Scriitorul Gabriel Garcia Marquez a fost spitalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul de origine columbiană Gabriel Garcia Marquez, câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură, a fost internat joi într-un spital din Mexico City din motive nespecificate, au anunţat reprezentanţii ministerului Sănătăţii din ţara latină, citaţi de AFP.

Gabriel Garcia Marquez a fost internat într-un spital din Mexic joi, au declarat, pentru Reuters, doi oficiali ai Ministerului Sănătăţii din Mexic, sub condiţia anonimatului.

Scriitorul de origine columbiană, în vârstă de 87 de ani, locuieşte în Mexic. Presa locală susţine că acesta ar suferi de pneumonie, însă oficialii Ministerului Sănătăţii au refuzat să ofere informaţii despre starea sa de sănătate, la cererea expresă a familiei, potrivit „The Guardian”.

„Familia ne-a rugat să nu facem publice informaţii despre starea lui de sănătate”, a declarat unul din reprezentanţii unităţii unde a fost internat scriitorul pentru AFP. Fratele lui Marquez, Jamie Marquez, a declarat în iulie 2012 că autorul columbian suferă de demenţă şi nu mai scrie.

„Pacientul a răspuns bine la tratament. De îndată ce îşi va finaliza antibioticele va avea loc o evaluare privind externarea sa”, au adăugat reprezentanţii medicali, citaţi de „The Guardian”. Fiul scriitorului, Gonzalo, s-a declarat optimist în ceea ce priveşte tratamentul tatălui său şi speră ca acesta să părăsească unitatea medicală la începutul săptămânii viitoare.

Gabriel Garcia Marquez a primit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982, recunoaştere venind în mare parte pentru capodopera sa,  „Un veac de singurătate”. În acel moment, scriitorul columbian era cel de-al al patrulea scriitor latino-american care a primit acest premiu. Fiind considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului al XX-lea.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite