Scriitorul Varujan Vosganian lansează „Copiii războiului“, la Gaudeamus

Scriitorul Varujan Vosganian lansează „Copiii războiului“, la Gaudeamus

Varujan Vosganian,în studioul Adevărul Live                                        FOTOGRAFII: Eduard Enea

Un nou roman de Varujan Vosganian, „Copiii războiului“, ediţie cartonată, un roman care reconstituie istoria Romaniei de la Al Doilea Război Mondial până la începutul anilor 2000. „Copiii războiului“ va fi lansat la standul editurii duminică, 20 noiembrie, de la ora 12.00.

Urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

 
O scrisoare cu un mesaj pe cât de surprinzător, pe atât de tulburător redeschide pentru Matei Visarion traumele trecutului. Un pelerinaj în sine însuşi – în care victimele şi călăii, nesăbuinţa şi înţelepciunea, misterul şi confesiunea, nostalgiile şi speranţele se amestecă într-o succesiune de întâmplări care ţine atenţia cititorului trează până la ultima pagină – sugerează că ranile, dacă nu se redeschid, nu se pot cu adevărat vindeca.
 
Amploarea acţiunii şi varietatea personajelor, acoperind întreaga perioadă a României postbelice, fac ca fiecare cititor să se regăsească, într-un fel sau altul, printre personajele cărtii, prin situaţiile în care ele sunt puse să acţioneze ori prin constatările lor, pe rând amare şi hazlii. Romanul aduce, prin forţa de expresie a literaturii, o completare necesară istoriei ambigue, controversate şi, în orice caz, nepovestite până la capăt a comunismului şi postcomunismului românesc.

Aceasta poveste adevarată despre copiii razboiului pune în fata eroilor cărţii opţiunea fundamentală a condiţiei umane, cea dintre uitare, răzbunare şi iertare, lasându-l pe fiecare dintre ei să aleagă şi îndemnându-i pe cei care parcurg aceste pagini să aibă, la rândul lor, curajul propriei opţiuni.
 
FRAGMENT
 
Camionul făcu drumul înapoi în mai puţin de treizeci de minute. Opriră în faţa lagărului. În turn erau acum soldaţi americani, reflectoarele lagărului brăzdau iarăşi câmpia. Peste gropile încă dezgolite, luminile reflectoarelor, cu umbrele care săltau odată cu ele, făceau ca trupurile să pară că se mişcă, de parcă îşi făceau loc unele în altele, dezmorţindu-se. Soldatul coborî şi fu îndrumat spre intrarea lagărului. Se iveau zorii, hangarele încă întunecate îşi începeau mărturisirile, cei care rămăseseră în ţarcul zăbrelit primiseră pături şi dormeau, strânşi unii în alţii, aşa cum se obişnuiseră. „Aici sunt ai tăi“, zise ofiţerul american, arătându-i poarta deschisă a ţarcului. Deţinutul împuşcat la amiază fusese luat de acolo şi îngropat. Probabil că fusese primul, în istoria lagărului, care avusese dreptul la un mormânt numai al lui. Văzându-l pe soldatul îmbrăcat în zdrenţe, dus de subţiori de doi soldaţi americani, ceilalţi se dădură la o parte. Unul dintre americani îi făcu semn către ţarc. „Du-te, spuse. Azi o să plecaţi toţi de aici. Bucură-te.“
Soldatul simţi că ceva din el se chirceşte sub zdrenţele care nu-l mai puteau ascunde. Unul dintre deţinuţi, ridicat în capul oaselor, îl strigă pe nume. Nu întoarse capul şi mai făcu doi paşi. Cei care se treziseră deja se ridicau încet, scuturându-i şi pe alţii să se trezească. Se apropiară de el, la început neînţelegând. Cineva îi repetă numele, în mulţime se auzi un murmur. Ar fi trebuit să-i fie recunoscători, la apelul deţinuţilor el îi alegea pe cei care, prea epuizaţi de foame ori de experimente, măcinaţi de tifos ori, pur şi simplu, la întâmplare, urmau să fie trimişi în camerele morţii. Cei de aici rămăseseră vii mulţumită lui, dar în privirile lor nu se simţea nicio brumă de recunoştinţă. Se învârti în loc, privind cercul pe care deţinuţii îl făcuseră împrejurul lui. Când cercul se strânsese la doar câţiva paşi de el, unul, mai înalt, le făcu semn să se oprească. Îşi aminti de el, era un evreu ucrainean. Fusese adus odată cu prizonierii ruşi împuşcaţi în 1941. Rămăsese în viaţă pentru că era un meseriaş bun, putea repara orice, vechimea lui în lagăr îi dădea autoritate asupra celorlalţi. „Tocmai de asta ar fi trebuit să te trimit la gazare“, îi trecu prin minte soldatului, privindu-l cu un sentiment amestecat, de spaimă şi silă. Ucraineanul pregetă o clipă în faţa acelui om atât de cunoscut, dar acoperit de zdrenţe ca şi ei. Vru să ştie până unde mergea asemănarea. Arătă spre braţul stâng al neamţului, care nu înţelese. Ucraineanul îşi ridică mâneca, lăsând să se vadă numărul întipărit pe braţ. Soldatul îşi lipi braţul de piept. Numărul lui nu era pe braţ, ci pe medalionul pe care îl ascunsese în magazia de haine, dar numărătorile erau diferite. Ucraineanul îşi acoperi braţul. Ca la un semn, cercul se strânse în jurul soldatului, mistuindu-l, se făcu atât de compact, încât oricare dintre ei putea fi centrul lui. Zorii străluceau cu toată puterea, luminile reflectoarelor se stinseseră. În gropile lor, morţii nu mai tresăreau. Învierea morţilor şi veacul ce avea să vie trebuiau să mai aştepte. (
Copyright Editura Polirom)
 
 
Varujan Vosganian (n. 1958), poet si prozator,  a publicat volumele de versuri: Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Romaneasca, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005) si volumele de proză: Statuia comandorului (nuvele – Editura Ararat, 1994), Cartea şoaptelor (roman – Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele – Editura Polirom, 2013).
Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii in tara si in strainatate. Traduceri, prezentari, lecturi publice, precum si comentarii critice ori eseuri din si despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările