Scurtă recenzie a cărţii „Nucleul. Enigma spionajului românesc“, volumul 1. Interviu cu scriitorul Victor Niţă

Romanul este dedicat tuturor "luptătorilor din umbră, ofiţerilor de informaţii, fantomelor, care cu preţul vieţii au apărat şi continuă să apere ţara noastră, România". Cu toate acestea, publicul-ţintă vizat de către autor este mult mai extins: cartea se înscrie într-o serie de publicaţii similare prin care se doreşte îmbogăţirea culturii de securitate, în special în rândul generaţiei tinere.

Un element care face acest roman deosebit de captivant este raportul dintre ficţiune şi realitate. Această incertitudine, instalată chiar din primele pagini, te determină să îl citeşti pe nerăsuflate. Dacă lectura unei cărţi te face să te opreşti în multe momente, pentru a reflecta, înseamnă că autorul şi-a atins scopul. Aceeaşi sezaţie o trăieşte şi bătrânul colonel de contrainformaţii militare, căruia misteriosul autor îi oferă pentru studiu manuscrisul ce conţinea povestea Nucleului. Romanul debutează cu gândurile ofiţerului în rezervă despre meseria de spion, una care nu oferă nicio satisfacţie socială, deşi oamenii care au dus această luptă din umbră au influenţat nu de puţine ori cursul istoriei. 

Pentru publicarea lucrării „Războiul tăcut. Introducere în universul informaţiilor secrete" (1991), un adevărat manual de spionaj (sau „abecedarul ideal pentru activitatea de informaţii", cum îl numeşte Elliot A. Cohen, profesor de studii strategice), autorii americani Abram N. Shulsky şi Gary J. Schmitt au avut nevoie de aprobarea CIA, care s-a asigurat că în carte nu se vor regăsi informaţii strict secrete. Un roman, considerat a fi de ficţiune, poate reprezenta un mod de a evita aceste oprelişti. 

Începând cu anii '70, se remarcă o creştere a interesului şi curiozităţii publicului larg privind funcţionarea serviciilor secrete. În acest context, au apărut tot mai multe lucrări de profil. Pe viitor, se urmăreşte încurajarea dezbaterii publice, însoţită în acelaşi timp de o demistificare a domeniului informaţiilor secrete. În opinia autorilor „Războiului tăcut", serviciile de informaţii pot deveni chiar nişte „grupuri consultative de experţi". Intelligence-ul modern se va putea încadra în categoria ştiinţelor sociale, în condiţiile in care acesta furnizează informaţii referitoare la aspectele importante care conturează direcţia în care se îndreapă un stat- mişcări sociale, politice, economice, demografice sau tehnologice. Dar pentru aceasta, o condiţie importantă este rezolvarea problemelor ce ţin de relaţia dificilă pe care serviciile de informaţii o au cu conducerea politică, problemă ridicată şi de scriitorul Victor Niţă, care a avut deosebita amabilitate de a îmi răspunde la câteva întrebări.

În acel dialog avut cu ofiţerul rezervist, redat în debutul romanului, autorul afirmă că povestea Nucleului este rezultatul unor „simple plăsmuiri ale imaginaţiei, coroborate cu fapte istorice". Cu toate acestea, bătrânul colonel este de părere că „tipul ăsta ştia ceva, de undeva". Un dialog ce conferă o undă de mister asupra faptelor ce vor fi relatate în următoarele pagini, sporind interesul cititorului. 

Pe scurt, povestea începe cu evocarea perioadei Siguranţei fondate de către Mihail Moruzov, care a hotărât crearea unei structuri speciale de spionaj, independentă de orice control politic. O structură în care erau primiţi doar ofiţerii de elită şi care avea ca scop penetrarea serviciilor secrete străine, dar mai ales a mişcărilor extremiste din exterior, ce puteau reprezenta un pericol pentru statalitatea României. Un fapt confirmat de documentele istorice, după cum arătam într-un articol anterior- serviciile secrete româneşti au anticipat evenimentele din vara anului 1940.

După asasinarea lui Moruzov (26/27 noiembrie 1940), această structură şi-a continuat activitatea, dar neoficial, rezistând până în zilele noastre. Longevitatea Nucleului, care a supravieţuit tuturor schimbărilor de regim politic produse de-a lungul secolului XX în România, este elementul suprinzător şi greu de crezut al romanului lui Victor Niţă, dar care îl face extrem de interesant pentru cititorul pasionat de domeniul informaţiilor. O perioadă în care România a fost mai mereu confruntată cu ameninţări venite din exterior. Am răspuns acestor ameninţări prin crearea unor structuri de spionaj de o înaltă calitate, care să compenseze inferioritatea militară şi incompetenţa politicienilor. 

Începutul secolului XXI oferă Nucleului o provocare majoră - războiul de pe frontul invizibil cu stăpânii din umbră- „un adversar care desenează pe harta lumii, face războaie, revoluţii, dă jos guverne, întregul palmares de şefi de state fiind marionetele lor". Dacă nici acest fapt nu trezeşte interesul pentru cartea „Nucleul. Enigma spionajului românesc", voi propune următorul exerciţiu de imaginaţie: să ne gândim la posibilitatea existenţei unei alianţe internaţionale de informaţii, una paralelă cu alianţele oficiale, alcătuită doar din militarii de calitate, cei care şi-au păstrat integritatea şi profesionalismul. Ei sunt ofiţerii nemulţumiţi de politica aplicată la nivel mondial, după momentul 11 septembrie 2001. 

De-a lungul timpului au existat două tipuri de militari: unii care şi-au trădat idealurile şi alţii care s-au luptat pentru ele

Un alt motiv pentru care recomand cu încredere romanul lui Victor Niţă este descrierea profesionistă a funcţionării unei structuri de informaţii- organizarea, modul de recrutare a agenţilor, testarea şi verificarea „sănătăţii operative a agentului" (interesant concept!), compartimentarea muncii operative într-un serviciu secret, aspecte privind culegerea de informaţii. 

INTERVIU CU SCRIITORUL VICTOR NIŢĂ

1.Pentru cititorii Adevărul.ro, câteva lucruri despre dumneavoastră şi despre experienţa trăită în războiul din Irak.

Sunt o persoana simplă, născută într-un mic sat oltenesc, nu departe de Craiova, şi nici de Brâncuşi, într-o perioadă în care România, la nivel politico-militar, se găsea într-un adevărat proces de limpezire a apelor tulburi si de redobândire a statutului de stat independent, lipsit de prezenţa consilierilor sovietici. Dorinţa de a cunoaşte cât mai mult cu putinţă, curiozitatea şi spiritul meu aventurier, m-au determinat, încă din copilărie, să citesc cât mai mult. Îmi aduc aminte de reacţia pe care am avut-o atunci cand am vazut pentru prima dată cum arăta o biblioteca. A fost chimie perfectă. Asta se întampla în perioada in care România era încă sub influenţa estului comunist, iar cărţile bune nu erau uşor de găsit. Mai tarziu i-am descoperit pe cei care m-au inspirat prin cărtile lor fascinante. Atât Haralamb Zincă, cât şi Paul Carpen, au produs, prin carţile domniilor lor, o puternică impresie asupra minţii mele, aşa încât am început serios să mă gândesc la „lumea scrisului”. Ambii au scris pentru Editura militară, şi cred că ambii au avut legături puternice, de natură practică, cu lumea spionajului romanesc, şi nu numai…

Legat de experienţa din Irak, pot spune că am fost printre cei norocoşi, doarece am avut privilegiul de a lucra într-un contract al Departamentului de Stat al SUA, făcând parte din echipele de protecţie (Personal Security Detail). Responsabilitatea noastră era aceea de a proteja persoanele importante (VIP), din diferitele departamente ale Guvernului American, şi nu numai. Din păcate, fiind într-o zonă de război, într-o perioadă în care Irak-ul era considerat ca fiind cel mai „fierbinte” loc de pe planetă, am avut şi pierderi de vieţi omeneşti, iar intervenţiile, ca şi operator in cadrul Forţelor de Reacţie Rapidă (QRF), îmi sunt încă proaspete în minte...

2.În cartea dumneavoastră, comandantul de unitate Adrian Costescu îi solicită tânărului ofiţer Radu Godeanu opinia despre conflictul din Orientul Mijlociu.  Ne-aţi putea oferi o părere, ca civil sau ca miltar, despre războiul american contra terorismului?

Tânărul ofiţer, Radu Godeanu, oferă un răspuns plin de intrebări… El nu face altceva decât să citeze din cartea „Cercetare, Informatii si Spionaj” a dlui Comandor (R) Mihai Axante, dar şi să lase loc la o profundă şi personală căutare a răspunsurilor de această natură. Adică, cu alte cuvinte, ca şi ofiţer de operaţii speciale sau informaţii, ori simplu cetăţean, să nu fii niciodată mulţumit doar cu răspunsurile pe care alţii le oferă. Fie ei români sau nu. Există un risc major, la care diferiţi analişti nu se gândesc. Înţelegerea marilor evenimente, de natură politică, militară, economică, etc., din istoria României, sau a planetei, nu se poate realiza doar citind ceea ce au spus alţii. Trebuie încurajată cercetarea serioasă, de natură personala, multi-disciplinară, iar în cadrul departamentelor de analiză trebuie să se ţina cont că de-a lungul istoriei au existat, şi încă există, factori de risc, de care foarte mulţi nu au habar. În volumul 2 al cărţii „Nucleul” voi dezvolta mai mult acest aspect al „factorilor de risc”, de natură non-convenţională, deoarece „paravanele” sub care au luat fiinţă, s-au dezvoltat şi au acţionat, sunt de natură non-convenţională… Din fericire, am găsit o prezentare, facută de veteranii din Serviciile de Informaţii ale României, in revista „Vitralii – Lumini şi Umbre”, cu privire la acest tip de inamic. Deasemenea, colonelul (R) Vasile D. Fulger, in cartea domniei sale, „Spioni in Sutană”, abordeaza acest sensibil subiect al spionajului cu paravan de natură „spirituală”.

Acum, revenind la intrebarea dvs, legată de războiul contra terorismului, condus de SUA, nu pot decât să spun că, la o prima analiză, pare justificat, iar crimele comise, de noua grupare terorista ISIS, în Siria si Irak, nu fac altceva decât să întărească convingerea fiecăruia, că suntem pe drumul cel bun, şi că deciziile luate sunt corecte.

Nimeni nu poate sta nepăsător în faţa unui inamic care ameninţă să distrugă tot ceea ce este în afara Islamului. Există prognoze care arată că atât în Europa dar şi în SUA, nu departe in viitor, populaţia majoritară va fi cea de natură Islamică. Prin anii '50, ai sec.XX, lumea Oslamului număra undeva la 350 de milioane de oameni, iar astăzi numără undeva la 1.6 miliarde. O adevarată explozie care îngrijorează lumea Vestului. De ce există această explozie? Strategia militară, pe termen lung, elaborată de Muhammad, liderul şi “profetul” Islamului, este responsabilă pentru situaţia de astăzi…

Eu, ca şi scriitor debutant, recomand celor care au atribuţii în domeniul analizei, dar şi oamenilor simplii, interesaţi de lectură şi analiză, o mai atenta cîutare, în istorie, a cauzelor care au dus la apariţia Islamului, ca şi religie, in sec. VII, o mai atentă analiză a cauzelor războaielor (cruciadelor) dintre Islam si creştinismul de natură papală, din sec. X - XI, şi o atentă căutare a cauzelor de astăzi, care au determinat întreaga planetă, după 9/11 în SUA, să se alieze împotriva unui inamic care cu ajutorul a două avioane, deturnate, a pus la pământ două turnuri construite de crema inginerilor din domeniu… Aţa albă, din această “cusătură”, i-au facut pe mulţi să creadă că adevărata miză, a războiului cu terorismul, poate avea şi alte interese, de care noi spectatorii, obişnuiti cu superficialul, nu avem habar…

3. În legătură cu subiectul principal al romanului "Nucleul. Enigma spionajului românesc", ce aveţi să le transmiteţi celor care consideră, pe nedrept, cartea dumneavoastră ca fiind una exclusiv de ficţiune?

