„Când eu şi soţia mea ne-am trezit în dimineaţa de 24 februarie, am ştiut că viaţa de atunci înainte nu avea să mai fie la fel” a spus Andrei Kurkov în faţa audienţei adunate în biblioteca Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, cu ocazia conferinţei „Rolul scriitorului ca militant pentru o gândire liberă, într-o lume liberă”, la care i-a avut alături pe scriitorul Radu Vancu, preşedintele PEN România, pe Cristian Preda, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, şi pe Cristina Bogdan, decanul Facultăţii de Litere. 

Până nu demult un răsfăţat al târgurilor de carte din Germania, mai ales, unde are un public numeros şi fidel, Andrei Kurkov a început, după invazia întregii Ucraine de către armata rusă din 24 februarie, ceea ce el numeşte „programul de informare cu privire la cine e cine în războiul cu Ucraina”: în interviuri la televiziuni precum Arte sau CNN, editoriale, interviuri şi articole în publicaţii ca în The New York Times, Der Standard, Libertatea, The Guardian, conferinţe şi întâlniri cu cititorii la Viena, Oslo sau Paris, scriitorul a explicat peste tot şi în toate limbile pe care le cunoaşte (10, dintre care 6 le vorbeşte fluent) ce se întâmplă în ţara lui, într-un continuu efort de a contracara minciunile propagandei lui Putin. 

 

Un etnic rus explică lumii Ucraina 

Atunci când l-am cunoscut în urmă cu 9 ani, la FILIT Iaşi, Andrei Kurkov mi-a povestit amuzat cum i-au fost interzise cărţile pe piaţa rusă şi o consilieră a lui Putin l-a numit "naţionalist ucrainean care scrie în rusă", asta deşi, spunea scriitorul, naţionaliştii ucraineni i-au reproşat dintotdeauna că scrie în rusă - cu recomandarea ca, dacă vrea să fie cu adevărat scriitor ucrainean, să scrie în ucraineană. 

Astăzi, Andrei Kurkov vorbeşte lumii întregi despre obligaţia lui ca scriitor de a spune ce se întâmplă în ţara sa şi de a rosti adevărul. 

„Putin şi-a schimbat de trei ori narativa cu privire la ucraineni în ultimul deceniu”, a spus la Facultatea de Litere Andrei Kurkov. În urmă cu zece ani, ruşii şi ucrainenii erau „fraţi". Acum câţiva ani, ruşii şi ucrainenii erau "acelaşi lucru". Azi, după Putin, ucrainenii "nu există". 

Întrebat despre despre rolul scriitorului pe timp de război, Andrei Kurkov a menţionat că scriitorii ucraineni erau oricum mai cunoscuţi ca figuri publice decât ca scriitori, subliniind că acesta este un moment bun pentru scriitori să nu scrie.

„Sunt voci care spun că Ucraina este vinovată pentru că n-a renunţat - spune scriitorul. Dar ucrainenii vor ca copiii lor să nu-şi părăsească ţara, vor să trăiască în pace în ţara lor, nu vor să devină sclavi”. Ştim bine din spaţiul românesc cât de vehiculate sunt acest gen de mesaje aşa-zis pacifiste, care ignoră situaţia şi dorinţele părţii agresate. Acestui gen de argumentaţii ţine să le dea replica scriitorul, ca portavoce a ţării sale. 

 

Albinele gri, o metaforă cât o ţară

Întâlnirea de la Bucureşti a marcat şi apariţia în româneşte, la Editura Paralela 45, a romanului „Albinele gri" al lui Kurkov, în traducerea Antoanetei Olteanu. 

Spre deosebire de romanele sale de început, care l-au impus pe scena internaţională în urmă cu două decenii, precum „Moartea pinguinului” şi „Legea melcului” (Ed. Curtea Veche, pentru ediţiile româneşti), în care umorul, adesea negru, era instrumentul principal cu care scriitorul analiza lumea ucraineană post-sovietică, „Albinele gri" este un roman dens, de atmosferă. Faţă de vârtejul de evenimente din primele romane, aici, întâmplările sunt oarecum secundare şi mai curând simbolice. 

Acţiunea începe într-un sat din Donbass, pe linia frontului, sat în care au mai rămas doar doi locuitori: eroul nostru, Sergheici, şi fostul său „duşman" din copilărie, adică cel care-l necăjea la şcoală, când erau copii. Ceilalţi au plecat, au murit sau i-au părăsit, ca soţia şi fiica lui Sergheici. Au rămas ei doi  - astfel încât ceilalţi să aibă la ce se întoarce, iar satul să nu dispară - şi albinele lui Sergheici. Şi cele două armate, ale căror obuze le tulbură nopţile şi le sparg geamurile. E o poveste despre oameni, şi acestea sunt poveştile care rămân, crede scriitorul ucrainean. 

N-am ştiut până la conferinţa lui Andrei Kurkov de la Bucureşti ce simbol puternic al Ucrainei sunt albinele. Primii locuitori ai Ucrainei, ne-a spus scriitorul, au cules mierea sălbatică înainte să înveţe să macine grăunţele, înainte să domesticească pisicile şi câinii. Iar mierea ucraineană este azi un produs cu care ţara vecină se mândreşte. 

„Există un singur mod de a face albinele fericite: să le laşi în pace”, a spus Andrei Kurkov. Nu au nevoie decât de un pic de zahăr ca să poată trece iarna.

„Visez ca şi Ucraina să fie într-o zi ca un stup, şi lumea s-o lase în pace", a conchis scriitorul.