi prin valorificarea extensivă a bogatei literaturi de specialitate dedicate subiectului. Având în vedere sărăcia istoriografiei autohtone privind istoria, teologia şi realităţile socio-politice din lumea musulmană, o astfel de carte este o apariţie mai mult decât salutară, atât prin tema sa, aproape total ignorată de publicul din România, cât şi prin înalta calitate a conţinutului şi a formulei narative. Ca urmare, consider că editarea sa aduce un beneficiu important pentru comunitatea academică şi ştiinţifică de la noi din ţară, care are astfel ocazia de a se informa cât mai extensiv în legătură cu complexa lume musulmană. De asemenea, cartea este un instrument extrem de util şi pentru publicul larg, pentru că acesta găseşte aici o sursă competentă de explicare a unor mentalităţi şi comportamente ce suscită, astăzi, deopotrivă un interes mediatic imens dar şi foarte multe incomprehensiuni.

Cronică realizată de Lect. Univ. Dr. Marius Lazăr,

Director executiv, Centrul de Studii asupra Orientului Mijlociu şi a Mediteranei,
Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca