Corneliu Coposu a făcut politică activă, “la dreapta lui Maniu”, până la arestarea sa şi a preşedintelui PNŢ, în 1947. În 1948, întâmplarea a făcut ca Iuliu Maniu să fie deţinut în temuta închisoare bucureşteană Malmaison în celula cu nr. 3. În celula cu nr. 2 era încarcerat fostul său secretar personal, iar, mai apoi, secretar politic, Corneliu Coposu. La un moment dat, un gardian ceva mai milos a încălcat regulile stricte ale închisorii şi le-a permis celor doi să se vadă pentru câteva minute. Bătrânul lider ţărănist i-a cerut cu acea ocazie mai tânărului său tovarăş de idei, de luptă şi, acum, de detenţie două lucruri. Să nu lase partidul să moară şi să facă astfel încât osemintele lui Nicolae Titulescu să fie aduse în ţară. În lungul şi consistentul interviu ce constituie substanţa cărţii Corneliu Coposu Confesiuni. Convorbiri cu Doina Alexandru, reeditată cu câteva luni în urmă la editura bucureşteană Vremea, jurnalista de la Europa liberă observa: V-aţi începlinit misiunea. Răspunsul Seniorului a fost unul scurt şi de o modestie exemplară: Am încercat.

E evident că povestea vieţii personale a lui Corneliu Coposu este una tragică. La scurtă vreme după ce a fost pus în libertate şi după ce şi soţia lui, Arlette, închisă pentru vini inventate de regimul comunist, a fost la rându-i eliberată, verdictul medicilor a fost nemilos, iar deznodământul a intervenit cu repeziciune. Arlette Coposu a murit în urma unui cancer generalizat. Din 1964 şi până la pensionare, din voinţa autorităţilor, dar şi din dorinţă proprie, ca urmare dar şi ca enunţare a principiului constant  de a a refuza să-şi negocieze şi să-şi comercializeze convingerile, Corneliu Coposu şi-a câştigat existenţa în servicii mult sub calificarea sa de jurist. Până la căderea comunismului, a avut parte de o libertate intens, riguros supravegheată de Securitate. Se ştia urmărit, dar aceasta nu l-a împiedicat să facă astfel încât, în condiţiile vitrege de atunci, să se străduiască din răsputeri pentru a-şi îndeplini promisiunea făcută lui Iuliu Maniu. A păstrat legătura cu foştii lideri încă în viaţă ai PNŢ, a scris scrisori, unele adresate postului de radio Europa liberă, în care nu contenea să afirme supravieţuirea PNŢ, dar şi convingerea că veşnicia nu e o trăsătură a comunismului pentru simplul motiv că acesta este o creaţie artificială. La 8 ianuarie 1990 Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat a fost reînfiinţat legal, iar Corneliu Coposu era primul lui preşedinte post-decembrist. A continuat să fie urmărit, persecutat, sistematic discreditat, calomniat de cei ce au acaparat puterea în seara lui 22 decembrie 1989, care nu i-au permis să apară la Televiziunea Română zisă liberă în zilele Revoluţiei, de FSN, de mulţimea partidelor satelite şi de presa aservită acestora, de serviciile secrete controlate de noii lideri politici ai ţării. În nenumărate rânduri, integritatea fizică, chiar viaţa i-au fost puse în pericol. Nu şi-a abandonat nici o clipă nici crezul politic, nici ceea ce se numeşte azi “proiectul de ţară.” A crezut în Convenţia Democratică, chiar şi după eşecul acesteia în alegerile din 1992. Moartea sa, în noiembrie 1995, a fost preţul plătit de Senior pentru victoria Convenţiei şi a candidatului său la preşedinţie în 1996. Dispariţia fizică a lui Corneliu Coposu nu a însemnat nicidecum şi dispariţia sa, ca instanţă morală, politică, civică, din viaţa românilor şi a României.

Am avut de curând revelaţia faptului că Seniorul îi reprezintă încă pe cei sistematic nereprezentaţi în viaţa politică românească, cei care cred că nu au cui oferi încrederea, cei retractili şi buni, acuzatori prin tăcere şi refuzul de a ieşi în frunte; pe cei care se simt străini în ţara lor, luând drumul pribegiei, pe intelectualii de elită care au devenit ţinta predilectă a deriziunii şi injuriilor, fiind agresaţi la propriu- scria Doina Alexandru cu ocazia apariţiei ediţiei a doua a Convorbirilor sale cu Corneliu Coposu.

Cartea Seniorul Corneliu Coposu, avându-i drept editori pe Cristian Fulger şi pe Tudor Călin Zarojanu, recent apărută la editura Humanitas, mi se pare înainte de orice o mărturie a feluritelor reprezentări în contemporaneitatea noastră a figurii de acum legendare a Seniorului. O figură pe care, din păcate, cei mai mulţi dintre noi, am descoperit-o târziu, dar îmi place să cred că nu şi tardiv. O figură de o complexitate uluitoare, figura unei mari pesonalităţi politice, oricând comparabilă cu aceea a unui De Gaulle sau Konrad Adenauer. “Când aud cuvintele Noi n-am avut un Havel- scrie Vladimir Tismăneanu în studiul Corneliu Coposu- liderul moral al României,studiu inserat în volum- mă întreb cum este posibil să uităm că noi l-am avut pe Corneliu Coposu.”

Despre cine a fost, dar şi despre cine şi ce ar fi putut fi Corneliu Coposu într-o situaţie mai prielnică nu doar lui, ci ,în primul rând, României şi românilor, despre ce a făcut Corneliu Coposu spre a îmblânzi vrăjmăşiile timpului dă seama cartea de la care au pornit însemnările mele de azi. O face în mai bine de 350 de pagini organizate de cei editori în două părţi. Prima e intitulată Amintiri, cea de-a doua Viaţa lui Corneliu Coposu. Sunt însă necesare câteva observaţii.
Cea dintâi ar fi că prima parte e mai mult decât o suită de evocări, mai mult sau mai puţin duioase. Nu şi lacrimogene. Demnitatea lui Corneliu Coposu, mereu menţionată, ar fi fost în contradicţie cu lacrimogenul şi parastasul de convenienţă. Nu-i vorbă, ne e dat să citim şi texte de evocare, dar de bună calitate, unele chiar foarte bine scrise. Nici nu se putea să fie altfel de vreme ce ele poartă semnături ilustre. Le menţionez pe cele ale Anei Blandiana, Doinei Cornea, Doinei Alexandru, Liviu Hagea, Romulus Rusan, Nicolae Noica, Ioan-Andrei Gherasim.

Această parte a cărţii conţine însă- şi aici fac a doua observaţie- şi studii ştiinţifice în toată legea. Iată câteva dintre ele: Corneliu Coposu, liderul moral al României de Vladimir Tismăneanu. Activitatea politică a lui Corneliu Coposu pe plan extern de Marin Pop. Mitul părintelui fondator al democraţiei post-comuniste de Dan Pavel. Viziunea lui Corneliu Coposu despre dezvoltarea economică a României de Bogdan Georgescu şi Matei Gheboianu. N. Carandino şi Corneliu Coposu la Dreptatea de Paul Lăzărescu. Şi, fireşte, excepţionalul Capriciile adoraţiei de H. R. Patapievici.

Cea de-a doua secvenţă a volumului e scrisă de Tudor Călin Zarojanu, e o reeditare, se cheamă Viaţa lui Corneliu Coposu şi e impresionantă prin calitatea şi minuţia redactării. Respectiva secvenţă un fel de istorie a României în date, dar, mai presus de toate un argument, o “dovadă premeptorie”, cum spun juriştii, asupra intimei, fundamentalei legături dintre Corneliu Coposu şi ţara în care s-a născut, a trăit şi care, prin liderii săi temporari şi abuzivi, nu i-a îngăduit să trăiască cu adevărat. Documentele găsite în arhivele Securităţii şi scoase pentru prima dată la lumină de Tudor Călin Zarojanu sunt mai mult decât relevante. Şi revelatorii deopotrivă.

Cristian Fulger şi Tudor Călin Zarojanu (editori) - SENIORUL CORNELIU COPOSU, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014