Dacă lumea analiştilor are în compunere cele două categorii de oameni, cei care caută să vadă dincolo de cuvinte, comunicate si acţiuni, si cei care caută lumea analizei doar pentru a se mândri ca aparţin unui “grup select” din intelligence-ul privat sau de stat, tot la fel stau lucrurile şi în lumea celor care indrăgesc lectura. Unii cititori sunt mai atenţi decât altii, iar motivele pentru care oamenii citesc, pot fi de asemenea diferite. 

Veţi cunoaste adevărul, şi adevărul vă va face liberi

Cunoaşterea este condiţia esenţială pentru ca o persoană, sau o,naţiune, sa fie puternice şi libere. Fiecare stat are nevoie de cunoaştere, de analiză, de informaţii, şi acţiune inteligentă, iar dacă vorbim strict de sfera spionajului, atunci pot afirma cu tărie că fiecare stat are nevoie de servicii puternice de informaţii, de ofiţeri de informaţii de calitate (nu superficialii în uniformă militară). Acestea sunt motivele care m-au facut sa spun că “prosperitatea unei naţiuni este strâns legată de calitatea serviciilor de informaţii.” Cine citeşte cărţile dlui Cristian Troncotă, înţelege de ce România, în perioada interbelică, a fost una prosperă. SSI-ul condus de Mihail Moruzov, a fost adevaratul “actor” implicat in acest sensibil proces de păstrare a unor raporturi inteligente cu naţiunile puternice ale planetei, prin serviciile lor de informaţii, dar şi responsabil de bunăstarea României, întelegând că informaţia, prin valoarea ei incontestabilă, trebuie în primul rând să serveasca propriei naţiuni, in slujba căreia te-ai pus atunci când ai ales să fi ofiţer de informaţii, jurând credinţă patriei mamă…

Cartea mea, este una din categoria celor care încearcă să aducă recunoştinţă “fantomelor” din enigmatica lume a spionajului românesc, şi nu numai, dar şi una care vrea să aducă suficientă înţelegere şi motivaţie celor care vor prelua “ştafeta” din “mâinile bătrâne” ale celor care au luptat, suficient, pe frontul invizibil al spionajului.

“Siguranţa naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe…Cetăţenii români, ca expresie a fidelităţii lor faţă de ţară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranţei naţionale.” 

                             (Legea 51/ 1991 privind siguranţa naţională a României)

4. Există un pasaj din finalul romanului care mi-a atras atenţia în mod deosebit, şi aş vrea să ne spuneţi câteva lucruri pe marginea acestuia. Cât de mult sunt respectate aceste condiţii în prezent?

"Dacă informaţia înseamnă putere, atunci România trebuie să folosească această putere în interesul propriilor cetăţeni. [..] Cooperarea cu celelalte state ale lumii ar trebuie să aibă la bază respectul reciproc."

Totul pleacă de la calitatea ofiţerilor de informaţii, cei care compun serviciul respectiv. Din păcate, amestecul politicului in sfera informaţiilor, nu a făcut decât să strice ceea ce alţii au construit.

Cu puţin timp in urmă, am avut privilegiul să discut cu un general al Apărării ţării noastre, implicat adânc în “lumea umbrelor”… Motivul pentru care unii profesionişti din spionajul românesc pleacă spre lumea privată a informaţiilor, este exact cel pe care l-am spus. Nu mai suportă sa vadă cum multi dintre politrucii României postdecembriste trec cu vinovată indiferenţă peste informaţii valoroase, pe care ei, ofiţerii de informaţii, le furnizează unui decident politic bolnav. Pe bună dreptate se intreabă dacă mai are sens să îşi facă treaba, atâta timp cât decidentul politic se comportă “ciudat”… Poate, gândesc ei, ofiţerii de informaţii, ne vom întoarce atunci când politrucii, scârbiti de ei înşişi, vor înceta să mai existe, iar apele vor redeveni limpezi…

Niciodată sistemul militar, cu mici excepţii, nu a făcut casă bună cu politicul.

