”Mii. Mii de şoapte. În fiecare secundă, neobosite, de năstăvilit. Ca o apă. Ori ca un popor de greieri ce aleg să cânte în acelaşi timp. Mii. De câte ori nu-şi acoperise Haiganu urechile urlând, poruncind ori împlorând să se facă linişte?! De câte ori nu aşteptase Haiganu un răspuns la întrebările pe care le arunca dincolo, în mijlocul fluviului de şoapte [....]?! Dar [...]”
 

Acestea sunt câteva fragmente din romanul “Haiganu. Fluviul Şoaptelor” semnat de Marian Coman. Volumul este prima carte publicată de HAC!BD, editura care a readus în faţa cititorilor fenomenul benzilor desenate prin revistele HAC! (Harap Alb continuă) şi TFB (Tinereţe fără bătrâneţe). Lansarea romanului a avut loc sâmbătă, 21 noiembrie, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus desfăşurat în Bucureşti, la Romexpo.

Cred că trebuie menţionat un lucru mai puţin întâlnit pe piaţa de carte din România şi anume faptul că ”Fluviul Şoaptelor” va fi prezentat cititorilor din peste 20 de oraşe din ţară, în cadrul unui turneu de promovare pe care Marian Coman l-a început odată cu lansarea de la Gaudeamus şi îl va încheia pe 18 decembrie 2015, la Constanţa.

Cine este Haiganu şi cât se aseamănă el cu eroii basmelor copilăriei noastre? Cine suntem noi, cei care îl urmăm pe Haiganu în roman? Acestea sunt câteva întrebări cu care încep să sorb din ”Fluviul Şoaptelor”, dar şi pe care i le-am adresat autorului cu ocazia lansării.

Haiganu este rezultatul unei metamorfoze. El îşi are rădăcinile în personajul Ochilă din povestea lui Harap Alb, însă refăcut într-un univers fantasy şi altoit cu structuri istorice şi mitologice locale. Cei foarte atenţi vor găsi urme din din basmele copilăriei, e adevărat. Însă dacă despre poveştile pentru micuţi am putea spune că au forma perfectă a unui ou, romanul meu este dinozaurul ieşit dinăuntru. După mai bine de o sută de ani de la textul lui Creangă, monstrul s-a hrănit cu povestea, a spart coaja iar acum îşi trăieştea propria sa viaţă, într-o nouă formă. Da, eroii din basmele copilăriei sunt acolo, dar transformaţi şi aproape de nerecunoscut, expuşi pentru un public matur şi inteligent”. (Marian Coman, Noiembrie 2015, Bucureşti)

Fie ca cei care tac să parcurgă Fluviul cu mii şi mii de şoapte!