Lipsa coloanei vertebrale din corpul decidentului politic românesc este cea care, la masa tratativelor, i-a facut până şi pe partenerii noştrii străini să se mire de uşurinţa cu care, cei mai multi dintre politrucii “revoluţionari”, îsi vând ţara. Prin urmare, cooperarea, având la bază respectul reciproc, nu poate avea loc cu decidenti politici corupţi, si ingrijoraţi, pentru ziua de mâine, pentru că nu stiu daca ea, ziua de mâine, le va aduce un nou mandat electoral, sau unul penal…

5. În final, am dori să ne spuneţi câteva cuvinte despre viitorul proiectului "Nucleul".  Am înţeles că doriţi să tipăriţi primul volum într-o nouă ediţie. Despre volumul II, aşteptat cu nerăbdare de către mulţi cititori, ce ne puteţi spune?

Proiectul “Nucleul” este cu adevărat un proiect intelligent. Dacă ţări precum Marea Britanie sau SUA, au grijă ca prin cărţile şi filmele lor să aducă un James Bond sau un Bourne, de ce nu ar fi potrivit ca şi România să aducă un Radu Godeanu, ofiţer al “Nucleului”, in atenţia tuturor? Desigur, nu vreau să spun prin asta că “Nucleul” nostru este (doar) ficţiune… Atâta timp cât eroii Marii Britanii, sau eroii SUA, îşi au corespondent în realitate, de ce nu ar avea şi “Nucleul” la fel?

Cititorul atent al istoriei spionajului românesc, va înţelege că România nu a dus, şi nu duce lipsă nici în prezent de adevăraţi profesionişti în domeniu, cu o viziune largă şi cu bătaie lungă…“Căile spionajului sunt întortocheate precum căile Domnului!!!"

Aflat in SUA, am de gând ca "Nucleul. Enigma spionajului românesc" sa îşi facă loc şi aici, în Statele Unite ale Americi, în special astăzi, când, se pare că adevaraţii profesionişti din lumea intelligence-ului au nevoie de o adevarată unitate, deoarece, pe de o parte, s-au saturăt sa fie manipulaţi de un decident politic corupt şi bolnav, iar pe de altă parte, sa facă front comun in faţa unui inamic real, inteligent ascuns sub diferite paravane, şi cu activitate masurată în secole…

Cu siguranţă doresc ca “Nucleul” să fie tipărit într-o nouă ediţie, o editură noua şi serioasă, o copertă nouă, pe masură.Despre volumul II, pot spune că încă se află în lucru. Pentru cei care indrăgesc domeniul, le pot spune că aşteptarea merită.

Iar la final, pentru o mai bună înţelegere a domeniului, dar şi pentru încurajarea celor tineri, în special, vreau sa îl reintroduc pe Mihail Moruzov care, într-o şedinţă de iniţiere între patru ochi, îi spunea unui ofiţer talentat: "Politica o fac guvernele... Noi, ofiţerii de informaţii, trebuie să ştim tot atâta politică cât criminalistică sau drept internaţional. Noi slujim interesele statului. Guvernele se succed. Şefii de guverne la fel. Noi, însă, tehnicienii, cei care suntem obligaţi să renunţăm la opţiuni politice, rămânem de veghe la posturile noastre. Asigurăm continuitatea în apărarea unui front invizibil...” Iar Paul Carpen ne oferă o înţelegere mai clară a ofiţerului de informaţii: "Spionii sunt oameni care îşi iubesc ţara până la uitarea de sine, oameni care... au mers spre locul de execuţie cu inima impăcată, constienţi că sacrificiul lor personal salvase mii de alte vieţi, oameni care sunt capabili sa treacă cu bine peste momente de încordare in care 99 la suta dintre cei care au alte meserii ar claca; oameni care sunt buni specialişti şi în profesiunea lor de „acoperire” – buni ziarişti, buni ingineri, buni economişti; oameni care au un coeficient de inteligenţă cu mult peste media generală..."